CJI lansează Zilele Libertății Presei 2022 cu îndemnul #OprițiRăzboiul



În acest an, Zilele Libertății Presei, lansate de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) la 3 mai, se vor desfășura sub genericul #OprițiRăzboiul!, subliniind rolul crucial al jurnalismului obiectiv, bazat pe fapte.

Prin evenimentele organizate cu acest prilej vom recunoaște meritele jurnaliștilor care servesc interesului public și promovează drepturile omului, dar și a celor care reflectă războiul din Ucraina de la fața locului și îi vom comemora pe acei colegi care și-au pierdut viața în încercarea de a arăta întregii lumi ororile războiului și impactul acestuia.

Astfel, pe 3 mai, ora 11.00, CJI va organiza un flash-mob în fața Ambasadei Federației Ruse pentru a aduce un omagiu celor 7 jurnaliști care au fost uciși în timp ce-și exercitau misiunea de a informa publicul. Evenimentul vine să promoveze mesajul de pace #OprițiRăzboiul! #ОстановитеBойну! #StopWar!, dar și să sublinieze faptul că uciderea jurnaliștilor nu va ascunde ororile războiului.

În aceeași zi, CJI va lansa o campanie de informare în cadrul căreia mai mulți jurnaliști din Ucraina vor vorbi despre cum s-a schimbat jurnalismul în țara vecină, începând cu 24 februarie 2022, ziua în care Federația Rusă a invadat Ucraina.

Tot pe 3 mai, tradițional, vom lansa Memoriul privind libertatea presei în perioada 3 mai 2021 – 3 mai 2022, care va evidenția principalele probleme și provocări cu care s-a confruntat presa din Republica Moldova în ultimul an.

Pe 4 mai, CJI va anunța câștigătorii celei de-a doua ediții a concursului Tulip Press Awards la cele două secțiuni: Fotografie și Presa online/Presa scrisă. Fotojurnaliștii și jurnaliștii au expediat la concurs mai multe materiale fotografice și scrise în care au abordat diverse subiecte legate de respectarea drepturilor omului în Republica Moldova, pentru a sensibiliza publicul cu privire la această tematică.

Agenda evenimentelor, desfășurate de CJI și alte organizații de media cu prilejul Zilelor Libertății Presei, poate fi citită aici.

Vă invităm să vă alăturați evenimentelor noastre pentru a susține împreună libertatea presei în Republica Moldova, dar și în întreaga lume.