O nouă generație de mentori au absolvit Moldova Mentor’s Masterclass



Specialiști din mai multe domenii și-au dat întâlnire la Moldova Mentors Masterclass - training de o zi pentru experții care vor să-și îmbunătățească aptitudinile de mentor, organizat de Yep! Moldova și Garage48. La eveniment au participat 35 de specialiști din domenii precum: management, antreprenoriat, marketing, HR, medicină, nutriție și coaching.

 

Trainingul a pus accent pe dezvoltarea soft-skillurilor, provocând participanții să exerseze și să aplice în practică toată informația asimilată pe parcursul celor 8 ore. Unul din momentele cheie a fost învățarea tehnicii de oferire și respectiv, primire a feedbackului, dar și ascultarea activă, participanții având sarcina de a se încerca în rol de observator al discuției, ascultător și vorbitor.

 

“Este a doua mea participare la evenimentul acesta și asta arată cât de fain el este. Mi-a plăcut trainerul și faptul că cunoștințele sunt practice, nu e ceva academic neimplimentabil. Eu am plecat acasă cel puțin cu un inside și anume mi-am structurat în cap diferența dintre un coach și un mentor, un lider și un manager și acum știu mai bine cum să-mi structurez comunicarea atât cu angajații mei, cu clienții și cu prietenii, oamenii cu care comunic din diferite sfere.” povestește Diana Ivanov, fondatoarea kiddo.md

 

Totodată, mentorii au fost familiarizați cu business model canvas, value proposition canvas, și au aflat cum se face validarea ideilor pentru startupurile în fază incipientă, abilități care să-i apropie de un mentorat eficient pentru startupuri și tineri antreprenori. 

 

Mentorul evenimentului a fost Mayri Tiildo (Garage48), trainer cu peste 8 ani de experiență, care a lucrat cu peste 3500 oameni din 35 de țări, antreprenoare în domeniul economiei circulare, co-fondatoarea SkyRocket Your Team, liderul startupului Materjalivoog (Material Flow).

 

“Aș recomanda acest training oricui care interacționează cu oameni, pentru că ține de skill-uri de comunicare. Deci aceștia pot fi antreprenorii, pot fi managerii care gestionează echipe de 1-2 oameni sau mai mult și orice om care poate e angajat și în poziția lui are necesitatea de a comunica eficient pentru că de altfel, mentoratul sau abilitățile care țin de mentorat au legătură cu comunicarea eficientă.” Margarita Druță, fondatoarea Fantastic English School 

 

Moldova Mentor’s Masterclass este la a 5-a ediție și din 2018, a conectat o comunitate de peste 200 participanți - mentori și experți din diverse domenii: antreprenoriat, vânzări, educație, IT, marketing, resurse umane, management etc. 

 

Evenimentul este organizat de Yep! Moldova și Garage48, cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Estoniei în cadrul Fondului pentru Dezvoltare și Ajutor Umanitar.

 

Despre organizatori

Din 2016, YEP dezvoltă early stage startups, făcând conexiuni cu o rețea europeană de mentori și investitori.

Am organizat 7 ediții de Pre-accelerare, 10 Hackathoane și Ideathoane, 100 de evenimente locale, regionale și internaționale, pentru elevi, studenți și antreprenori inovativi, care vor să lanseze produse ce pot fi accesate world wide.

 

Garage48 are o experiență de peste 12 ani, a organizat peste 250 de hackathoane în 43 de orașe și 26 de țări de pe tot globul. În cadrul acestora au fost lansate peste 2000 de idei și au fost construite aproape 100 de prototipuri.


telegram