- Detalii
- Categorie: Știri Sociale

EU4Moldova: Startup City Cahul a lansat cea de-a cincea ediție a programului de accelerare pentru startup-uri. Timp de trei luni de muncă intensivă, 11 echipe cu idei inovative vor munci cot la cot cu mentorii și experții din diferite domenii. Află detalii despre evenimentul de lansare al programului XY Accelerator V.
Evenimentul oficial de lansare a avut loc ieri, 21 septembrie, în incinta Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din orașul Cahul. În cadrul evenimentului, cele 11 echipe înrolate în program au discutat despre agenda și activitățile pentru următoarele luni, au cunoscut mentorii și au împărtășit așteptările față de program.
A cincea ediție de program este realizată de către EU4Moldova: Startup City Cahul în parteneriat cu XY Partners. În trecut, în cadrul edițiilor precedente XY Accelerator, din 96 startupuri accelerate, 15 echipe au obținut investiții în valoare de 393000$, au muncit cu peste 80 mentori și au obținut acces la o comunitate extinsă de experți și investitori locali.

Participanții selectați în XY Accelerator V vor beneficia de audit al organizării afacerilor și de plan de acțiuni elaborat în mod personalizat, vor participa la ateliere tematice, sesiuni cu peste 30 mentori, iar la final de program vor participa la un eveniment Demo Day, în cadrul căruia își vor prezenta companiile în fața comunității de investitori.
Jānis Mažeiks, Ambasador al Uniunii Europene în Republica Moldova a menționat în cadrul evenimentului că: „Inițiativa pe care o lansăm astăzi va oferi informații actualizate despre tendințele de afaceri și instrumentele moderne solicitate de piață. Lansarea unui start-up nu este o sarcină ușoară, mai ales în aceste vremuri dificile. Iată de ce Programul de Accelerare vă va ajuta în acest parcurs, facilitând schimbul de experiență cu alte start-up-uri și oferind informații despre potențialele surse de finanțare. Succesul dumneavoastră va contribui la dezvoltarea economică a regiunii, crearea de noi locuri de muncă, atragerea investițiilor. Sprijinul Uniunii Europene pentru lansarea și implementarea acestui Program de Accelerare este îndreptat către oportunitățile tot mai mari de dezvoltare economică și socială a regiunii Cahul, pentru ca voi, dragi prieteni, să vă puteți realiza visele aici, acasă, să dezvoltați afaceri, să aveți o viață prosperă și condiții de viață moderne.”
Pe lângă lucrul cu mentori precum Olga Melniciuc, Alexandru Lebedev, Traian Chivriga, Vladimir Balaban și alții, echipele vor participa la ateliere dedicate dezvoltării de produs, marketing eficient, vânzări și negocieri, suport clienți și atragerea investițiilor.
„În momente de criză startup-urile sunt cele care găsesc soluții inovative. În 2022 sunt minim 22 de startup-uri care au înregistrat creșteri de 8000%. Unele vin din Asia, unele din SUA, altele din Europa. Prin programele lansate suntem în așteptarea acelei idei care va crește exponențial, de ce nu din Cahul. Antreprenorii sunt deseori cei care acceptă provocările și inovează. Prin intermediul EU4Moldova: Startup City Cahul finanțat de Uniunea Europeană prin Suedia ne propunem să susținem antreprenorii să exceleze.”, a subliniat Ana Chirița, directoare Proiecte Strategice ATIC.

Pe 13 decembrie, la finalizarea programului, cele 11 echipe vor fi pregătiți să-și prezinte companiile în fața investitorilor pentru a atrage primele investiții.
Acest program este realizat de XY Partners în cadrul EU4Moldova: Startup City Cahul, proiect finanțat de Uniunea Europeană în parteneriat cu Suedia și implementat de ATIC.

- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
În data de 17-18 septembrie 2022, a avut loc modulul III de instruire la subiectul: Motivarea echipei de voluntari, organizat în cadrul proiectului „Abilitarea profesională a coordonatorilor de voluntari”. Proiectul este implementat de către Asociația pentru Inovare, Educație și Dezvoltarea Tinerilor și finanțat din cadrul „Programului municipal de granturi pentru organizații de tineret și grupuri de inițiativă din mun. Chișinău”, lansat de către Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău și Centrul Municipal de Tineret Chișinău.
Modulul III a avut scopul de a motiva și sprijini coordonatorii de voluntari din cadrul Instituțiilor Gazdă a Activității de Voluntariat în identificarea, deosebirea și aplicarea tehnicilor și metodelor de motivare al echipei de voluntari.
La final participanții au plecat cu cunoștințe, emoții pozitive, dar cel mai important lucru realizat rămâne a fi experiența trăită.
În continuare urmează activitatea finală din cadrul proiectului: Laboratorul de bune practici în domeniul voluntariatului. Cu detalii despre agenda evenimentului și cum poți participa, revenim curând, fiți cu pe noi.
Pentru informații suplimentare vă puteți adresa către Anișoara Bezărău, coordonator de proiect, 068093861.
Proiectul este implementat de către Asociația pentru Inovare, Educație și Dezvoltarea Tinerilor și finanțat din cadrul „Programului municipal de granturi pentru organizații de tineret și grupuri de inițiativă din mun. Chișinău”, lansat de către Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău și Centrul Municipal de Tineret Chișinău
- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
În perioada 15 iulie – 15 septembrie 2022, 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐧𝐭̗𝐢i 𝐬̗𝐢 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐜𝐢𝐩𝐚𝐧𝐭𝐞le 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 „𝐀𝐂𝐓 – 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐬̗𝐭𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢❞, au realizat tema de acasă. Sarcina pentru acasă consta în crearea a 20 de Cluburi ale Jocurilor de Masă la nivel local, unde cu ajutorul unui set de jocuri donat (10 unități), vor organiza minim 5 ședințe ale clubului.
Astfel, la final de program, am fost curioși să sumăm rezultatele, pentru a vedea câte persoane am atras în activitatea Cluburilor Jocurilor de Masă și am constat că activitatea a adunat 790 participanți/participante din 90 de localități rurale/urbane, din 23 de raioane/municipii (Aneni Noi, Basarabeasca, Bălți, Cahul, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia, Comrat , Criuleni, Dondușeni, Drochia, Fălești, Hâncești, Leova, Orhei, Râșcani, Sângerei, Soroca Strășeni, Telenești, Ungheni).
„Entuziasmul participanților este cel mai mare succes al meu, emoțiile pozitive și zâmbetele lor când câștigau anumite jocuri cu prietenii lor era super de observat. Persoane de vârste diferite comunicau împreună fără nici o problemă, atmosfera fiind super.”, afirmă Anastasia Grădinaru, mun. Bălți.
Vladislav Balaban, angajat al Centrului de Tineret Cimișlia, ne-a comunicat că în procesul de desfășurare al ședințelor Clubului Jocurilor de Masă, a conștientizat că jocurile de masă pot fi utilizate nu doar în scop distractiv. În acest sens a început să utilizez metode de cunoaștere a participanților și debifarea la finele activității pentru a stimula procesul de învățare.
„Majoritatea greșelilor și provocărilor au fost observate, analizate și corectate deja după primele două sesiuni. În primul rând am micșorat numărul de participanți în fiecare grup, pentru ca tinerii să reușească să se familiarizeze cu fiecare joc. Atunci când sunt implicate prea multe persoane, unele nu reușesc să însușească regulile jocului sau să se încadreze într-o comunicare eficientă. Am schimbat la fel modul de explicare a regulilor, realizând-o deja în procesul de joc. Astfel tinerii într-un mod interactiv au făcut cunoștință cu jocurile noi pentru ei.”, a spus Maria-Emilia Florean, rl Telenești.
Aducem sincere mulțumiri celor 20 de ONG-uri și instituții publice partenere ale proiectului, care au oferit suport tinerilor/tinerelor în realizarea temei pentru acasă: ADDI Asociația pentru Dezvoltare Durabilă Integrată; Centrul Raional de Tineret Cimișlia; IP Gimnaziul Făleștii Noi; Biblioteca Chiperceni; Institutul de Instruire în Dezvoltare „MilleniuM”; Platforma Națională a Tinerilor pentru Participare Activă; AO Viitorul Satului Nicoreni; IP Gimnaziu Chircăiești Noi; Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor, Youth Klinic Moldova Telenești; Asociatia de Tineret Sansa; Asociația Obștească "AFINA"; AO Baștina Sipoteni; Asociația Obștească a Băștinașilor din Borogani; Asociația Tinerilor Ortodocși din Sadaclia; Reţeaua Naţională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova; Acoperi Ngo Moldova; Gimnaziul „Ion Creangă” Borceag r-ul Cahul; Centru de Tineret Sireți; Instituția Publică Liceul Teoretic "Mihai Eminescu", s. Sudarca, r. Dondușeni; Asociația Obștească Baștina Frăsînești, pentru suportul acordat la nivel local în realizarea temei de acasă.
Pentru a fi la curent cu alte activități din cadrul proiectului, fiți cu ochii pe noi!
Proiectul este implementat de AO Asociația pentru Inovare, Educația și Dezvoltarea Tineretului, cu suportul financiar al Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova în cadrul Programului de Granturi pentru organizațiile de tineret 2022.
- Detalii
- Categorie: Știri Sociale

Click School e primul proiect din Republica Moldova de formare în domeniul IT, în cadrul căruia fondatorii asigură angajarea și achitarea cursului în rate, post-angajare.
Click School lansează cursuri de programare Full Stack și își propune să ofere la cât mai multe persoane șansa de a începe o carieră într-un domeniu tehnologic. Cursul este creat pentru persoanele de orice vârstă, care doresc să își schimbe profesia în domeniul IT.
Cursul de programare se bazează pe fundamentele programării Back și Front, curricula cursului fiind adaptată la necesitățile pieței IT și mereu în curs de dezvoltare. Echipa Click continuă să perfecționeze, să actualizeze și să dezvolte cursul pe baza rezultatelor studenților și a partenerilor cu care lucrează.
Momentan, cursul e în plină desfășurare, iar noi am decis să întrebăm studenții Click School ce impresii au despre cursul Full Stack.
Alina Rudacevschi, 19 ani - “Aveam dubii că nu o să-mi reușească și IT-ul nu este domeniul meu, acum însă mă simt super încrezută în forțele proprii”
Link video: Vezi ce spune Alina, studentă Click School
Chiril Saftiuc, 26 ani - „În două luni am învățat mai mult decât singur în câțiva ani”
Link spre video: Vezi interviul cu Chiril, student Click School.
Reamintim că participarea în cadrul proiectului nu necesită cunoștințe tehnice, însă dacă vrei să înțelegi despre ce este domeniul IT, ai posibilitatea să faci un curs introductiv absolut gratis. Cursul este conceput pentru a-ți oferi o idee despre ce este programarea și dacă este potrivit pentru tine, iar pentru a primi acces e nevoie să te înregistrezi pe pagina clickschool.org.
Cel mai important lucru - achiți doar după angajare în piața muncii IT! Echipa Click are grijă de cunoștințele tale tehnice din programare, cât și de angajarea ta în câmpul muncii. Toți studenții vor avea mentori dedicați pentru ajutor în pregătirea CV-urilor și simularea interviurilor de angajare.
Ce ai nevoie pentru a trece cursul?
Un calculator cu ecran de cel puțin 13 inchi și 8GB RAM și conexiune la internet. Atât!
Pregătirea durează 6 luni, iar cursurile sunt susținute în timp real și online. Fiecare lecție se înregistrează pentru a fi putea fi vizualizată repetat. Pentru persoane care au joburi full-time sau studenți, cursurile se desfășoară seara.
Cursul următor se începe deja în octombrie, formularul de înscriere îl găsești aici.
Pagina de Facebook Click School: https://www.facebook.com/clickschool
- Detalii
- Categorie: Povești de Succes