- Detalii
- Categorie: Știri Sociale

Asociația Obștească Altruism - organizație non-guvernamentală - lider în domeniul prevenirii suicidului și al susținerii emoționale, anunță împlinirea a 20 de ani de la înființarea sa. Cu ocazia acestui moment semnificativ, organizația lansează azi Maratonul de sănătate emoțională.
Pe parcursul a perioadei de 6 săptămâni 5 psihologi din R. Moldova și Ucraina, membrii echipei AO ”Altruism”, vor oferi gratuit cetățenilor servicii de susținere pentru îmbunătățirea sănătății emoționale. Maratonul de sănătate emoțională începe astăzi, pe 22 iunie și se va încheia pe 27 iulie.
Printre activitățile maratonului sunt:
- în fiecare joi de la 16:00 la 20:00 psihologii și consilierii din R. Moldova și din Ucraina vor oferi voluntar ședințe gratuite de suport emoțional. Consultațiile față în față sunt oferite în limbile engleză, română, ucraineană și rusă. Nu este necesară programarea.
- peste 30 evenimente de grup precum seminare, treninguri, ședințe de art-terapie la sediul organizației
- Evenimente și asistență online.
Despre AO ”Altruism”
ONG-ul Altruismul, fondat de psihologa Liuba Ceban, a devenit larg cunoscut când a început să ofere servicii de sprijin emoțional online. De-a lungul anilor, organizația a devenit pionier în domeniul prevenirii suicidului și susținerii emoționale, cât și în contribuție la sănătatea mentală a cetățenilor R. Moldova. Numărul persoanelor care au primit sprijin emoțional oferit de Linia Verde pentru prevenirea suicidului www.pentruviata.md a depășit 7500 de persoane și a instruit peste 1000 de specialiști din diferite domenii pe subiecte ce vizează fenomenul suicidului. Pe parcursul ultimelor 10 ani organizația a implementat peste 30 de proiecte în domeniul preveniri suicidului.
Totodată, de la începutul războiului din Ucraina, AO Altruism și-a extins serviciile și pentru persoanele refugiate. Pe parcursul ultimului an au fost implementate 10 proiecte de sprijin emoțional și ajutor material în R. Moldova și în Ucraina. Cu susținerea partenerilor, organizația oferă ajutor umanitar regulat celor peste 400 mămici cu copii până la 3 ani, iar peste 600 refugiați din Chișinău au beneficiat de ședințe de suport emoțional și consiliere.
Organizația încurajează pe oricine, care susține eforturile noastre în contribuția pentru o cauză nobilă, să doneze la adresa https://novoe.info/donate/ Alăturați-vă nouă și contribuiți, în timp ce lucrăm împreună pentru a construi o societate mental sănătoasă.
Pentru contact:
069379000 - Liuba Ceban
altruism.md@gmail.com info@altruism.info
Chișinău, str. 31 August, nr. 98, biroul 501
- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
COMUNICAT DE PRESĂ
20.06.2023
Rezultatele Adunării Generale a
Asociației Companiilor de Creație din Moldova (COR) 2023
La data de 16 iunie 2023, în incinta Centrului de producție de media digitală Mediacor, s-a desfășurat Adunarea Generală a membrilor Asociației Companiilor de Creație din Moldova. În cadrul Adunării Generale, au fost discutate mai multe subiecte esențiale legate de activitatea și evoluția ulterioară a Asociației.
Printre subiectele abordate pe ordinea de zi s-au numărat: prezentarea și aprobarea Raportului de activitate; prezentarea și aprobarea Raportului financiar; alegerea Administratorului COR și alegerea Board-ului COR; adoptarea Statului COR.
Prin vot deschis, membrii COR au votat pentru noul Consiliu al Asociației. Acesta are un mandat de doi ani și este format din nouă membri:
NRG Media SRL - Eugen Boico
Moldcell Foundation - Irina Strajescu
PASCARU Production SRL- Sergiu Pascaru
Casa IMAGO SRL - Olga Radu
Riift Studio SRL - Dumitru Gangaliuc
SIMLALS SRL - Eugen Durbala
CUIBUL AO - Lidia Scarlat
BR Media Group SRL - Roman Burlaca
Piko Creative SRL - Constantin Sarcov
În funcția de Administrator al Asociației Companiilor de Creație din Moldova a fost votat Vasili Braga, care își va continua activitatea în cadrul COR, fiind la cel de-al IV-lea mandat consecutiv. ,,Ne așteaptă 2 ani de muncă grei și interesanți’’ a declarat acesta.
Cu referire la eveniment, Sergiu Rabii, Sector Director în cadrul Proiectului Tehnologiile Viitorului, a adăugat: ,,Adunarea Generală de astăzi ne demonstrează că este o asociație bine formată, că există democrație în cadrul Asociației, că deciziile se iau în comun. Au loc dezbateri sănătoase și toate acestea se fac doar pentru a îmbunătăți sectorul și a face Asociația tot mai puternică și mai capabilă de a implementa proiecte la scară mare, națională’’.
Constantin Donțu, General Manager la ADCENTER, unul din membrii asociației, a comentat: „Am văzut rezultatele Asociației și am rămas surprins de realizările anului 2022 și aștept să văd cum va crește aceasta”.
Asociația Companiilor de Creație din Moldova a fost lansată în 2017 pentru a acționa drept portavoce a industriilor creative din Moldova și pentru a permite creșterea și reprezentarea fiecărui subsector al industriei. Membrii asociației includ agenții de creație și marketing, design grafic, companii de arhitectură, case de producție video și de închiriere, studio-uri de sound design, producție muzicală și animație.
Asociația sprijină colaborarea între aceste industrii pentru a ajunge pe piețele de export și încurajează excelența, oferind oportunități de învățare și dezvoltare.
- Detalii
- Categorie: Interviuri
Fundația Regina Pacis și-a manifestat, din primele zile de război, solidaritatea față de oamenii Ucrainei oferind suport în găzduire, alimentație, servicii medicale, consiliere psihologică, facilități de adaptare în comunitate.
Astăzi este Ziua Mondială a Refugiatului, zi care onorează curajul, puterea și determinarea femeilor, bărbaților și copiilor care sunt obligați să fugă din patria lor sub amenințarea persecuției, conflictelor și a violenței. Despre răspunsul Fundației Regina Pacis și ajutorul oferit miilor de oameni ucraineni, fugiți din calea războiului, aflați de la Cristina Varzari, coordonatorul proiectului pe refugiați în cadrul Fundației Regina Pacis.
Fundația Regina Pacis a fost implicată în procesul de gestionare a crizei umanitare din prima zi a războiului. Organizația are și astăzi în grija sa oameni ucraineni. Care este motivația de a continua susținerea acestora?
De-a lungul acestei perioade, am asistat la consecințele devastatoare ale conflictului din Ucraina, în special asupra vieții civililor nevinovați, inclusiv a femeilor și a copiilor. Ca răspuns la această situație, Fundația Regina Pacis a lucrat continuu pentru a oferi asistență calitativă și pentru a crea medii sigure pentru populația afectată.
Angajamentul nostru pe care ni l-am asumat în vederea sprijinirii refugiaților ucraineni are la bază mai multe motive. Mai întâi de toate, imperativ umanitar. Fundația Regina Pacis crede ferm în principiul fundamental al umanitarismului, care ne obligă să atenuăm suferința celor aflați în nevoie, indiferent de naționalitate, etnie sau credințele religioase. Recunoaștem și înțelegem situația dificilă a refugiaților ucraineni și suntem dedicați să le oferim ajutorul și sprijinul necesar pentru a-și reconstrui viața. Totodată, înțelegem că, consecințele războiului și ale deplasării sunt de lungă durată și pot avea un impact grav asupra bunăstării fizice, mentale și emoționale ale persoanelor, în special a copiilor și tinerilor. Prin extinderea sprijinului nostru refugiaților ucraineni, ne propunem să contribuim la recuperarea și reziliența lor pe termen lung, permițându-le să se reintegreze în societatea noastră. Și, nu în ultimul rând, deși asistența imediată este crucială, Fundația Regina Pacis recunoaște, de asemenea, importanța promovării unor soluții durabile pentru refugiații ucraineni. De aceea, lucrăm în strânsă colaborare cu comunitățile locale, organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, dar și alte părți interesate pentru a dezvolta strategii pe termen lung care să promoveze încrederea în sine.
Pe măsură ce conflictul din Ucraina continuă, nevoile populației afectate rămân substanțiale. Avem convingerea fermă că sprijinul și solidaritatea comunității internaționale sunt vitale pentru asigurarea bunăstării și a perspectivelor de viitor ale refugiaților ucraineni.
Care sunt cele mai importante realizări ale acestui efort?
În urma izbucnirii conflictului în Ucraina, Fundația Regina Pacis a răspuns imediat crizei umanitare, punând în aplicare măsuri concrete pentru a veni în ajutorul celor afectați. Una dintre primele acțiuni a fost înființarea a 5 centre de plasament temporar, care au oferit adăpost și protecție pentru 800 de persoane. Aceste centre au fost un refugiu pentru refugiați în căutarea unui loc sigur în mijlocul haosului și incertitudinii.
Pe lângă adăpost, am acordat asistență directă prin distribuirea a 45 de mii de pachete alimentare și cu produse igienice către refugiați. În același timp, am înțeles importanța asistenței psihologice în procesul de vindecare și adaptare la noi condiții de viață. Am oferit sprijin psihologic pentru peste 130 de persoane. Am înființat grupuri de suport și am organizat ședințe individuale pentru a ajuta refugiații să facă față traumelor și să-și reconstruiască încrederea în sine.
De asemenea, am fost conștienți de nevoile medicale ale refugiaților și am acționat în consecință. Am furnizat asistență medicală pentru 430 de persoane care prezentau diverse afecțiuni și aveau nevoie de îngrijiri medicale urgente. Echipa noastră medicală a acordat tratamente, evaluări și îngrijiri adecvate pentru a asigura recuperarea și bunăstarea acestora.
Aceste realizări nu ar fi fost posibile fără sprijinul și implicarea dedicată a echipei noastre și a partenerilor noștri. Ne-am concentrat pe dezvoltarea unor abordări durabile pentru a asigura un impact pe termen lung. Totuși, au fost și provocări pe care le-am întâmpinat. În toată învălmășeala creată, dar și apariția a noi organizații în Moldova, venite să ajute persoanele refugiate din Ucraina, s-a accentuat tare lipsa forței de muncă calificate.
Ce fel de ajutor găsesc oamenii adresându-se la Fundația Regina Pacis?
Persoanele refugiate găsesc la noi un sprijin cuprinzător și diversificat pentru a face față provocărilor și pentru a-și continua viețile. Fundația Regina Pacis coordonează, în prezent, două centre de plasament temporar, care oferă un adăpost sigur și un mediu de sprijin pentru refugiați ucraineni.
În decembrie 2022, Fundația Regina Pacis a lansat Centrul Comunitar de Asistență a Refugiaților și Populației Locale Vulnerabile. Prin intermediul acestui centru, refugiații beneficiază de asistență socială, care îi ajută să navigheze prin sistemul de asistență publică și îi ajută să își asigure nevoile cotidiene, precum alimentație, îmbrăcăminte și alte resurse esențiale. Fundația lucrează îndeaproape cu autoritățile locale și alte organizații relevante pentru a asigura accesul la servicii și beneficii sociale de care refugiații au nevoie.
În plus, Fundația Regina Pacis oferă asistență psihologică, înțelegând importanța sănătății mentale în procesul de recuperare și reintegrare. Prin intermediul psihoterapeutului nostru, refugiații primesc sprijin emoțional și terapeutic, ajutându-i să depășească traumele și să facă față stresului asociat experiențelor de război și de migrație.
Asistența medicală este, de asemenea, disponibilă pentru refugiați prin intermediul Fundației Regina Pacis. Aceasta include accesul la servicii medicale de bază și tratament, în colaborare cu parteneri medicali locali. Colegii noștri asigură îngrijirea necesară, monitorizează starea de sănătate a refugiaților și îi sprijină în gestionarea problemelor de sănătate care pot apărea.
Pe lângă asistența socială, psihologică și medicală, Fundația Regina Pacis facilitează accesul refugiaților la traininguri vocaționale. Acest lucru le oferă oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile profesionale și de a obține competențe necesare pentru a-și găsi un loc de muncă sau pentru a-și crea propriile afaceri în viitor. Prin intermediul acestor traininguri, refugiații sunt sprijiniți în procesul de integrare socio-economică și de stabilire a unei noi vieți.
Fundația Regina Pacis se angajează să ofere un sprijin cuprinzător și adaptat nevoilor refugiaților ucraineni, astfel încât aceștia să aibă cele mai bune șanse de a-și reconstrui viețile și de a se integra în comunitățile gazdă.
Cine poate beneficia de aceste servicii?
Serviciile pe care le oferim prin intermediul Centrului Comunitar sunt disponibile pentru toți refugiații ucraineni, dar și pentru populația vulnerabilă locală, în dependență de resursele disponibile, dar și în dependență de nevoile persoanelor, identificate în ancheta socială. Dar, avem anumite criterii de eligibilitate. Persoanele care doresc să primească ajutor trebuie să corespundă anumitor criterii, cum ar fi: familii cu 3 sau mai mulți copii, familii fără venituri, persoane pensionate, persoane cu boli cronice sau care necesită asistență medicală. Aceste criterii sunt stabilite pentru a identifica persoanele cu cele mai mari nevoi și a le oferi sprijin prioritar.
Care este procedura de a primi ajutorul Fundației?
E destul de simplu, persoanele se pot adresa la Centrul Comunitar de Asistență a Refugiaților, situat pe str. Avram Iancu 17. Mai întâi de toate vor trece procedura de înregistrare. Acest centru servește ca punct principal pentru evaluarea nevoilor și furnizarea de sprijin către refugiați. La înregistrare, persoanele trebuie să prezinte un act de identitate care să confirme faptul că sunt cetățeni ucraineni și că au intrat pe teritoriul Republicii Moldova după data de 24 februarie 2022. Aceasta este o măsură pentru a verifica statutul de refugiat și eligibilitatea pentru ajutorul oferit de Fundația Regina Pacis. La înregistrare, un asistent social va completa o fișă de evaluare a necesităților. Acest proces implică discuții și interviuri cu persoanele afectate pentru a identifica nevoile lor specifice în ceea ce privește adăpostul, hrană, asistență medicală, sprijin emoțional și alte servicii necesare. Pe baza evaluării nevoilor este elaborat un plan individualizat de asistență pentru fiecare persoană înregistrată. Acest plan stabilește obiective specifice și acțiunile necesare pentru a satisface nevoile identificate. Fundația Regina Pacis se angajează să ofere sprijin și servicii adaptate în funcție de acest plan, sprijinind refugiații în procesul de recuperare și reintegrare.
Dacă ar fi să facem un total, câți refugiați au primit ajutorul Fundației Regina Pacis?
Dacă e să totalizam per servicii, atunci avem peste 1000 de persoane care au beneficiat de cazare în unul dintre centrele noastre de plasament temporar; 45 mii pachete alimentare și igienice distribuite în perioada aprilie – octombrie. Aceste pachete se distribuiau în incinta Cantinei Sociale și erau zile când ograda cantinei era neîncăpătoare, pentru ca zilnic veneau câte 700 de persoane după aceste pachete. Asistență socială a fost oferită pentru 2200 beneficiari; 130 de persoane au beneficiat de asistență psihoterapeutică, iar 430 de persoane au primit asistență medicală și medicamente.
Interacționând cu refugiații ați auzit/văzut diferite istorii de viață. Cu ce probleme se confruntă cel mai des?
Refugiații ucraineni se confruntă cu o serie de probleme și dificultăți atât în timpul perioadei lor de migrațiune, cât și după sosire în țara de destinație. Printre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă și care îi determină să se adreseze Fundației Regina Pacis sunt necesități de bază. Refugiații au nevoie în primul rând de adăpost, hrană și îmbrăcăminte. Lipsa acestor resurse esențiale poate fi o sursă majoră de stres și anxietate pentru ei. Apoi au nevoie de acces la servicii medicale. Un număr semnificativ de refugiați ucraineni se confruntă cu probleme de sănătate și necesită asistență medicală. Lipsa asigurării medicale sau a informațiilor despre sistemul de sănătate din țară este o provocare majoră pentru aceștia. De aceea, mulți se adresează la Fundației Regina Pacis pentru a a-i ajuta să obțină acces la servicii medicale și asistență medicală adecvată. În ultimă instanță, mulți oameni din Ucraina au nevoie de suport în procesul de perfectarea documentelor și perfectarea statutului legal. Pentru mulți refugiați, obținerea documentelor legale și a statutului de protecție temporară poate fi un proces complex și dificil. Fundația Regina Pacis poate oferi asistență și sprijin în acest proces, ajutându-i să obțină documentele necesare și să-și consolideze statutul legal.
Cât de greu le este oamenilor din Ucraina să se adapteze în comunitatea noastră?
Procesul de adaptare a refugiaților ucraineni în comunitatea din Republica Moldova e diferit, de la caz la caz. În unele situații poate fi destul de dificil și plin de provocări. Aceste dificultăți pot varia în funcție de mai mulți factori, inclusiv diferențele culturale, lingvistice și normele sociale specifice țării gazdă. Înțelegerea și abordarea acestor provocări pot contribui la facilitarea procesului de adaptare.
De exemplu, unii refugiații ucraineni se confruntă cu diferențe culturale și norme sociale în comunitatea din Republica Moldova. Practicile și obiceiurile culturale pot fi diferite, iar adaptarea la normele sociale și comportamentale specifice poate necesita timp și efort suplimentar. La fel și găsirea unui loc de muncă poate fi dificil pentru un refugiat ucrainean. Diferențele în piața muncii, recunoașterea calificărilor și accesul la oportunități de angajare pot reprezenta obstacole în procesul de integrare socio-economică. Să nu uităm nici de stigmatizare și discriminare. Din păcate, refugiații sunt expuși la stigmatizare și discriminare în comunitate din cauza originii lor și a statutului de refugiat. Aceasta afectează integrarea socială și emoțională, generând sentimente de marginalizare și izolare.
Este important să se ofere sprijin și asistență adecvată refugiaților ucraineni în procesul de adaptare.
Războiul continuă, cum se simt și ce așteptări au oamenii din Ucraina?
E destul de complicat pentru ei, la fel și pentru noi. Incertitudinea afectează în mare măsură starea emoțională. Mulți refugiați ucraineni și-au părăsit casele și comunitățile din cauza războiului, iar dorința lor principală este să se întoarcă cât de curând acasă și să se reunească cu familiile lor. Ei speră că situația se va stabiliza și că vor putea reveni într-un mediu sigur și stabil. Majoritatea oamenilor cu care discutăm își doresc ca comunitățile lor să fie reconstruite, legăturile sociale să fie refăcute și viitorul să fie unul stabil și cu progres.
Este important să se ofere sprijin și asistență refugiaților ucraineni în această perioadă dificilă. Organizațiile umanitare, cum ar fi Fundația Regina Pacis, joacă un rol crucial în furnizarea de suport emoțional, asistență socială și informații relevante pentru a răspunde nevoilor și așteptărilor refugiaților.
- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
Acum câteva luni, am indicat printr-un e-mail asupra unei serii de nereguli procedurale și soluții pentru a rezolva problema, pentru că acestea puneau la îndoială principiile de transparență și integritate ale unei organizații din care facem parte. În loc să se corecteze aceste probleme, să existe un dialog real, reprezentanții organizației au continuat să comită greșeli care au depășit granițele legislației civile și au culminat cu acțiuni cu potențial de risc penal. De curând, obiectele personale din spațiul de lucru al Academia Rockit au fost evacuate forțat, într-un gest evident de intimidare. Am sesizat autoritățile și am depus o plângere în acest sens.

într-o eră în care se construiesc imperii digitale și se dezvoltă comunități prin intermediul tehnologiei, conduita și transparența în organizațiile asociative sunt adesea ignorate. În acest context, un membru al board-ului a subliniat necesitatea de a proteja asociația din interior. Acest mesaj vag pare să sugereze protejarea asociației de membrii care au sesizat abaterile procedurale, care au contestat practicile neconforme și care au încercat să promoveze dialogul și transparența. În loc de asta, organizația a recurs la tactici de intimidare chiar în preajma Adunării Generale.
Realitatea este dură, dar importantă: Adevărata protecție a unei asociații vine din respectarea legii și a prevederilor statutare, nu din suprimarea vocilor critice. Organizațiile în expansiune se pot confrunta cu amenințări la adresa integrității și securității lor, nu doar din exterior, dar și din interior. În fața acestor provocări, soluțiile digitale, precum platformele de vot online care asigură un proces de vot eficient și confidențial, pot oferi o cale spre o mai mare transparență și protecție.
Un aspect esențial de menționat este pericolul reprezentat de modificările aduse statutului unei asociații, fără o înțelegere corespunzătoare a consecințelor. Prea des, se votează pentru astfel de schimbări fără a înțelege pe deplin implicațiile lor, rezultând în posibile încălcări ale drepturilor membrilor și erodarea valorilor fundamentale ale organizației, dar și cele prevăzute de lege.
Articolul 17 aliniatul (7) din Legea privind organizațiile necomerciale menționează că hotărârile organelor de conducere și de control pot fi contestate în conformitate cu legea și statutul organizației. Orice decizie a administratorului poate fi astfel contestată și anulată de Adunarea Generală. În ciuda interpretărilor pe care le poate face un board, acestea nu pot anula principiile fundamentale ale unei asociații: transparența, responsabilitatea și legalitatea.
Un alt membru al board-ului a sugerat că, deși activitatea unei asociații trebuie să fie transparentă, activitatea board-ului nu trebuie să fie la fel. Acest punct de vedere este complet greșit. Transparența activității Consiliului și a altor organe de conducere este esențială pentru protejarea legalității și a drepturilor membrilor. Aceasta susține principiul democratic, asigură participarea activă a membrilor și încurajează responsabilitatea și integritatea.
La fel cum am mai menționat, această experiență nu este confortabilă, nu este dorită și provocată intenționar, dar pentru că s-a ajuns aici, e important setarea unui precedent care să inspire curajul de a vorbi, de a critica în mod constructiv și de a acționa în conformitate cu principiile noastre, chiar și atunci când ne confruntăm cu opoziție sau autoritate.
Despre Academia Rockit
AO Academia Rockit este o organizație dedicată creării de impact prin susținerea inovatorilor digitali. Comunitatea noastră se extinde la aproximativ 3500 de persoane, dintre care 70% fac parte din diaspora.
Din 2014, Academia organizează una dintre cele mai recunoscute conferințe cu rădăcini moldovenești, Rockit Conference. Organizația are, de asemenea, proiecte precum Kometa, un canal de video storytelling, comunitatea de creatori independenți de conținut Influence.md și podcastul Mai Departe.
- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
Sâmbătă, 10 iunie, în orașul Galați, România, a avut loc încheierea proiectului transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre (Consiliul raionul Cahul, Republica Moldova; Universitatea „Dunărea de Jos” din județul Galați (UGAL), România și Comunitatea teritorială Reni, Ucraina)”. La activitate au participat membrii echipelor de implementare a proiectului, care au trecut în revistă activitățile desfășurate, au trasat concluzii; dar și prestatorii de servicii turistice, ale căror capacități au fost consolidate în cadrul proiectului, care au împărtășit impresii și experiențe acumulate.
Ana Znaceni, coordonator de proiect din partea IDIS „Viitorul”: Republica Moldova este bogată în peisaje naturale, locuri frumoase și are un potențial turistic enorm ce trebuie descoperit și explorat atât de turiștii locali, cât și de cei străini. Prin intermediul acestui proiect, IDIS Viitorul împreună cu partenerii săi a încercat sa promoveze turismul verde prietenos mediului, peisajele de care se bucură cele trei regiuni țintă ale proiectului Cahul-Reni-Galați, iar prin intermediul produselor sale să facă cunoscut publicului larg frumusețile din sectorul dunărean al bazinului Mării Negre.
Cristian Munteniță, coordonator de proiect din partea UGAL: „În 30 de luni de implementare a proiectului, din activitățile pe care le-am desfășurat în comun am avut câte ceva de învățat, de împărtășit unuia altuia câte ceva. Indicatorii pe care noi i-am avut de îndeplinit s-au materializat și asta este de apreciat. Sunt multe lucruri care rămân în urma noastră și care vor promova cu siguranță turismul verde mai departe”.
Oxana Efimenco, secretar la Primăria comunității teritoriale Reni: „Poate că nu au fost realizate toate obiectivele pe care ni le-am propus în cadrul proiectului din cauza situației legate de pandemie, de război, dar în general misiunea și scopul propus s-au realizat. Datorită acestui proiect, noi, cei de la Reni, am avut ocazia să înțelegem conceptul turismului verde, turismul de o singură zi etc. Până la lansarea proiectului, locuitorii din Reni și operatorii turistici, nu priveau județul Galați sau raionul Cahul din punct de vedere al potențialului lor turistic. Nu exista ceva ce să lege aceste trei regiuni. Acum avem multe căi de legătură unde să ne reîntâlnim”.
Sergiu Rența, coordonator de proiect din partea Consiliului raional Cahul: „Deși am venit să activez în proiect la jumătatea implementării lui, am simțit încărcătura pe care a avut-o acum la final. Am avut un șir de activități de petrecut în ultimele câteva săptămâni. Am putut să arătăm lucrurile frumoase de la noi din raion”.
Lucia Căpățînă, expert în turism din partea IDIS: „Activitățile realizate în cadrul proiectului reprezintă efortul comun al tuturor. O parte din activități au vizat elaborarea de materiale informative, care vor putea fi diseminate la târguri turistice și expoziții, dar și sunt o bază pentru actorii locali care dezvoltă afaceri în domeniul turismului verde. Vin cu un îndemn către actorii cheie din Republica Moldova, România și Ucraina să activizeze acest domeniu și să promoveze turismul verde și să transforme regiunea într-un exemplu de bune practici”.
Oana Contoman, expert în turism din partea UGAL: „Consider că acești mai bine de doi ani, când am încercat cu pași mărunți să dezvoltăm ceea ce înseamnă turismul verde la nivelul celor trei regiuni, reprezintă, din punctul meu de vedere, o piatră de temelie pe care noi am pus-o din punct de vedere al conexiunii umane cât și al civilizației, care a legat de-a lungul istoriei aceste trei regiuni, dar și o piatră de temelie la ceea ce reprezintă prietenia și colaborarea transfrontalieră din punct de vedere social și din punct de vedere economic”.
Olesea Vulpe, expert în turism din partea Consiliului raional Cahul: „Sunt mulțumită că am ajuns la acest final unde ne bucurăm de rezultatele frumoase pe care le-am obținut. Eu în acest proiect am avut un scop personal, să-i promovez cât de mult posibil pe toți prestatorii de servicii turistice din raionul Cahul, să cunoașteți și voi locurile frumoase și pitorești pe care le avem. Mă bucur că acum lăsăm în urma noastră un șir de rezultate palpabile”.
Afanasie Prepeliță, expert în marketing turistic din partea IDIS: „În virtutea circumstanțelor apărute în cele 30 de luni, ideile proiectului au fost realizate și s-au materializat. Tot ce am facut noi a fost o experiență și, totodată, o lecție. Am avut posibilitatea să demonstrăm ce avem noi mai bun în materie de turism verde: atât valori naturale, cât și valori antropice”.
Veaceslav Ioniță, expert în dezvoltarea afacerilor din partea IDIS: „Am început implementarea acestui proiect în perioada crizei pandemice și am observat că în timpul acestei crize moldovenii au început a redescoperi Republica Moldova. Proiectul nostru a fost implementat în această perioadă și credem că am oferit un imbold pentru tot ceea ce înseamnă să-ți descoperi țara, în cazul proiectului nostru - regiunea noastră”.
Nicolae Căpraru, administratorul bazei de odihnă „La Cotihana” din raionul Cahul: „Participând în acest proiect am văzut ce oportunitate mare avem privind dezvoltarea turismului verde de către noi, prestatorii de servicii turistice. Ca rezultat al implicării în acest proiect, avem foarte mult de lucrat la prestarea serviciilor ecoturistice, atât eu, cât și colegii din celelalte două regiuni. Avem nevoie în continuare de susținere pentru a atrage fonduri, pentru a dezvolta și a aduce turismul verde la un nivel mai acceptabil decât este în prezent”.
Constantin Ernu, administratorul pensiunii „Cocorii Albi” din satul Colibași, raionul Cahul: „Vreau să mulțumesc tuturor pentru cunoștințele primite despre turismul verde, pentru oamenii pe care i-am cunoscut fiind implicat în acest proiect. Aș dori ca în cadrul noilor proiecte despre turism, inclusiv cu finanțare, care vor fi implementate, să fiu din nou invitat să particip pentru a-mi dezvolta la nivelul așteptat competențele referitor la turismul verde”.
Angela Sîrbu, proprietara pensiunii „Acasă la Vatră” din satul Văleni raionul Cahul: „Acum nouă nu ne rămâne decât să valorificăm și să implementăm în practică experiența pe care am adunat-o în această perioadă de implementare a proiectului. Rămâne să accesăm proiecte mărețe pentru a valorifica tradițiile sudului, turismul verde din regiunea noastră dunăreană, ca să vină cât mai mulți turiști la noi și să fim un exemplu pentru toată lumea”.
În cadrul proiectului a fost creat clusterul turistic transfrontalier „Danubius”, activitatea căruia va avea ca scop promovarea și dezvoltarea turismului verde în regiunea dunăreană a bazinului Marii Negre. Crearea clusterului a inclus și elaborarea unui program comun pentru dezvoltarea turismului transfrontalier în Cahul, Reni și Galați, pentru care au fost desfășurate trei ședințe, la Cahul, în comunitatea teritorială Reni și la Galați, unde s-a discutat despre cum ar trebui să funcționeze clusterul. Durabilitatea clusterului va fi asigurată și prin intermediul site-ului danube-ecotravel.com, care deja este creat în vederea promovării turismului verde în regiunea transfrontalieră.
Georgeta Belalî, responsabilă de cluster din partea Comunității teritoriale Reni: „A fost un proiect formidabil despre turismul verde. Precum peștii și păsările nu au granițe, așa a fost și în cazul proiectului nostru, care timp de 30 de luni nu a avut granițe. În pofida răboiului, care a provocat distrugeri enorme, am putut să ne organizăm de câte ori am avut posibilitatea și să ne implicăm în activitățile proiectului”.
Bogdan Dumitrache-Bratoveanu, responsabil de cluster din partea UGAL: „În cadrul clusterului creat, urmează să depunem toate eforturile, noi, reprezentanțiii clusterelor din cele trei regiuni și să devenim o persoană juridică. Sperăm să avem succes și să contribuim în acest fel la crearea unor condiții de eligibilitate pentru următoarele surse de finanțare. Sperăm, totodată, că contribuim, prin activitatea acestui cluster, la sustenabilitatea proiectului care mi s-a părut extrem de interesant și foarte bine venit”.
Sergiu Rența, responsabil de cluster din partea Consiliului raional Cahul: „Sunt convins că fiind în continuare în cadrul clusterului vom face lucruri frumoase, vom valorifica potențialul nostru, atât cel unam, cât și cel natural și cel verde”.
Tot în cadrul proiectului a fost realizat și un film despre potențialul turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre, de către echipa OWH Studio.
Virgil Mărgineanu, director OWH Studio: „Fiecare proiect, atunci când se termină, lasă în urma lui ceva, lasă evenimente interesante, prietenii bine legate, relații stabilite, care trebuie mai departe valorificate. Cred și eu că acest film v rămâne în istorie și peste ani oamenii care vor dori să descopere ce s-a întâmplat în acest proiect, vor putea vedea filmul pentru a găsi lucruri și informații interesante. Garantez că persoanele care vor vedea filmul vor deveni curioase și intrigate să vină să descopere locurile acestea, așa cum a fost și scopul proiectului”.
În cadrul proiectului BSB-817, lansat în decembrie 2020, a fost realizat un ghid practic pentru presatorii de servicii privind dezvoltarea afacerilor în ramura turismului verde, în limbile română și ucraineană, o broșură informativă despre turismul verde din regiunea transfrontalieră Cahul-Galați-Reni, în limbile română, ucraineană și engleză, dar, și o hartă cu trei rute turistice aflate în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre.
De asemenea, au fost organizate șase sesiuni de instruire și mese rotunde, la Cahul, Galți și Reni, în scopul consolidării capacităților furnizorilor de servicii turistice din cele trei regiuni dunărene. Totodată, au avut loc trei vizite de studiu, una la Galați și două la Cahul, pentru prestatorii de servicii turistice din cele trei zone, de cunoaștere a oportunităților pentru promovarea turismului verde. Au fost organizate două festivaluri, unul la Cahul și unul la Galați privind promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale.
La fel, au fost realizate 24 de podcast-uri privind turismul verde în regiune. A fost elaborat și un studiu privind buna vecinătate de-a lungul sectorului dunărean, dar și creat site-ul proiectului.
Proiectul transfrontalier „Dezvoltarea și promovarea turismului verde în sectorul dunărean al bazinului Mării Negre (raionul Cahul, Republica Moldova; comunitatea teritorială Reni, Ucraina și județul Galați, România)”, BSB-817, este implementat de către IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Consiliul raional Cahul (Moldova), Comitetul Executiv al Consiliului Local al or. Reni (Ucraina) și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (România).
Proiectul este parte a Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 și este cofinanțat de către Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate și de către țările participante: Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Turcia și Ucraina.
Acest comunicat de presă a fost produs cu ajutorul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a proiectului BSB-817 și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.





































