Interviuri

Vera Ciudin, o tânără studentă care îşi divide viaţa la doufacultăţi, aici în RM şi alta în România. Am cunoscut-o pe tânără în cadrul stagiului de practică de la AO Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică. Din conversaţia noastră, am înţeles că e un om cu suflet mare, un om mic de statură dar cu o inimă caldă, gata să ajute când poate. S-a implicat în trei organizaţii ca voluntar, şi chiar în timpul studiilor în România, a continuat să facă voluntariat, dacă timpul îi permitea.

Fac voluntariat  de la vârsta de 17 ani. Am lucrat cu copiii din casa Aşchiuţă de la “Salvaţi copiii Moldova”. Timp de trei luni, fiind încă elevă puteam doar să am grija de ei şi să îi ajut să îşi facă temele, dar cred că asta era minimul ce puteam face pentru ei, căci ei se bucurau mai mult că ne ducem să îi vedem, să fim cu ei, findcă ei au nevoie de îmbrăţişări şi cuvinte calde, mai mult decît orice. Mă duceam o dată pe săptămână dat fiindcă locuiam la 40 km de Chişinău, era aşa greu să le promit copiilor că voi încerca să vin mai des. Acolo am văzut prima dată un copil de un an cu ochii trişti, nici nu îmi imaginasem că un copil la o aşa vârstă fragedă poate avea ochii atăt de trişti. Timp de doi ani am lucrat ca voluntar în centrul-medico social “Hypocrates” cu bătrânii din sat, de două ori pe săptămână îi vizitam pe doi batrînei foarte sfătoşi, îmi plăcea foarte mult să îi  ascult povestind din tinereţea lor. Am făcut voluntariat la Centrul de caritate pentru refugiaţi ajutând la organizarea festivităţilor.

Când eu am început să fac voluntariat,  nu era încă  adoptată legea cu privire la voluntariat. Voluntariatul nu era o moneda de schimb pentru anumite beneficii, acum din păcate tot mai des aud că se face voluntariat pentru că e un atu în CV, eu chiar am făcut-o pentru că îmi aducea plăcere şi împlinire. Lucrând cu copii şi bătrânii am învăţat să preţuiesc fiecare clipă şi să mă bucur de lucruri pe care le primeam de la viaţă ca pe fiind o normă. Deseori am fost întrebată de profesori chiar, de ce fac asta, de ce pierd timpul şi banii dacă nu voi avea nici un beneficiu, şi se pare că răspunsul meu nu îi cam mulţumea. Acea perioadă când îmi împărţeam timpul între teme, şcoala de arte, bătrânii din sat şi să ma duc la Chişinău la copii mei de la casa Aşchiuţa a fost cea mai frumoasă din viaţa mea, mii dor să fac ceea ce îmi place de dragul de a mă afla cu oameni care preţuiesc viaţa aşa cum e ea.

Voluntariatul, chiar dacă nu este remunerat şi e un lucru pe care îl faci în timpul liber cere responsabilitate, nu poţi să promiţi ceva şi să nu îţi îndeplineşti obligaţiile, de mine depindea activitatea altor oameni, chiar viaţa batrânilor care aşteptau să mă duc să îi vizitez. Am învăţat să am răbdare, copiii şi bătrînii au nevoie de atenţie şi răbdare, mai ales copiii care au avut o copilarie umbrită de necazuri. Cea mai plăcută oboseală este cea de după o zi în care ai reuşit să faci un copil fericit şi un bătrân să zâmbească.

De când am plecat în România, m-am implicat în câteva acţiuni organizate de studenţi bazate pe voluntariat. Între cele două facultăţi pe care le fac, găsesc timp pentru a ma implica şi în alte activităţi. Mereu am fost convinsă că cu cât mai multe activităţi ai cu atât mai multă energie pozitivă îţi umple viaţa.

Ar fi sute de motive de ce tinerii ar trebui să se implice, cel mai important e că trebuie să  îşi dorească să se implice, cel mai greu e până te implici o dată, după îi simţi gustul şi nu mai vrei să te opreşti, plus că schimbarea vine de la fiecare, iar societatea noastră are nevoie de schimbări radicale.

Iuliana Mămăligă

În materialul de astăzi, vă prezint o domnişoară dinamică! Cel puţin aşa a fost prima impresie când am cunoscut-o pe ea,  pe  Mihaela Roşcov, masterandă USM , bloggeriţă, specialist în resurse umane şi un voluntar cu activităţii de invidiat. A fost receptivă în a-mi acorda un interviu cu scopul de a promova prin exemple vii activismul civic şi munca în folosul comunităţii. Se poate mândri cu statutul de Alumna AIESEC, organizaţie unde şi-a modelat multe calităţi şi aptitudini, dar şi de care este foarte ataşată! Vă las să îi descoperiţi munca de voluntar a Mihaelei Roşcov!

Când ai început să faci voluntariat?

Activitatea de voluntariat am început-o în AIESEC. De fapt atunci şi am cunoscut ce înseamnă voluntariat. În 2009, când treceam de la liceu la facultate, încă nu eram iniţiată în ce aş putea face pentru progresul social. Bine, ştiam despre faptul că unele organizaţii fac ceva pentru ecologie, unele pentru animăluţe, însă asta nu era aproape de mine, de aceea nu le acordam importanţă. Acum însă fiecare a doua persoană se implică în activităţi sociale şi asta e atât de frumos, fiindcă ştiu că măcar cumva, fiecare din cel implicat contribuie la îmbunătăţirea vieţii noastre.

Ce te-a determinat să te implici în aceste acţiuni?

Totul a început în clasa XII-a, când era promovat un proiect organizat de AIESEC, pe atunci Start Smart. Majoritatea colegilor şi prietenilor mei au aplicat şi mi-au spus să fac la fel, ca să ne fie mai vesel. Eu n-am luat în serios această aplicare, însă am completat-o, am trimis-o şi am uitat de ea. Apoi mi-a venit răspuns, precum că sunt acceptată şi am mers să văd ce-i. Mi s-a părut foarte diferit de ce făceam la liceu, iar cel mai mult m-au impresionat tinerii (cam de aceeaşi vârstă cu mine) care ne livrau o informaţie foarte interesantă, într-un mod interactiv. Nu aveau emoţii şi puteau gestiona o audienţă de 30 persoane.

Atunci mi-am zis: ”Dar eu ce, nu pot aşa?” Şi m-am abiţionat să aflu mai multe despre AIESEC şi să aştept cu nerăbdare deschiderea aplicărilor în toamnă.
Toamna am aplicat, am trecut interviurile, am fost selectată şi aşa am devenit membru AIESEC.

Cum te-a influenţat voluntariatul?

Pozitiv! Colegii mei din AIESEC ziceau că au intrat în organizaţie pentru că doreau o schimbare, eu nu doream o schimbare, eu îmi doream ceva mai mult de la mine.

Am fost membru al departamentului de Resurse Umane (Talent Management în AIESEC) un an şi jumate, de unde am şi deprins dragostea faţă de acest domeniu, după care am devenit Coordonatorul Echipei de Traineri din AIESEC Chişinău pentru încă un an şi jumătate. Deci, tot ce sunt acum pe plan profesional, 90 % sunt datorită AIESEC-ului.
Deşi n-am căutat schimbare, eu am obţinut această schimbare. Am devenit mult mai empatică, cu o dorinţă aprinsă de a contribui la dezvoltarea altora. Am cunoscut internaţionalismul organizând proiecte cu oameni din peste 7 ţări şi beneficiind de stagiul de practică în Cluj, care pot să afirm că a fost cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea.
Am învăţat ce înseamnă oamenii, ce înseamnă vise şi cum poţi să le realizezi.
Am învăţat ce înseamnă cultură organizaţională, valori, emoţii, provocări şi cum e să faci totul din pasiune şi cu pasiune. Acum pot să afirm că am voluntariatul în sânge şi sunt foarte mândră de titlul de Alumna AIESEC Chişinău.

De ce ai optat pentru AIESEC?

Nu a fost o alegere deosebită, pur şi simplu aşa a fost să fie. Şi chiar îmi pare bine că totuşi am ales această organizaţie. Aici am cunoscut foarte mulţi oameni deştepţi (la început nu-mi venea a crede: ”Chiar există aşa un loc unde se adună oamenii deştepţi?”), şi care fac lucrurile necondiţionat, şi fac lucruri frumoase. După care realizezi că asta este o investiţie în dezvoltarea şi în viitorul tău.
AIESEC lucrează ca o simulare de companie, deci ce poate fi mai bun pentru un student de la Business şi Administrare care visează să-şi deschidă propria afacere?(asta în cazul meu), deşi şi pentru restul studenţilor indiferent de facultate, profil etc. este o organizaţie de la care se poate multe de învăţat.

AIESEC e locul în care poţi aplica tot ce înveţi la universitate în practică, cu toate că mai mult era procesul invers.  Povesteam cu uşurinţă la facultate cum se face în realitate, şi profesorii, colegii rămâneau perplecşi de la aplicabilitatea informaţiei.

Voluntariatul îţi oferă acea responsabilitate socială, şi apoi vezi generaţii care cresc pe baza trainingurilor livrate şi de tine iar atunci  înţelegi că într-adevăr contribui la progresul social, că măcar un pic ai mişcat şi tu lumea înainte. Apoi asta devine un stil de viaţă, să contribui zi de zi la dezvoltarea celor din jur.

Şi acum, deja când sunt angajată în câmpul muncii, încă păstrez acest spirit, şi mă bucur tare mult când pot oferi un loc de muncă unei persoane, când pot susţine cu un sfat, când pot să ofer măcar puţin din ceea ce ştiu eu. Îmi place să văd oamenii împliniţi.

De ce unii tineri din ţara noastră nu prea se implică în acţiuni civice?

Sau că nu vor sau că le este lene. Acum sunt atâtea oportunităţi (proiecte, evenimente, organizaţii), păcat să nu te implici.

Mai tîrziu oricum vor realiza ce au pierdut, fiindcă activitatea de voluntariat îţi oferă foarte mult.
Totuşi sunt foarte mulţi tineri care realizează importanţa aceste activităţi şi îi vezi mereu implicaţi social. De fapt, ei şi sunt  viitorul nostru.

Iuliana Mămăligă

Odată cu apariția unei inițiative de anvergură, apar și oportunități ce merită a fi valorificate. În cazul Programului Național de Mentorat pentru Femei, acea oportunitate a fost venirea Lizei Rismiller în Moldova.

Director la Centrul pentru Femei, al universității Dayton, din Ohio, Lisa Rismiller, a fost timp de o săptămână în țara noastră, timp în care s-a implicat în diferite activități ce țin de dezvoltare personală, promovarea valorilor democratice și a conceptului de mentorat. De fapt, datorită vastelor sale cunoștințe în ceea ce ține mentoratul, am avut ocazia să o cunoaștem și noi, echipa de organizare a Programului Național de Mentorat pentru Femei. Astfel, în cadrul unei sesiuni de instruire, am aflat mult mai multe decât ne așteptam despre ceea ce presupune această relație, a cărei idee rezidă în învățare și schimb de experiență.

Totodată, pe durata șederii aici, Lisa Rismiller a participat la evenimentul de lansare a Programului, în cadrul căruia și-a exprimat încrederea în reușita proiectului, dar a vorbit și despre succesele ce pot fi atinse de femei, mai cu seamă în urma creării unei rețele de colaborare între ele. După cum a menționat ea: “Important nu este doar a ajunge la succes, ci și a le ajuta pe celelalte să ajungă la aceeași poziție pe care o ai tu.”

Mai multe însă, aflați din interviul realizat de una dintre participantele proiectului, Cristina Zavatin, reporter la revista “Pentru Ea”.

{youtube}3-Y6xrgdL-Y{/youtube}

Pentru mai multe informații

Ciorchină Alexandrina – comunicare și PR

tel. 069939139, e-mail: alexandrina.ciorchina@gmail.com

 

Acest proiect este realizat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” cu suportul Fundaţiei Est-Europene, `prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida) și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova prin intermediul Programului de Granturi pentru Democrație din resursele acordate de Guvernul SUA.