frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

IDIS ”Viitorul” lansează Buletinul informativ ”Egalități fără Disparități”

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) ”Viitorul” vă propune un Buletin Informativ ce abordează egalitatea de gen. Produsul apare în cadrul proiectului „Sensibilizarea opiniei publice privind echilibrul de gen în spațiul politic și de afaceri”.

Prin intermediul Buletinului, denumit sugestiv Egalități fără Disparități, vom identifica și promova istorii de succes ale femeilor care activează în sfera economică și politică, oportunitățile, dar și obstacolele cu care se confruntă acestea.

Aflată la al 7-lea mandat de primăriță, Nina Costiuc a devenit un nume de referință, un model de urmat atunci când se vorbește despre administrația publică locală sau despre femei de succes care au contribuit enorm la dezvoltarea comunității din care fac parte. Deși a făcut studii în economie și drept, atât în țară, cât și în afară, Nina Costiuc a ales să rămână în satul de baștină – Budești – la cârma căruia se află de peste 20 de ani. Astfel, am considerat că este persoana potrivită pentru a ne răspunde la întrebarea de ce avem nevoie de femei în funcții de conducere și cum se descurcă ele într-o societate în care bărbatul conduce, iar femeia are și responsabilitatea familiei.

Din dragoste pentru tradiții, Iulia și Iustina Jantuan, mamă și fiică, au decis să lanseze o afacere cu produse de artizanat. Deși activează în Vulcănești, ”Casa Dorului” și-a propus să unească sub același ”acoperiș” meșteri din întreaga țară. Deocamdată, rețeaua cuprinde șapte femei care meșteresc diverse obiecte, de la șervețele brodate, ciupici și haine tricotate, la mărgele, lumânări parfumate și ii brodate manual.

Accesați buletinul aici.

Amintim că acesta este un produs elaborat de IDIS ”Viitorul”, cu suportul proiectului ”Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului (INPPDO), conform recomandărilor Comitetelor Convențiilor ONU și Revizuirii Periodice Universale (UPR)”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR).

Pentru detalii: Diana Lungu, Coordonator Relații Publice al IDIS „Viitorul”, 022 22 18 44, diana.lungu@viitorul.org

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola