Despre NATO, valori și... sperietori, într-un Club de discuții la ȘSAJ



Care este conceptul strategic și obiectivele majore ale Organizației Tratatului Nord-Atlantic (NATO)? Care sunt valorile promovate de această structură politico-militară? Cum sunt văzute relațiile dintre Republica Moldova și NATO din exterior? Sunt câteva dintre subiectele dezbătute la primul Club de discuții organizat în acest an la ȘSAJ, a cărui invitată a fost Alina Coca, din cadrul Departamentului Mass-Media al Alianței, care își are sediul la Bruxelles.

Alina Coca

Evenimentul se înscrie în suita de acțiuni menite să combată dezinformarea la care sunt supuși cetățenii Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește activitatea Alianței Nord-Atlantice, dar și pentru că rolul jurnaliștilor este văzut drept unul extrem de important în acest context. Pentru început, studenții au fost familiarizați cu scopul esențial al NATO, care este cel de a asigura libertatea și securitatea tuturor membrilor săi prin mijloace politice și militare, în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic și cu principiile Cartei Națiunilor Unite. Viitorii jurnaliști au aflat cum se iau deciziile în interiorul Alianței și au discutat despre valorile pe care le împărtășesc cele 29 de state membre NATO din Europa și din America de Nord. Și anume, s-a vorbit despre garantarea securității în zonele post-conflict, promovarea dialogului și a cooperării, consolidarea statului de drept, menținerea păcii ș.a.

Discuțiile au continuat cu informații despre avantajele directe și indirecte ale cooperării cu NATO, indiferent dacă țările sunt membre ale Alianței sau dacă, așa cum este cazul Republicii Moldova, ele sunt state neutre. Alina Coca a menționat, în acest context, despre importanța parteneriatului dintre Republica Moldova și NATO pentru dezvoltarea țării pe calea stabilității, democrației și a prosperității.

Pe final, studenții ȘSAJ au analizat aspecte legate de integritatea personală și cea profesională a forțelor armate ale unei țări și au discutat despre codul de conduită și eforturile anticorupție ale NATO în misiunile curente de menținere a păcii. După mai multe întrebări și răspunsuri, Alina Coca a venit cu câteva sfaturi utile pentru viitorii jurnaliști, îndemnându-i ca, în munca lor, să dea dovadă de verticalitate, de curaj, de o poziție neutră față de subiectele și persoanele pe care le abordează.