Cum miroase în Tiraspol?

Rezina – ce nume frumos. Cu vreo câteva săptămâni în urmă, am fost pentru prima dată în Rezina. Am supravieţuit pe şoseaua aia. Surprinzător câte înjurături ştiu.

Destinaţia finală era penitenciarul nr. 17, prin Rezina eram doar în treacăt. Oricum am făcut câteva cercuri prin oraş.

Pe malul Nistrului e un fel de drum, în stânga e fabrica de ciment, în dreapta – penitenciarul.

Plouase, era mult glod şi băltoace, nu era niciun indicator, dar nici lume de care să întrebăm încotro să o apucăm.

Şi atunci, mă uit pe geam şi văd Nistrul, iar pe celălalt mal se înalţă multe blocuri şi se văd parcuri. Malul era amenajat, pe alocuri nisip, în rest era betonat. Se vedeau maşini, oameni, parcuri pentru copii şi multă activitate. Da, aia era Rîbniţa.

Şi atunci, eu mă gândii, când se trezeşte un transnistrean şi se uită pe geam spre Rezina, apoi spre Rîbniţa, el se mai gândeşte la reintegrare sau cum se mai zice pe la ei? Sau el măcar vrea să treacă peste podul ăla ca să ajungă în Rezina? Şi să vadă ce? Sau să meargă pe pod, apoi pe şoseaua aia, ca să ajungă la Chişinău?

Şi atunci, eu iar mă gândii. Formatul 2+1, 5+2, Chişinău-Tiraspol-Moscova, Chişinău-Tiraspol-Kiev, Chişinău-Kiev-Bruxelles. Iar pe malul Nistrului din Rezina este glod, băltoace, case pe jumătate dărâmate şi trist, iar pe cel din Rîbniţa este curat, totul este amenajat şi, oarecum, mai puţin trist.

Hm, oare în Tiraspol tot miroase urât?