Fac astăzi un lucru bun şi nu vorbesc nimănui despre asta





63825_148503925192095_100000974642415_212064_4777765_n_copy

E tînără, dinamică şi implicată în multe acţiuni. Una din ele fiind voluntariatul. Este vorba despre Elena Draguţan originară din Chişinău, absolventă a Liceului Teoretic „Principesa N.Dadiani” din capitală. A făcut Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării la specialitatea Ştiinţe ale Comunicării, este magistru în Comunicare Publică.  Are stagieri de profesionalizare în psihologie. Studiile însă nu i-au fost barieră pentru a se implica în activităţi civice. În interviul de mai jos, Elena îşi împărtăşeşte experienţa de voluntar şi nu numai.

- În ce au  constat activităţile de voluntariat în care ai fost implicată ?

Cuvântul „voluntariat” pentru mine era mai puţin cunocut, deşi am fost preocupată de acest lucru încă din clasa a 7-a a liceului. Mergeam la un centru pentru copii, că să învăţ fetele ceea ce mă învăţa bunica, să croşetez şi să brodez. Această practică pentru mine era o colaborare în care au am avut norocul să mai ofer oamenilor din puţinul deţinut. Fiind deja la facultate, căutam să mă implic în tot felul de manifestări, în una din zile am ajuns în proiectul Dance 4 Life şi Fundaţia Sida Est-Vest, unde am cunoscut din plin sensul ocupaţiei de voluntariat. Mergeam la traininguri pentru a cunoaşte mai bine problema în cauză, după care la licee era prezentarea proiectului, lucru interactiv cu tinerii, formarea a noi echipe pentru o mai uşoară şi rapidă informarea a elevilor din liceu.

 

- De cînd ai început să te implici în activităţi pentru tineri?

Dacă să categorisesc tinerii de la 16-25 ani,  eu am fost implicată timp de trei ani activ începând cu anul 1 de facultate. Activităţi pentru tineri implică în fond o dare de sine, trebuie şi tu să fii tînăr că să poţi  comunica în limba lor, apelînd la valorile şi normele lor.

- Ce experienţe internaţionale în domeniul voluntariatului  ai avut ?

 Experienţele internaţionale ţin mai mult de vecinii noştri România, Ucraina, Rusia. Am avut ce învăţa de la mentorii noştri, am implementat unele tactici şi activităţi care au lucrat în ţara dată.  Pentru prima dată în istoria proiectului D4L tinerii voluntari au fost menţionaţi în raportul anual pentru 2009 ca fiind cei mai activi şi inventivi din cele 25 de ţări membre.

- Ce părere ai despre voluntariatul de la noi din ţară?

La noi în ţară tinerii activi sunt permanent implicaţi în procese de voluntariat, această idee de fapt vine din Europa, când studenţii au nevoie de experienţă, dar angajatorul oferă loc de muncă fără ca acesta să fie achitat.  Acum nu ştiu dacă cunosc persoane ce au făcut aşa gen de voluntariat, mai mulţi cunoscuţi sunt din domeniul social şi tot în domeniul social au şi profesat.  Dar mă bucur pentru dorinţa generaţiilor tinere de a face ceva util pentru societate, pentru ţară sau locul natal. Cînd merg la orice activitate de acest gen, în gând am doar una: „ Fac astăzi un lucru bun şi nu vorbesc nimănui despre asta”.

În ce campanii de informare ai fost implicată ?

Timp de 3 ani am fost în campania de informare a tinerilor despre virusul HIV/SIDA, în paralel am avut un mic proiect despre un mod de viaţă sănătos, deoarece aceastea se intercalează . Recent am fost voluntară în „Traseul electoral”,  un proiect de motivare a tinerilor de a participa la alegeri. Pînă acum am cunoscut doar problemele sociale şi am mers pe filiera informării tinerilor prin traininguri, prin organizarea activităţilor interactive de tip flash mob, concerte şi ore de dans ce caracterizează acest proiect. Dar  când a fost nevoie de sensibilizat sau mai bine spus să motivez tinerii să iasă la vot, am încercat unele modalităţi mult mai complexe, am mers  să comunicăm direct cu tinerii, şi să le oferim informaţia necesară, să întrebăm care este motivul pentru  care nu merg la vot şi doar după aceasta am încercat să îi motivăm. Am stimulat locuitorii or. Căuşeni,  şi datorită acestei fluctuaţii din capitală într-un oraş micuţ era nevoie de o nouă abordare a ceea ce numim noi voluntariat şi activităţi interactive.

- La  moment, mai faci voluntariat?

În ziua de azi nu sunt activă în proiecte sociale, dar din puţinul timp liber merg să fac activităţi pentru D4L.Particip din păcate deja mai rar. În schimb, încurajez toţi tinerii să fac voluntariat, pentru a se dezvolta personal şi pentru a contribui la  o viaţă mai bună pentru societate.

 

Iuliana Mămăligă




After display content

Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Promo

promo

Promo

Promo