Mariana Matfei Ciocan: "Jurnaliştii ar trebui să reprezinte persoana cu dizabilitate din perspectiva reuşitelor"





1467264 10200830157188592 1335757001 n

Mariana Matfei Ciocan este o tânără activă, dornică de implicare şi de noi schimbări în societate, în special în mentalitate oamenilor din ţara noastră. Cu o experienţă vastă la AO MOTIVAŢIE, Mariana a învăţat multe lucruri noi şi a acumulat multe cunoştinţe. Faptul că este mobilizată într-un scaun cu rotile, nu o împiedică să muncească, să se bucure de viaţă şi de amici, dar cel mai mult, să îşi urmeze visele. Acum locuieşte împreună cu soţul ei în România şi se bucură de viaţă. Mariana ne spune cum e să fii activ şi cum poţi să ai parte de o dezvoltare personală, chiar dacă ai anumite nevoi speciale.

Mariana, tu ai activat la Asociaţia „MOTIVAŢIE” din Moldova de ceva timp. Cum a fost aceasta experienţă?

Atunci cînd eram stundentă, nu mi-am imaginat că voi lucra vreodată la o organziaţie unde sunt angajate persoane cu dizabilităţi şi lucrează cu acestea. Devenind şi eu o persoană care se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile, am început să înţeleg ce simt aceste persoane, cum le este viaţa şi ce eforturi trebuie să depună pentru a reuşi ceea ce şi-au propus.

După o perioadă îndelungată de reabilitare, am reuşit să devin o persoană activă, doream să fac ceva, să fiu utilă societăţii. Atunci mi-am zis să încerc să îmi caut un loc de muncă sau ceva să fac de la domiciliu şi să trimit prin internet. După mai multe căutări, am reuşit să fac legătura cu Asociaţia „MOTIVAŢIE” din Moldova, în cadrul căreia am participat la unul din programele de reabilitare prin 2007, după care, în 2008 mi s-a  propus să lucrez în calitate de asistent de proiect la Centru de Resurse din cadrul organizaţiei. Pentru mine aceasta a fost o şansă pe care îmi pare bine că nu am lasat-o să treacă pe lîngă mine și am profitat de aceasta ocazie. După care, peste cîteva luni am ajuns Coordonator Relaţii cu Publicul, funcţie pe care am avut-o pînă am plecat din organizaţie. Am activat la MOTIVAŢIE aproape 5 ani – din ianuarie 2008 pînă în octombrie 2012. Aici practic am învăţat tot ceea ce ştiu în prezent. Datorită faptului că eram implicată în diverse activităţi, mi-am făcut cunoştinţe, prieteni în diverse domenii.

Cu ce te ocupi acum?

La moment sunt căsătorită, locuiesc în România deoarece soţul este cetăţean al României şi mă dedic familiei pentru că asta este ce mi-am dorit întotdeauna.

În ce proiecte ai fost implicată când ai fost la Asociaţia „MOTIVAŢIE” din Moldova?

În cadrul Asociaţiei am fost implicată în diverse proiecte. După cum am menţionat, am fost asistent de proiect la Centru de Resurse din cadrul Asociaţiei, am fost şi coordonator al proiectului „Liber în acţiune” care era bazat pe evaluarea accesibilităţii la diferite instituţii din mun. Chişinău, am participat la diverse întîlniri, şedinţe de lucru cu reprezentanţi ai Autorităţilor Centrale şi Locale. Am reprezentat Asociaţia, precum şi tinerii cu dizabilităţi în general la diferite emisiuni, interviuri, seminare, training-uri de instruire pentru părinţi, asistenţi sociali în diferite regiuni ale Republicii Moldova. Atît timp cît am lucrat la Asociaţia „MOTIVAŢIE” am avut parte de multe evenimente plăcute, activităţi diverse care m-au format pe mine ca persoană şi care m-au ajutat să fiu mai încrezătoare în forţele proprii şi mai activă în toate sferele vieţii. La rîndul meu urmează să ajut şi să încurajez alte persoane care au nevoie de acest lucru.

1511408 10200830160908685 1645111057 n

Ai fost implicată şi în activităţi de voluntariat. Care au fost acestea?

În activităţi de voluntaria m-am implicat mai puţin, am avut parte de a fi angajată din start. Mai mult fac acuma voluntariat pentru Asociaţie atunci cînd îmi este solicitat să îi ajut. Mai mult mă ocup de redactarea documentelor sau ce ţine de plasarea informaţiei pe site şi altele. Îmi place să îi ajut pe alţii.

Vreau să ştiu dacă ai avut momente când ţi-au fost încălcate drepturile?

Situaţii au fost diferite şi multe. Nu pot să spun că  mi-a fost încălcat un drept anume. Însă au fost situaţii în care nu m-am simţit confortabil, ca să spun aşa, mai mult legate de transportul public. De exemplu, am chemat un taxi care a venit şi s-a uitat la mine şi a plecat. Sau cînd s-a oprit troleibuzul ca să  urc, nu mi-a deschis rampa, cică era defect şi m-a întrebat de ce sunt fără însoţitor. Cînd încercam să găsesc un apartament în chirie foarte mulţi proprietari refuzau să mă primească anume din cauză că foloseam un scaun rulant şi le stric pereţii sau parchetul. Uite diverse situaţii din astea, care au fost acum doi ani. Poate acum este altfel, pentru societatea din Republica Moldova a început să fie mai receptivi şi au început să accepte persoanele cu dizabilităţi ca fiind parte a societăţii.

Ce îi lipseşte societăţii noastre, mass-mediei atunci când abordează subiectele persoanelor cu dizabilităţi?

Pe atunci cînd activam în cadrul Asociaţiei, reprezentanţii mass mediei reprezentau persoana cu dizabilitate cu milă, ceea ce făcea ca societatea să nu îi accepte. Jurnaliştii ar trebui să reprezinte persoana cu dizabilitate din perspectiva reuşitelor şi a eforturilor pe care le depune, dar nici să exagereze. Persoanele cu dizabilităţi sunt persoane obişnuit doar cu necesităţi diferite. Ele la fel pot învăţa, pot munci, să se ocupe cu sportul, să participe la campionate şi concursuri sportive, pot să aibă o familie ca şi toţi ceilalţi membri ai societăţii.

Vreau să ştiu ce pasiuni ai, hobby, cărţi preferate?

Luînd în consideraţie că acum am mult timp liber, fac ceea ce îmi place cel mai mult. Sunt două lucruri pe care le fac zi de zi: croşetez şi gătesc. Îmi place să fac tot felul de bucate, să îmi surprind soţul cu cîte o reţetă nouă. Croşetez foarte mult în ultimul timp şi nu numai pentru o anumită categorie, ci petnru toţi cei care doresc ceva deosebit şi unic.

Ceea ce ţine de cărţi preferate, nu am una. Îmi place literatură din diferite domenii: dezvoltare personală, istorie, dragoste, detective etc., doar că acum citesc mai puţin. 

Iuliana Mămăligă




After display content

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo

promo

Promo

Promo