"Pentru multi copii din Moldova nu exista timp liber", constata copiii



"Pentru multi copii din Moldova nu exista timp liber", constata copiii care au monitorizat respectarea si incalcarile Dreptului Copilului la Odihna, Timp Liber si Joc

„Sunt multi copii in Moldova care nu au parte de timp liber”. „Exista copii pentru care maturii decid cum sa-si petreaca timpul liber”. „Si exista copii care au timp liber, insa le lipsesc terenurile de joc si alte posibilitati de recreare”. Sunt cateva din observatiile pe care copiii din Grupul pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului in Moldova le-au prezentat in cadrul celui de-al saptelea atelier de lucru, organizat de Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC).

Cei 25 de copii din Grupul pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului in Moldova s-au reunit la Chisinau, intre 24 si 26 august 2009, si au povestit istoriile personale sau cele ale colegilor despre Dreptul la Odihna, Timp Liber si Joc, lansand, in acelasi timp, si o cercetare asupra Drepturilor Copilului in anul aniversarii a 20-a de la adoptarea Conventiei privind Drepturile Copilului.

In fisele de monitorizare, pe care le-au adus la Chisinau din comunitatile lor, membrii Grupului au notat mai multe incalcari decat cazuri de respectare a Dreptului la Odihna, Timp Liber si Joc: „Pentru unii copii, nu exista timp liber, fiindca sunt prea ocupati cu grijile casnice atunci cand parintii lor sunt plecati la munca peste hotare. Iar alti copii sunt supraincarcati cu teme pentru acasa”. „Exista si o alta categorie de copii – care au timp liber, dar maturii decid pentru ei cum sa-l petreaca”. „Profesorii obliga elevii sa participe la diferite cercuri din scoala, iar daca nu vor, ii ameninta cu scaderea notelor” sau „parintii obliga copiii sa faca diferite activitati in timpul lor liber”. „Astfel, un numar mare de copii nu pot sa-si aleaga activitati bazate pe interesele si asteptarile lor”, afirma copiii.

Chiar daca sunt liberi si vor sa se recreeze, copiii nu dispun de locuri amenajate pentru petrecerea timpului liber, in special in comunitati rurale, relateaza copiii care monitorizeaza drepturile copilului. Iar daca exista, locurile prezinta pericol pentru ei, deoarece sunt deteriorate, „au scranciobul defectat”, „in preajma sunt stalpi de inalta tensiune, neizolati” etc. Atat copiii, cat si parintii sunt slab informati despre tehnicile de securitate. Iar cel mai rau e ca adultii sesizeaza riscurile, dar nu intreprind nimic – mai spun copiii.

Uneori, cand decid sa-si petreaca timpul liber in salile de sport, copiii nu beneficiaza de conditiile igienice potrivite – nu exista cabine de dus, lavoare, nemaivorbind de apa calda. Iar daca in preajma terenului de joc se afla un bar, atunci locul de recreare este transformat in parcare pentru automobile – si aceste observatii apartin copiilor care au urmarit, in vacanta lor de vara, respectarea si incalcarile Dreptului la Odihna, Timp Liber si Joc.

Presedintele Centrului de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului, Cezar Gavriliuc, afirma ca „este important ca toate aceste opinii ale copiilor sa fie auzite de catre adulti – de oamenii si institutiile de care depinde bunastarea si dezvoltarea fiecarui copil, in comunitate si in tara”.

De asemenea, in cadrul acestui atelier, copiii si-au impartasit, in fata colegilor, mass-media, reprezentantilor UNICEF, a avocatului copilului din Moldova si a partenerilor, experienta pe care au obtinut-o timp de un an si au stabilit obiectivele Grupului de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului pentru anul doi de proiect.

Avocatul copilului, Tamara Plamadeala, a avut un dialog cu membrii Grupului de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului din Moldova despre modul in care avocatul copilului poate sustine si proteja mai bine drepturile copiilor. „Ideile importante din rapoartele voastre le voi comunica factorilor de decizie si voi urmari in continuare promovarea si respectarea drepturilor copilului”, a declarat Tamara Plamadeala.

Un alt subiect de pe agenda atelierului a fost lansarea, cu sprijinul UNICEF Moldova, a unei cercetari axate pe drepturile copilului, pe care membrii grupului o vor realiza in comunitatile lor, iar rezultatele vor fi prezentate cu ocazia aniversarii a 20-a de la adoptarea Conventiei ONU privind Drepturile Copilului, in noiembrie 2009. In acest scop, copiii au elaborat, cu ajutorul expertilor-adulti, un chestionar privind Drepturile Copilului, pe care il vor folosi ca un instrument de monitorizare si cercetare.

Acum, cand Grupului de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului i s-au alaturat 5 membri noi, selectati in cadrul unui concurs national, initiativa copiilor din Moldova de promovare si monitorizare a Conventiei privind Drepturile Copilului reuneste 25 de copii, cu varste cuprinse intre 12 si 16 ani, din 14 regiuni ale tarii: Balti, Briceni, Calarasi, Causeni, Chisinau, Cimislia, Drochia, Falesti, Floresti, Hancesti, Rezina, Sangerei, Telenesti si Ungheni.

Kaarina Fagerholm de la Organizatia Suedeza „Salvatii Copiii”, care a venit la Chisinau in calitate de reprezentant al unuia dintre partenerii proiectului, le-a marturisit copiilor ca este aici „pentru a cunoaste modul in care functioneaza Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului”.

„Aceasta experienta este inovativa, unica in Europa si merita a fi dezvoltata si in alte tari”, a declarat coordonatorul programelor de dezvoltare a capacitatilor si pledoarie la „Salvati Copiii” din Suedia.

Proiectul „Copiii monitorizeaza respectarea propriilor drepturi” este realizat de Centrul de Informare si Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC), cu sprijinul acordat de Organizatia Suedeza „Salvati Copiii”, Misiunea Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) in Moldova, Agentia Suedeza de Dezvoltare si Cooperare Internationala (Sida), Fundatia SOROS Moldova si Reprezentanta UNICEF in Moldova.

Copiii din Grupul de Lucru pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului in Moldova, creat in iulie 2008, la initiativa CIDDC, au prezentat, in atelierele precedente, in fata oficialilor, partenerilor si mass-media, observatiile lor cu privire la Dreptul Copilului la Educatie (noiembrie 2008), Dreptul la Protectie impotriva Violentei si Neglijarii (ianuarie 2009) si Dreptul la Participare (martie 2009) si Dreptul la Protectie impotriva Exploatarii prin Munca (iunie 2009).

Mesajul Grupului de Lucru al Copiilor pentru Monitorizarea Drepturilor Copilului este: „In Moldova toate lucrurile trebuie sa inceapa cu dreptul. Cu dreptul copilului”.

Informatii: Cezar Gavriliuc, Daniela Platon, Veaceslav Luca (CIDDC)
Tel.: 72 65 98, 74 78 13, 74 46 00
E-mail: ciddc@yahoo.com, monitor.childrights@gmail.com
Web: http://www.childrights.md/