"CEA DE-A 7-A MINUNE"A SECTORULUI ASOCIATIV

Comentariu de Dorina Baltag

Pentru majoritatea organizatiilor obstesti de la noi «un cod etic», «un cod deontologic» sau «un cod de conduita» ramane a fi de domeniul magnificului. Pentru sectorul asociativ, necesitatea unui contract etic intre cetateni si asociatia respectiva, constituie una dintre «minunile» ce urmeaza a fi inca descoperita.

La 18 octombrie curent, s-a desfasurat masa rotunda «Codul Etic pentru ONG-uri», eveniment fata de care si-au manifestat interesul 26 de ONGuri si s-au prezentat doar 20. Aceasta masa rotunda a fost organizata de catre Ambasada SUA in Moldova - pe cand, in mod normal, ea se cerea a fi organizata de catre ONG-uri.

La deschiderea mesei rotunde, dl. John Balian, Prim Secretar pentru Cultura si Presa al Ambasadei SUA in Moldova, a specificat foarte oportun faptul ca sectorul asociativ din Moldova nu poate sa ceara Guvernului si altor institutii publice sa fie transparente si integre cit timp organizatiile neguvernamentale insele nu au un Cod de Etica la care sa subscrie. Mai mult ca atit, domnia sa nu vede nici un motiv pentru care organizatiile obstesti nu ar avea un Cod de Etica.

Daca un stat adopta un set de legi, aceasta nu inseamna o constrangere din partea statului prin lege, ci acordarea unui set de drepturi si libertati cetatenilor sai. La fel si in cazul unui Cod de Etica: acesta nu doreste sa impuna careva restrictii membrilor ONG, ci demonstreaza ca organizatia in cauza isi dezvolta activitatea sa pe un set de principii etice. Astfel, printr-un atare Cod, organizatia asigura un mod de conduita, necesar a fi respectat de catre toate persoanele implicate in vederea exercitarii responsabilitatilor si a beneficiilor ce li se cuvin.

Codul Etic vine sa promoveze anumite valori si principii generale - cum ar fi integritatea, responsabilitatea, toleranta, echitatea, transparenta, etc. In contextul democratizarii societatii, necesitatea elaborarii, adoptarii si respectarii unui Cod de etica este evidenta. Aceasta ar fi atat o pre-conditie pentru donatori cit si un element cheie in procesul de consolidare a societatii civile din Moldova. In cadrul mesei rotunde din 18 octombrie, s-a creat un grup de lucru, care si-a pus drept scop intocmirea unui proiectmodel al Codului de Etica.

Speram ca acest grup de lucru sa nu cunoasca experienta Forumului ONG-urilor ce avea loc sub egida CONTACT (ultima intrunire a caruia a avut loc in 2002). Cu toate ca membrii acestui grup de lucru nu reprezinta «granzii» sectorului asociativ, le recomandam sa tinem cont de faptul ca schimbarea de regula o face minoritatea.

Sursa: Preluat de pe revista "Forum Civic"

 

 




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.