frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Introducerea noțiunii de bullying în Codul Educației - un pas important pentru protecția drepturilor copiilor din Moldova (Declarația Tdh Moldova)

Fundația Terre des hommes Moldova apreciază și salută decizia de ieri, 9 decembrie, a Parlamentului Republicii de a introduce termenul de bullying în Codul Educației. Considerăm că acesta este încă  un pas important în protecția copiilor la nivel oficial.

Parlamentul a votat în prima lectură modificarea Codului Educației, care ar urma să includă noțiunea de bullying - o formă de agresivitate care se manifestă în relațiile dintre copii și se referă la acele comportamente prin care un copil sau un grup de copii rănește, dăunează, provoacă suferință, neputință, aduce prejudicii demnității personale în mod intenționat și repetat pentru a obține beneficii sociale: statut, putere, influență în grupul de semeni, prestigiu, popularitate în condițiile în care între copilul/grupul care rănește și copilul rănit există un dezechilibru de putere.

Proiectul stipulează că, după intrarea în vigoare a modificărilor legislative, autoritățile responsabile vor elabora normele metodologice pentru aplicarea Legii și vor propune practici de prevenire și combatere a acestui fenomen.

Introducerea termenului de bullying în Codul Educației reprezintă un succes pentru societatea civilă din Moldova ce militează pentru drepturile copiilor. În  2020, Terre des hommes Moldova și UNICEF Moldova au creat un grup national consultativ format din reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetarii, Ministerului Muncii si Protectiei Sociale, șase organizații de protecție a drepturilor copilului, instituția Avocatul copiilor, psihologi practicieni, juristi și reprezentanți ai mediului academic pentru a promova introducerea noțiunii în legislație.

Deși Codul Educației prevede protecția copilului față de violență, bullying-ul reprezintă o situație specifică, care necesită metode de identificare și intervenție specifice. Tocmai din acest considerent este nevoie ca noțiunea să se regăsească în Codul Educației, pentru recunoașterea și conștientizarea fenomenului de către factorii de decizie.

Introducerea noțiunii este doar un prim pas în abordarea acestui fenomen. În continuare este nevoie de multe eforturi pentru a fi create  mecanisme concrete de prevenire și intervenție.

86,8% dintre elevii claselor a 6-a - a 12-a din țară sunt afectați de bullying, într-o formă sau alta, se arată în studiul UNICEF din 2019 „Bullyingul în rândul adolescenților din Republica Moldova”.

Fie că sunt inițiatori, copii supuși bullyingului sau martori, toți copiii care sunt implicați și expuși la astfel de situații pot suferi consecințe emoționale până la foarte grave și chiar pe viață: anxietate, neputință, vină, apatie, depresie, chiar și suicid.

Lipsa de acțiune lasă urme adânci nu doar în cazul adolescentului rănit, ci și în cazul martorilor. Atitudinea pasivă le întărește sentimentul de neputință și vinovăție.” – Sorina Petrică, psiholog, România, consultant Tdh Moldova (Conferința Națională „Eforturi comune să combatem bullyingul în Moldova”, 25 noiembrie 2021)

Ca psihologi practicieni vedem la propriu consecințele fenomenului de bullying, fie că vorbim de persoane de peste 50 – 60 de ani, care mai poartă în suflet greutatea acelor evenimente sau de copii de 10 – 12 ani. Din păcate, cam zilnic se întâmplă să avem asemenea experiențe ca psihoterapeuți.” – Daniela Terzi-Barbăroșie, psiholog, consultant Tdh Moldova (Conferința Națională „Eforturi comune să combatem bullyingul în Moldova”, 25 noiembrie 2021)

Fundatia Terre des hommes a abordat, în premieră pentru Republica Moldova, fenomenul de bullying într-un mod complex, luând în considerare necesitățile tuturor părților implicate – copii, părinți, cadre didactice și alți profesioniști care intră în contact cu copiii afectați de bullying. Noi am elaborat un set de instrumente practice pentru a preveni și interveni în cazurile de bullying, care sperăm să ajungă la cât mai mulți actori implicați.” – Elena Madan, director Terre des hommes Moldova.

Pe parcursul anului 2020 – 2021, Tdh Moldova, cu susținerea UNICEF Moldova, a elaborat și dezvoltat o serie de materiale și unelte pentru copii, părinți și profesioniști care să-i ajute în prevenirea și gestionarea situațiilor de bullying:
- 12 lecții video pentru copii și cadre didactice
- 3 lecții video pentru părinți
- 2 cursuri online pentru adolescenți și cadre didactice
- 3 programe de instruire pentru adolescenți, părinți și cadre didactice
- 1 ghid pentru cadrele didactice de realizare a activităților antibullying în școală.

Toate aceste resurse, precum și alte informații utile și un catalog al specialiștilor care să ofere asistență în situații de bullying, se găsesc pe site-ul www.stopbullying.md.



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola