"Eu fac voluntariat pentru că îmi aduce împlinire"

Vera Ciudin, o tânără studentă care îşi divide viaţa la doufacultăţi, aici în RM şi alta în România. Am cunoscut-o pe tânără în cadrul stagiului de practică de la AO Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică. Din conversaţia noastră, am înţeles că e un om cu suflet mare, un om mic de statură dar cu o inimă caldă, gata să ajute când poate. S-a implicat în trei organizaţii ca voluntar, şi chiar în timpul studiilor în România, a continuat să facă voluntariat, dacă timpul îi permitea.

Fac voluntariat  de la vârsta de 17 ani. Am lucrat cu copiii din casa Aşchiuţă de la “Salvaţi copiii Moldova”. Timp de trei luni, fiind încă elevă puteam doar să am grija de ei şi să îi ajut să îşi facă temele, dar cred că asta era minimul ce puteam face pentru ei, căci ei se bucurau mai mult că ne ducem să îi vedem, să fim cu ei, findcă ei au nevoie de îmbrăţişări şi cuvinte calde, mai mult decît orice. Mă duceam o dată pe săptămână dat fiindcă locuiam la 40 km de Chişinău, era aşa greu să le promit copiilor că voi încerca să vin mai des. Acolo am văzut prima dată un copil de un an cu ochii trişti, nici nu îmi imaginasem că un copil la o aşa vârstă fragedă poate avea ochii atăt de trişti. Timp de doi ani am lucrat ca voluntar în centrul-medico social “Hypocrates” cu bătrânii din sat, de două ori pe săptămână îi vizitam pe doi batrînei foarte sfătoşi, îmi plăcea foarte mult să îi  ascult povestind din tinereţea lor. Am făcut voluntariat la Centrul de caritate pentru refugiaţi ajutând la organizarea festivităţilor.

Când eu am început să fac voluntariat,  nu era încă  adoptată legea cu privire la voluntariat. Voluntariatul nu era o moneda de schimb pentru anumite beneficii, acum din păcate tot mai des aud că se face voluntariat pentru că e un atu în CV, eu chiar am făcut-o pentru că îmi aducea plăcere şi împlinire. Lucrând cu copii şi bătrânii am învăţat să preţuiesc fiecare clipă şi să mă bucur de lucruri pe care le primeam de la viaţă ca pe fiind o normă. Deseori am fost întrebată de profesori chiar, de ce fac asta, de ce pierd timpul şi banii dacă nu voi avea nici un beneficiu, şi se pare că răspunsul meu nu îi cam mulţumea. Acea perioadă când îmi împărţeam timpul între teme, şcoala de arte, bătrânii din sat şi să ma duc la Chişinău la copii mei de la casa Aşchiuţa a fost cea mai frumoasă din viaţa mea, mii dor să fac ceea ce îmi place de dragul de a mă afla cu oameni care preţuiesc viaţa aşa cum e ea.

Voluntariatul, chiar dacă nu este remunerat şi e un lucru pe care îl faci în timpul liber cere responsabilitate, nu poţi să promiţi ceva şi să nu îţi îndeplineşti obligaţiile, de mine depindea activitatea altor oameni, chiar viaţa batrânilor care aşteptau să mă duc să îi vizitez. Am învăţat să am răbdare, copiii şi bătrînii au nevoie de atenţie şi răbdare, mai ales copiii care au avut o copilarie umbrită de necazuri. Cea mai plăcută oboseală este cea de după o zi în care ai reuşit să faci un copil fericit şi un bătrân să zâmbească.

De când am plecat în România, m-am implicat în câteva acţiuni organizate de studenţi bazate pe voluntariat. Între cele două facultăţi pe care le fac, găsesc timp pentru a ma implica şi în alte activităţi. Mereu am fost convinsă că cu cât mai multe activităţi ai cu atât mai multă energie pozitivă îţi umple viaţa.

Ar fi sute de motive de ce tinerii ar trebui să se implice, cel mai important e că trebuie să  îşi dorească să se implice, cel mai greu e până te implici o dată, după îi simţi gustul şi nu mai vrei să te opreşti, plus că schimbarea vine de la fiecare, iar societatea noastră are nevoie de schimbări radicale.

Iuliana Mămăligă