- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
Pentru a achiziționa un apartament reparat la preț median (explicație: jumătate dintre apartamente au preț sub acest nivel, iar cealaltă jumătate – peste) în municipiul Chișinău, o familie trebuie să aibă un venit brut de aproape 39 000 mii lei lunar. Conform datelor oferite de Biroul Național de Statistică, salariul mediu al unei persoane angajate în Chișinău în trimestrul II, 2023 a fost de 14 500 lei. Prin urmare, dacă presupunem că ambii soți într-o familie lucrează cu un salariu mediu, aceștia nu pot să își permită un apartament cu reparație în Chișinău. Astfel, pentru cei mai mulți locuitori din Chișinău, locuințele devin tot mai inaccesibile.
Aceasta este una din concluziile principale ale unei note analitice elaborate de experții Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Stanislav Ghilețchi și Adrian Ermurachi, care analizează ce salariu trebuie să ai pentru ca să îți permiți un apartament în municipiul Chișinău, care sunt diferențele de prețuri între diferite zone ale capitalei, dar și ce politici trebuie implementate de către autorități pentru încurajarea și accelerarea noilor proiecte imobiliare.
Populația în municipiul Chișinău înregistrează ă creștere constantă a numărului de locuitori, în comparație cu o scădere totală a populației la nivel național. Creșterea este rezultatul migrației interne. Din 2017 până în 2022, migrația netă în Chișinău a fost de peste 60,000 de persoane. Pe lângă aceasta, se observă și o schimbare a comportamentului locuitorilor. De exemplu, numărul familiilor formate din una sau două persoane a crescut de la 90 mii înregistrat în anul 2010 la 210 mii în anul 20192. Aceste două tendințe au cauzat o majorare a cererii pentru locuințe.
Cu toate acestea autorizațiile de construcție pentru blocurile locative sunt în scădere, la fel ca și cantitatea de metri pătrați dați în exploatare, în mod special în anul 2022 – care a fost anul cu cele mai mari scumpiri ale apartamentelor în ultimul deceniu.
În același timp, nu există o statistică oficială privind prețurile imobiliare, care să reflecte în mod obiectiv realitatea pieței. De aceea, pentru elaborarea acestei note, am utilizat o abordare mai puțin convențională, dar care, reflectă realitatea pieței imobiliare. Pentru analiză, au fost colectate prețurile tuturor anunțurilor referitoare la vânzarea apartamentelor de pe site-ul www.999.md. Acesta este recunoscut ca fiind principalul portal de anunțuri din Moldova, cu aproximativ 300 000 de vizite zilnice. În cadrul acestui exercițiu, au fost extrase datele cu privire la peste 17 000 de apartamente expuse la vânzare în Chișinău.
Astfel, reieșind din datele de pe platforma www.999.md, putem obține prețurile de vânzare în fiecare regiune a orașului. Centrul Chișinăului, în mod inevitabil este zona cu cele mai scumpe apartamente din oraș, cu un preț de peste 1 600 € pentru metru pătrat. Pe locul doi se situează sectorul Rîșcani (1 444 €), urmat de Buiucani (1 354 €), Telecentru (1 325 €), Ciocana (1 293 €) și Botanica (1 269 €). Cel mai ieftin sector este Durlești (1 095 €), care este de fapt o suburbie a orașului Chișinău, dar datorită proximității sale, aceasta ar putea fi considerată parte componentă a orașului. Prețurile respective sunt pentru apartamentele cu reparație.
Luând la bază, prezenta analiză, IPRE vine cu următoarele recomandări:
- Revizuirea politicilor de utilizare a terenurilor. Acest lucru poate ajuta la identificarea zonelor neutilizate sau sub-utilizate care pot fi transformate în terenuri destinate spre construcție.
- Dezvoltarea unor sectoare și cartiere noi, cu drumuri, iluminat stradal și instituții publice, respectând principiul complementarității și sinergiei între investițiile publice și private.
- Continuarea investițiilor pentru îmbunătățirea infrastructurii de transport. Transportul public eficient poate face ca zonele mai îndepărtate, unde locuințele sunt mai accesibile, să devină mai atractive pentru locatari.
Pentru mai multe detalii consultați Nota Analitică IPRE, disponibilă aici.
Prezenta notă analitică a fost elaborată în cadrul proiectului IPRE „Analize Tematice a politicilor publice”, realizat cu susținerea Fundației Konrad Adenauer (KAS) în Republica Moldova. Opiniile reflectate în prezenta publicație aparțin autorului și nu reflectă neapărat opinia KAS.
- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
Noi perspective de dezvoltare pentru femeile din țară au fost deschise datorită programului „Incubatorul de Talente”. Peste 100 de fete și femei din Chișinău, Comrat și Bălți au beneficiat de proiect, dezvoltându-și competențele digitale și având acces la platformele internaționale de angajare pentru liberi profesioniști. Această inițiativă a avut un impact semnificativ în construirea încrederii și implicării femeilor în construirea unei cariere în domeniul TIC.
La finalul cursurilor de formare, 5 dintre planurile de business dezvoltate de participantele din capitală, nordul și sudul țării au fost selectate pentru a primi mini - granturi în valoare de 2000 de euro fiecare. Această sumă le-a permis antreprenoarelor să-și achiziționeze echipamentele tehnice necesare, să-și îmbunătățească simțitor calitatea produselor, dar și să investească în promovarea produselor și serviciile prestate, ajungând la mai mulți clienți și valorificandu-și potențialul de a-și dezvolta propriile afaceri. Contabilitate, comerț cu amănuntul, personalizarea textilelor, dar și crearea obiectelor handmade sau din lemn reprezintă domeniile de activitate ale afacerilor câștigătoare din cadrul programului.
„Susținerea femeilor antreprenoare este o misiune esențială pentru noi și reprezintă doar o parte din proiectul pe care îl desfășurăm aici, pentru sprijinirea dezvoltării pieței muncii. Prioritatea noastră fundamentală este să oferim femeilor susținere în gestionarea micilor lor afaceri și să le instruim, fiindcă asta le oferă oportunități de creștere profesională și securitate financiară. Suntem convinși că acest proiect va fi unul sustenabil, de durată și le va oferi femeilor mai multă stabilitate financiară.” - Adriana Weissova, Manager de Proiect, EMA
„Programul este dezvoltat pentru a oferi femeilor accesul la educație și noi oportunități profesionale, dar și pentru a oferi suportul financiar antreprenoarelor în dezvoltarea afacerilor locale, pentru un viitor mai bun. La această ediție a programului, au participat peste 100 de participante care au dat dovadă de multă implicare și pasiune pentru ceea ce fac, iar 5 absolvente au beneficiat și de suport financiar sub forma unor mini - granturi în valoare de 2000 de euro fiecare. Suntem determinați să contribuim la creșterea numărului de femei antreprenoare cu afaceri prospere și durabile, aici, acasă și să oferim acces la resurse și cunoștințe și mai avansate, pentru a susține femeile în fiecare etapă a dezvoltării lor personale și profesionale.” - Irina Grișca, Manager General iHUB
Dezvoltarea continuă pentru antreprenoriat de succes
În cadrul programului, participantele au avut acces la sesiuni de mentorat și cursuri digitale specializate, cum ar fi Social Media Management, Design Grafic, Software Testing și Web Design. Aceste resurse le-au permis să-și dezvolte competențele digitale, dar și să învețe cum să-și promoveze afacerile personale în spațiul online și să devină independente financiar.
Natalia Deli, antreprenoare din Comrat, are o afacere de confecționare a produselor din lemn, inclusiv cadouri personalizate, obiecte de decor, cutii pentru bijuterii și multe altele, iar cu ajutorul grantului, acum poate să se orienteze și către exportul produselor create: „Aceasta este o oportunitate foarte bună pentru noi, fondatoarele afacerilor mici. Noi alocăm o parte din bani pentru materiale, acum ne putem permite materiale de calitate superioară, dar și să investim o parte din grantul câștigat în PR și marketing pentru brandul nostru. Iar acum, avem speranța că vom avea mai mulți clienți, mai multe comenzi. Avem potențial de creștere, și suntem gata să exportăm produsele noastre și în afara țării.”
Tatiana Zolotariova, o altă câștigătoare a grantului de 2000 de euro, este antreprenoare în Bălți, în domeniul comerțului cu amănuntul a produselor pentru animale: „Lucrez în acest domeniu de 20 de ani, iar datorită grantului oferit de „Incubatorul de Talente”, acum am în sfârșit șansa să-mi extind afacerea. Am mai deschis două puncte de vânzare cu amănuntul de produse pentru animale, și le-am completat cu toate produsele necesare. Planific să mai deschid un magazin și să extind gama de produse pentru animale, pentru că acest tip de afacere are nenumărate avantaje. Aceast proiect oferă o mulțime de posibilități de dezvoltare, pe care trebuie să le explorăm.”
Mini-granturile și cursurile oferite sunt parte a proiectului „Talent Incubator - Educație Digitală pentru Femei și Tineri Specialiști în IT”, lansat în toamna anului 2022, cu sprijinul financiar SlovakAid și implementat de IHUB în parteneriat cu EMA - Development and Mobility Agency, Universitatea Tehnică din Moldova și ESET. Proiectul „Talent Incubator” a avut ca obiectiv nu doar dezvoltarea competențelor digitale, dar și crearea unui mediu de învățare incluziv, adaptat pentru femei.
- Detalii
- Categorie: Interviuri
Peste 100 de persoane refugiate din Ucraina în Republica Moldova au participat la un eveniment comunitar, unde au cunoscut mai multe informații despre drepturile pe care le au în țara noastră și care nu trebuie să fie compromise de corupție. Acțiunea face parte din campania „Ai dreptul să trăiești în siguranță #fărămită”, implementată de GIZ Moldova în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție, cu scopul de a contracara și preveni actele de corupție în Moldova. În cadrul întrunirii, participanții au avut posibilitatea să adrese întrebări, să participe la discuții și să cunoască instituțiile la care se pot adresa dacă se confruntă cu acte de corupție. Evenimentul a fost organizat împreună cu inițiativa „Moldova pentru Pace”.
Ivan Gonciar este un tânăr originar din Ucraina, care de mai bine de doi ani se află în Republica Moldova. În prezent, este voluntar la „Moldova Pentru Pace”, studiază limba română și continuă să se integreze în comunitatea din țara noastră. Este convins că informarea corectă, constantă și din surse sigure are efecte pozitive asupra refugiaților ucraineni care se află în Republica Moldova, inclusiv în ceea ce privește prevenirea actelor de corupție.
Ivan Gonciar, refugiat din Ucraina: „Aceste evenimente sunt foarte importante, deoarece astfel aflăm despre drepturile noastre, ce avem dreptul să facem, dar și ce ar trebui să evităm, ca să nu încălcăm legea. Este important să ne înțelegem drepturile, deoarece majoritatea nici acum nu cunosc toate informațiile noi sau le este frică să facă un anumit pas. De exemplu, se confruntă cu probleme în ce privește statutul de protecție temporară. Mulți cunosc despre această formă de protecție, dar nu se pot hotărî, deoarece se tem să încalce legea și să se afle aici ilegal, mai mult de trei luni. Asemenea evenimente sunt foarte utile pentru ei. A trecut deja mult timp și, chiar dacă nu toți sunt aici de la bun început, cred că pas cu pas trebuie să ne integrăm la școală, la muncă.”
Iar Marina Cernețkaia a venit în țara noastră împreună cu cei doi copii ai săi. În prezent, participă la toate evenimentele de informare dedicate refugiaților din Ucraina, acumulează informații noi și le transmite conaționalilor, astfel încât să fie la curent cu toate noutățile relevante și să nu să se confrunte cu acte de corupție.
Marina Cernețkaia, refugiată din Ucraina: „Nu trebuie să ne temem de nimic. Trebuie să mergem mai departe. Trebuie să studiem piața și situația. Noi aici nu suntem străini. Da, nu avem anumite drepturi, însă, într-adevăr, drepturile depind de noi. Noi trebuie să înțelegem ce e corect pentru noi și ce – nu. Nu trebuie să ne lăsăm influențați de cineva. Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă clar care este scopul său, încotro se îndreaptă și ce își dorește.”
Urmărește materialul video și află mai multe despre evenimentul comunitar „Ai dreptul să trăiești în siguranță #fărămită!” - https://www.youtube.com/watch?v=Y2dpN-gf2ok
Despre campanie
„Ai dreptul să trăiești în siguranță #fărămită!” este o campanie de comunicare dedicată prevenirii și combaterii corupției, prin informarea comunității de persoane refugiate în țara noastră din Ucraina, precum și a populației Republicii Moldova. Campania se desfășoară în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție, fiind finanțată de către Guvernul Germaniei prin intermediul GIZ Moldova.
- Detalii
- Categorie: Povești de Succes
42 de persoane din grupuri subreprezentate, persoane cu dizabilități, femei, minorități etnice și alte grupe defavorizate – care, de obicei, pe motive de sănătate, apartenență la anumite grupuri sociale, etnice și de gen nu au posibilitatea să se manifeste plenar în viața politică a țării – au finalizat un curs complex de instruire în cadrul proiectului Centrului CONTACT „Academia Liderului Comunitar”, ediția a III-a. În urma anunțării rezultatelor alegerilor locale și a validării lor, mai multe participante ale acestui program au reușit să obțină câte o funcție electivă. În continuare, vă povestim cum Evghenia Moisei și Iana Obreja și-au realizat visurile de a deveni alese locale în localitățile lor.
Din asistentă socială comunitară în primară în satul natal
Iana Obreja are 48 de ani și este originară din satul Pânzăreni, raionul Fălești. După scrutinul din 5 noiembrie, participanta celei de-a III-a ediții a Academiei Liderului Comunitar a învins la alegeri și a devenit primara localității de baștină. Iana Obreja este de profesie asistentă socială. Trei ani a fost directoarea Casei de Cultură din Pânzăreni, apoi a activat timp de 11 ani în calitate de asistentă socială comunitară. Pe parcursul a opt ani a fost președinta Asociației Obștești „Viviana”, care oferă servicii de recuperare pedagogică, psihologică, logopedică etc. și de integrare socială a copiilor și tinerilor, inclusiv din familii socialmente vulnerabile. Până la obținerea funcției de primară, Iana Obreja era directoarea Centrului de asistență socială specializat „Prosperare” din satul Bocșa, raionul Fălești.
Iana Obreja a început să se intereseze de politică acum câțiva ani, după ce a revenit de peste hotare. A înțeles că este persoana potrivită pentru a face schimbări în satul ei de baștină.
„Plecând la muncă peste hotare, pe o perioadă de trei ani, am avut posibilitatea să cunosc o altă cultură, un alt mod de viață, chiar dacă nu a fost ușor atunci când eram cuprinsă de o combinație de entuziasm și anxietate. Această aventură mi-a schimbat viziunea asupra multor lucruri care se întâmplau în țară, făcându-mă să apreciez și mai mult plaiul meu natal. Din acest motiv, mi-am propus că trebuie să fac ceva pentru satul meu, în care s-au născut și au trăit bunicii și părinții mei, apoi și eu, unde mi-am creat o familie și unde cresc doi feciori”, povestește primara satului Pânzăreni.
Experiența acumulată în funcția de consilieră locală și de asistentă socială comunitară i-a facilitat decizia de a deveni primară. A fost fericită când a aflat că are posibilitatea să învețe să conducă o localitate, iar apoi chiar să poată participa la alegeri pentru funcția la care aspira.
„Activând 11 ani în calitate de asistentă socială comunitară și având un mandat de consilieră locală, am cunoscut parțial ce înseamnă să fii o primară. Apoi, am văzut un anunț pe Facebook despre posibilitatea de a mă înscrie la Academia Liderului Comunitar. Reacția mea a fost ca o înțepătură în talpă. Mi-am spus atunci: «Dumnezeu face minuni!». E tocmai ceea ce îmi trebuia cel mai mult la acel moment. Am completat chestionarul și am fost selectată”, relatează Iana Obreja.
Perioada petrecută la Academie a ajutat-o să cunoască mai profund partea birocratică a funcției de primară și cum să comunice eficient cu alegătorii. Rezultatele instruirii pot fi apreciate chiar acum – a fost aleasă în funcția de primară.
„Am învățat să întocmesc un program electoral. Specialiștii mi-au oferit toate informațiile de ultimă oră la capitolul legislației electorale, Legea privind statutul alesului local, Legea privind administrația publică locală și altele. La fel, m-au ajutat și tehnicile și abordările de comunicare cu alegătorii”, povestește Iana Obreja.
Pentru următorii patru ani, primara satului Pânzăreni își propune să soluționeze cele mai arzătoare probleme cu care se confruntă localitatea. Zice că va identifica resurse financiare pentru o serie de proiecte de infrastructură și din domeniul social:
# reparația drumului central care traversează două localități ale comunei (Pânzăreni și Pânzărenii Noi);
# extinderea rețelei de apeduct în una dintre localități;
# amenajarea terenului de sport din centrul satului;
# dezvoltarea serviciilor integrate precum cantina socială, servicii de igienă (baie, spălătorie);
# instalarea băncilor stradale de-a lungul traseului central.
Iana Obreja reprezintă un exemplu de urmat pentru alte femei din localitățile țării care își doresc să contribuie cu propriile cunoștințe și experiență pentru îmbunătățirea nivelului de trai. „Implicarea femeilor în politică la nivel local este esențială pentru construirea unei societăți echitabile și reprezentative. Femeile asigură o reprezentare mai cuprinzătoare a nevoilor și preocupărilor diverselor segmente”, opinează primara.
Din societatea civilă în serviciul public
Evghenia Moisei are 44 de ani și este originară din satul Izvoare, raionul Fălești. Până în prezent, a reușit să adune un bagaj considerabil de cunoștințe și experiență în domeniile jurisprudență, economie și administrație publică. A început cariera sa în serviciul public în calitate de secretară a consiliului local din satul Izvoare. Apoi, timp de patru ani, a fost primara satului Izvoare. În anii următori, activa în diferite ONG-uri. Înainte de a fi aleasă în calitate de consilieră raională, Evghenia Moisei activa ca parajuristă la Consiliul Național pentru Asistența Juridică Garantată de Stat.
Implicarea în politică pentru Evghenia Moisei datează încă din 2007, când a candidat independent la funcția de primară. De-a lungul anilor a fost o activistă civică care monitoriza activitatea administrației publice locale. Înscrierea la Academia Liderului Comunitar a ajutat-o să-și împrospăteze cunoștințele legate de ultimele modificări ale Codului electoral.
„Pentru a obține cele mai recente informații despre aceste modificări, era necesar să verific sursele oficiale ale guvernului, însă nu aveam suficient timp pentru aceasta, nu eram sigură că informația va fi completă. Apoi, am văzut anunțul pe civic.md despre Academia Liderului Comunitar, ediția specială. Am avut ocazia să cunosc Centrul CONTACT și asta m-a încurajat să mă înscriu”, povestește Evghenia Moisei.
Zis și făcut. Evghenia a fost selectată și a urmat o perioadă intensivă de instruire și de acumulare a cunoștințelor de care avea nevoie.
„Aceasta a jucat un rol crucial în dezvoltarea abilităților și cunoștințelor mele privind administrația publică, managementul campaniei electorale, comunicarea în campania electorală, în special legislația electorală. Am avut multe întrebări specifice pe tema modificărilor Codului electoral, organizatorii ne-au fost alături, au avut răbdarea să ne asculte și ne-au fost oferite toate informațiile și tot ajutorul posibil”, explică Evghenia Moisei.
Acum, de când a intrat în noua funcție, consiliera raională Evghenia Moisei își propune o listă de activități proactive menite să îmbunătățească relația consiliului raional cu cetățenii.
„Intenționez să vin cu propuneri de inițierea proiectelor și, totodată, am să susțin proiectele care vor fi inițiate să sprijine dezvoltarea economică, socială sau culturală a comunității. Voi reprezenta interesele și preocupările cetățenilor, am să fiu implicată în activitățile din comunitate, am să ascult preocupările și am să colaborez cu cetățenii pentru a găsi soluții la problemele locale. O să fiu accesibilă cetățenilor și mă voi implica în rezolvarea problemelor individuale sau colective cu care aceștia se confruntă”, menționează Evghenia Moisei.
Evghenia Moisei confirmă că discriminarea femeilor în viața politică la nivel local și raional este una des răspândită și aceasta deloc nu contribuie la crearea unei societăți bazate pe respect și beneficii reciproce.
„Există stereotipuri din cauza cărora femeile întâmpină dificultăți în avansare și în obținerea unor poziții de conducere, uneori din cauza prejudecăților sau a percepțiilor greșite despre aptitudinile și abilitățile lor. Implicarea femeilor în politică la nivel local și raional este un aspect esențial pentru a asigura reprezentarea egală a tuturor membrilor societății în procesul decizional. O participare echilibrată a femeilor în politică aduce cu sine o serie de beneficii și contribuie la o guvernare mai eficientă și reprezentativă”, conchide Evghenia Moisei.
În acest an, Academia Liderului Comunitar s-a aflat la cea de a III-a ediție, în care s-a concentrat pe consolidarea capacităților și abilităților de depășire a barierelor în participarea politică pentru candidați din grupuri subreprezentate la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.
Cursul de instruire în cadrul academiei a durat patru zile și a oferit participanților și participantelor informații despre administrația publică locală, legislația electorală, managementul campaniilor electorale, dar și comunicarea cu alegătorii. Sesiunile de instruire au fost moderate de experți și formatori cu experiență în domeniile administrației publice, tehnologiilor electorale, comunicării publice, egalității de gen și drepturilor omului, legislației electorale etc.
Instruirile au fost realizate în cadrul proiectului Centrului CONTACT „Academia Liderului Comunitar”. Proiectul este susținut financiar de Fundația Est-Europeană din resursele oferite de Suedia.
- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
Cum să evalueze performanțele propriilor angajați, cum să întocmească dosarul și planul individual de asistență al beneficiarului, cum să lucreze cu părinții sunt temele pe care le-au discutat angajații și angajatele a șase centre de zi pentru copii cu dizabilități, în cadrul unui curs de instruire continuă organizat de Keystone Moldova. Cursul este destinat personalului serviciilor sociale create sau dezvoltate în cadrul proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”.
„Cursul este realizat în baza evaluării necesităților de instruire, realizată în prealabil, ca să ne asigurăm că agenda corespunde nevoilor de instruire ale angajaților din servicii. Instruirea este axată pe câteva subiecte, cum ar fi consolidarea competențelor personalului în ce privește perfectarea dosarului beneficiarului, pentru că acesta este un punct vulnerabil, elaborarea și implementarea planului individual de asistență a beneficiarului. De asemenea, analizăm Ghidul de suport pentru implementarea practică a Managementului de caz în domeniul protecției copilului, aprobat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale pe 15 septembrie 2023. Avem câteva sesiuni axate pe supervizarea profesională a personalului în cadrul centrelor de zi și pe evaluarea performanțelor profesionale. În special, este vorba despre evaluarea anuală a performanțelor: cum se face, ce instrumente pot fi aplicate, cum se perfectează un raport de evaluare a performanțelor”, explică Marcela Dilion, manageră de proiecte la IP Keystone Moldova.
Una dintre participante, Rodica Stratan, directoare executivă a Asociației de sprijin al copiilor și tinerilor cu dizabilități „Dorința” din Călărași, spune că instruirea este o oportunitate să-și îmbunătățească practicile de lucru, dar și să înceapă aplicarea unor instrumente noi, pe care nu le-a experimentat anterior: „Pentru mine, ca manager de echipă, evaluarea performanțelor specialiștilor este unul dintre cele mai relevante subiecte ale instruirii. Nu am practicat evaluarea până la acest moment, de aceea cursul îmi este deosebit de util, mai ales că intenționăm să acredităm serviciul, iar acesta este un criteriu important în obținerea acreditării”.
Cât privește alte activități, ea admite că ar fi loc de îmbunătățire la întocmirea dosarelor beneficiarilor, de aceea a adus la instruire câteva dosare pentru a le analiza împreună cu formatorii și a evalua corectitudinea perfectării lor. „Activăm din anul 2002, oferim servicii de abilitare pentru copii și tineri cu dizabilități din 18 localități ale raionului Călărași. Pentru că suntem singurul centru de acest fel din raion, cererea pentru serviciile noastre este foarte mare, în special de la părinții care au copii cu tulburări din spectrul autismului. Și, deși lucrăm de atâta timp, mai avem ce învăța și în ceea ce privește întocmirea documentelor de funcționare a serviciului și a dosarelor beneficiarilor. Am adus cu mine câteva dosare ca să vedem ce anume facem bine și unde mai avem de îmbunătățit”, explică Rodica Stratan.
Pentru Viorica Gâscă, directoarea Centrului de zi pentru copii cu dizabilități din mun. Cahul, formarea continuă este o necesitate: „Deși lucrez în această funcție de peste 20 de ani, toate modulele instruirii îmi sunt importane, deoarece domeniul se dezvoltă, multe lucruri se schimbă și, indiferent ce funcție am deține, mereu e loc de creștere profesională”.
Pe agenda cursului a fost inclusă o sesiune separată referitoare la lucrul cu părinții copiilor cu dizabilități. „Dacă în centrele de zi se lucrează cu copiii, atunci cu părinții mai puțin, de aceea a apărut necesitatea de a consolida competențele specialiștilor privind educația parentală, despre cum poate fi realizată comunicarea eficientă cu familia. Dacă nu avem părintele ca partener, nu avem cum să înregistrăm progrese în lucrul cu copilul”, explică Marcela Dilion.
„Foarte mulți părinți nu pot accepta că al lor copil are o dizabilitate, are necesități speciale. Le vine greu să comunice, să ceară ajutor. Noi suntem cei care trebuie să găsim limbă comună cu ei ca să-i încurajăm să meargă înainte și să accepte că copilul lor este un copil care poate și e nevoie de lucrat cu el”, adaugă Viorica Gâscă.
În municipiul Chișinău a fost creat în acest an un Centru de zi pentru copii cu boli rare și autism „Fluturele Albastru”, datorită unui parteneriat dintre Asociația „Copiii Ploii” și Primăria Chișinău, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Centrul are deja 26 de beneficiari. Elena Gratii, specialistă principală în cadrul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului Chișinău, supervizează acest serviciu social și spune că lucrul cu părinții este o parte esențială în activitatea specialiștilor serviciului: „Părinții sunt diferiți și noi trebuie să avem baza necesară de cunoștințe și abilități ca să putem lucra cu ei, să le răspundem la toate întrebările și nevoile care apar în perioada în care copiii lor accesează serviciile Centrului de zi. De aceea modulul referitor la educația parentală ne este de mare ajutor”.

IP Keystone Moldova, alături de AO Institutum Virtutes Civilis, este unul dintre partenerii de implementare a proiectului „Organizațiile societății civile acționează pentru servcii sociale mai bune”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat și implementat de Fundația Soros Moldova. Keystone Moldova a asigurat, în ultimii doi ani, instruirea inițială și continuă și a realizat ședințe de mentorat pentru angajații celor 41 de servicii sociale create și dezvoltate în cadrul proiectului.





































