- Detalii
- Categorie: Responsabilitate Socială Corporativă
La aproape un an de la lansarea programului “Angajamentul pentru Curieri” în Republica Moldova, Glovo, platforma multi-categorie recunoscută pentru serviciile sale rapide și eficiente, anunță inițiativa Glovo+, un nou capitol în angajamentul său față de curierii care utilizează aplicația Glovo. Programul aduce noi beneficii și recompense pentru curierii din Republica Moldova care livrează prin intermediul platformei, consolidând “Angajamentul pentru Curieri”.

Programul “Angajamentul pentru curieri” a fost bine primit de către comunitatea de curieri și a avut un impact pozitiv asupra securității și satisfacției acestora, iar ca partea a inițiativei, în ultimul an, Glovo a organizat două sesiuni de siguranță rutieră la Chișinău și are în plan alte patru pentru anul următor.
Mai mult, tot în cadrul programului „Angajamentul pentru Curieri”, curierii au acces la Glovo Club prin care beneficiază de reduceri de 10%-15% pentru biciclete și piese de schimb, precum și 15% la reparații auto. Nu în ultimul rând, aproape 80 de curieri au profitat de venituri suplimentare în cursul anului trecut, prin intermediul Delivery Guru, un program de loialitate care își propune să recunoască eforturile celor mai activi curieri de pe platformă. Tot prin intermediul programului, curierii au beneficiat de asistență dedicată în situații dificile.
Pentru a extinde și mai mult beneficiile disponibile pentru curieri și pentru a crește satisfacția acestora, compania anunță lansarea programului Glovo+. Inițiativa va oferi curierilor posibilitatea de a accesa beneficii suplimentare structurate pe mai multe niveluri: Bronze, Silver, Gold și Diamond. Acestea se vor debloca gradual în funcție de nivelurile de performanță înregistrate, și constă într-o serie de avantaje personalizate precum bonusuri, reduceri, discounturi, echipamente sau importante beneficii operaționale.
Astfel, programul își propune să recompenseze gradual implicarea și loialitatea curierilor, păstrându-le motivația și îmbunătățind experiența lor de livrare.
În ultimul trimestru al anului trecut, programul a fost testat în trei țări, unde rezultatele au fost pozitive în ceea ce privește satisfacția curierilor care folosesc aplicația Glovo.
Despre Glovo:
Glovo este o aplicație multi-categorie pionieră care conectează utilizatorii cu afaceri și curieri, oferind servicii la cerere, de la restaurante locale și supermarketuri până la farmacii și magazine de retail. Fondată în 2015 la Barcelona, Glovo operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.
- Detalii
- Categorie: Povești de Succes
Proiectul Verde Play, o inițiativă națională lansată de Ziua Internațională a Mediului în anul 2023, de către 8 parteneri sub egida Ministerului Educație și Cercetării din Republica Moldova.
De la Cahul la Ocnița, educație pentru mediu și inovații
Pilotat în 30 de școli din Moldova prin implementarea noii discipline „Inovații și Sustenabilitate”, proiectul a implicat 667 elevi alături de 30 de profesori. Împreună, prin metoda designului centrat pe om, au identificat problemele de mediu din comunitate și au generat peste 30 de prototipuri drept soluții pentru acestea.
Misiunea proiectului este de a mări conștientizarea în rândul tinerei generații despre importanța grijii față de mediu și rolul acesteia în generarea soluțiilor inovative și tehnologice pentru schimbările climatice tot mai vizibile.
Peste 30 de prototipuri inovative create de 667 elevi - #VerdePlay
În cele 5 luni de studiu, elevii au parcurs alături de profesori dedicați etapele esențiale ale designului centrat pe om în cadrul disciplinei „Inovații și Sustenabilitate”.
Prin cercetare, empatie, generarea de idei, gândire creativă și, în cele din urmă, prototipare și testare, au dezvoltat peste 30 de prototipuri pentru problemele din fiecare dintre cele 3 verticale ale proiectului, în fiecare dintre școlile participante.

Prezentarea problemei identificate și soluției, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Bălți

Construirea prototipului, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Bălți
În domeniul agriculturii organice, s-a implementat un sistem de seră verticală bazat pe conceptul cutiilor, ce poate fi monitorizat și controlat cu ajutorul tehnologiei de la distanță. Într-o altă școală, elevii au dezvoltat un procedeu de producere a compostului acid, utilizând coji de cartofi și ace de conifere, acesta fiind ulterior folosit în procesul de cultivare a afinelor.
Seră pentru creșterea plantelor, prototip realizat de elevii clasei a XI-a, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”, Bălți

Sistem de seră verticală, prototip realizat de elevii clasei a VIII-a, din Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Bălți
În contextul economiei circulare, s-a propus construirea unui laborator dedicat reciclării și prelucrării hârtiei prin utilizarea tehnologiei de procesare uscată. De asemenea, în același domeniu, s-a dezvoltat un prototip pentru o cutie inteligentă, cu scopul de a gestiona eficient deșeurile.

Hârtie reciclată și prototipurile realizate de elevii clasei a XI-a, din Liceul Teoretic „Gavril Gaidarji”, Comrat
În cadrul verticalei de energie regenerabilă, a fost elaborat un prototip pentru instalarea unui copac fotovoltaic în curtea școlii. Acest arbore generează electricitate, contribuind parțial la satisfacerea necesităților școlii. De asemenea, o altă echipă de elevi a dezvoltat un prototip de turbină eoliană optimizată pentru a maximiza eficiența energetică în școală, având la dispoziție datele furnizate de un senzor wireless de vreme și GPS.

Copac fotovoltaic, prototip realizat de elevii clasei a VIII-a, din Liceul Teoretic „Mihai Stratulat”, s. Boșcana, Criuleni

Turbină eoliană, prototip realizat de elevii clasei a XI-a, din Liceul Teoretic „Grigore Vieru”, Briceni
#Verde Play - un proiect dedicat elevilor și profesorilor din Moldova
Ediția pilot a proiectului Verde Play, desfășurată în perioada iunie 2023 - ianuarie 2024, reprezintă un pas crucial către o educație axată pe sustenabilitate și inovație. Pentru a pregăti elevii și profesorii pentru orele de „Inovații și Sustenabilitate”, cadrele didactice au participat în august 2023 la un training de 3 zile, bazat pe noua metodă de predare, cea a designului centrat pe om.
Fiecare școală a beneficiat de un kit tehnologic în valoare de 30.000 de lei pentru crearea soluțiilor inovative, au fost instalate pubele pentru reciclare și au avut loc activități suplimentare, precum crearea unui graffiti național, desfășurarea unui workshop de „Ideație și gândire creativă cu AI”, și prezentarea lucrărilor realizate în cadrul workshop-ului la o expoziție organizată la Muzeul Național de Istorie.

3 zile de Formare de formatori, august 2023, Clasa Viitorului, Chișinău

Pubelă pentru reciclare, Liceul Teoretic „Mihai Sadoveanu”, s. Giurgiulești, Cahul

Graffiti cu mesaj sustenabil, realizat în Liceul Teoretic „George Coșbuc”, Bălți
Proiectul Verde Play este un parteneriat stabilit în cadrul unui Memorandum de Înțelegere privind promovarea educației pentru mediu și inovații în școlile din Republica Moldova, semnat în data de 5 iunie 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, Orange Moldova, Kaufland Moldova, ProCredit Bank, Dreamups și MoldControl.
Datorită colaborării, empatiei și dorinței de a crea soluții pentru mediu, elevii și profesorii implicați în prima ediție Verde Play au creat un precedent istoric care demonstrează rezultatele posibile în urma aplicării tehnologiei, gândirii creative și inovative în educație. Aceștia sunt acum pregătiți cu abilități și cunoștințe esențiale pentru a contribui activ la un viitor mai verde.
Urmărește rezultatele elevilor, proiectului și oportunitățile Verde Play pe Facebook & Instagram.
Proiectul „Verde Play” este lansat sub egida Ministerului Educației și Cercetării, susținut de Proiectul Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID, Suedia și Marea Britanie, Orange Moldova, Kaufland Moldova, ProCredit Bank, MoldControl, Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat „Dreamups” și Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului”.
- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
A doua sesiune a Atelierului de instruire în domeniul scrierii proiectelor mici de dezvoltare comunitară, organizat de Consiliul raional Ialoveni și Asociația Obștească „Eco-Răzeni” a avut loc la data de 27 ianuarie 2024, în Sala mare de ședințe a Consiliului raional Ialoveni.
La lucrările atelierului și-au manifestat creativitatea și atitudinea civică circa 120 de tineri și tinere din 16 localități ale raionului: Ialoveni, Bardar, Suruceni, Sociteni, Puhoi, Nimoreni, Țipala, Molești, Dănceni, Răzeni, Horești, Ruseștii Noi, Cărbuna, Costești, Ulmu și Zîmbreni. Prin activitatea „Harta localităților raionului” echipele de tineri au prezentat potențialul și resursele comunităților din care fac parte și care pot fi valorificate în implementarea proiectelor.
Drept rezultat al lucrului în echipă, grupurile de inițiativă și-au prezentat ideile de proiecte utilizând metoda „analiza arborelui problemei”, cu identificarea cauzelor și efectelor ce se vor produce. Conform matricii cadrului logic, echipele au transformat, într-un mod creativ, arborele problemei în arborele soluțiilor, formulând scopul, obiectivele și activitățile proiectului.
În cadrul evenimentului, președinta raionului Ialoveni, Natalia Eremia, a adresat un mesaj de salut și de susținere tinerilor și a apreciat înalt ideile ingenioase ale participanților. La finalul evenimentului, președinta raionului Ialoveni le-a decernat certificate de competențe participanților, felicitându-i pentru entuziasmul și activismul de care dau dovadă în activitățile de voluntariat.
La finele atelierului, echipele participante au fost familiarizate cu procedura de completare a formularului de aplicare pentru a participa la concursul de granturi mici, runda a XXVIII-a, ce se va desfășura în perioada 01 – 25 februarie 2024.
Precizăm că, etapa întâi a atelierului de instruire a tinerilor în domeniul scrierii proiectelor mici de dezvoltare comunitară a avut loc în perioada 20-21 ianuarie.
Atelierul de instruire pentru echipele de tineri și tinere este organizat de partenerii Programului raional „Fondul pentru Tineri Ialoveni” Consiliul raional Ialoveni, Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni”, IM Swedish Development Partner și Fundația Est-Europeană, din resursele acordate de Suedia.
- Detalii
- Categorie: Povești de Succes
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.
Peste 150 de femei lidere din întreaga țară au participat vineri, 26 ianuarie, la evenimentul de networking dedicat absolventelor Academiei de Liderism „Femeile pentru buna guvernare”, realizată de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.
Majoritatea participantelor au fost implicate în alegerile locale generale din noiembrie 2023 și au obținut funcții publice – de primar, consilier local sau raional. În deschiderea evenimentului, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a subliniat importanța participării active a femeilor în viața publică.
„Participarea femeilor la buna guvernare și la viața politică a țării este un obiectiv ambițios, iar Republica Moldova ar trebui să se mândrească cu faptul că l-a realizat deja. Acest lucru poate fi îmbunătățit însă prin abilitarea continuă a femeilor. 60 din cele 200 de femei instruite și consiliate în cadrul Inițiativei UE „Parteneriate pentru liderismul feminin și bună guvernare” au candidat la alegerile locale din 2023. Dintre acestea, 40 de femei au fost alese primare sau membre ale consiliilor locale. Acesta este un rezultat concret al instruirii și mentoratului oferit. Aceste femei au primit sprijin pentru a-și depăși fricile, a acționa și a deveni agenți ai schimbării în comunitățile lor. Uniunea Europeană va continua să sprijine acest tip de inițiative, astfel încât femeile să aibă o voce puternică în procesele de luare a deciziilor la nivel local, regional și național”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.
Reprezentantul Fundației „Friedrich Ebert” pentru Ucraina și Republica Moldova, Felix Hett, și-a exprimat speranța că absolventele academiei vor continua să colaboreze pentru a se sprijini reciproc. „Prin împărtășirea experiențelor dvs. și construirea unor legături solide, deveniți surse de inspirație pentru viitoarele generații și piloni importanți în edificarea unei societăți bazate pe valori democratice și echitate de gen. Ne bucurăm să vedem rezultatele palpabile ale eforturilor noastre în promovarea unui liderism feminin puternic și influent în Republica Moldova și vă asigurăm că Fundația „Friedrich Ebert” Moldova va continua să sprijine astfel de inițiative și pe viitor”, a menționat Felix Hett.
În cadrul evenimentului, participantele au avut oportunitatea să împărtășească succesele și provocările lor în contextul mandatelor obținute în urma alegerilor locale, contribuind astfel la o comunitate puternică și solidară. Deputata Doina Gherman, Președinta Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană, a atras atenția că datorită implicării absolventelor Academiei de Liderism, Republica Moldova are „un nou record în urma alegerilor locale din 2023: 40% femei consiliere locale. Femei harnice și dedicate, care muncesc cu pasiune pentru comunitățile lor”.
Academia de Liderism „Femeile pentru buna guvernare” a fost creată în 2018. De atunci, au fost instruite peste 500 de femei lidere. Jumătate dintre acestea s-au implicat în recenta campanie pentru alegerile locale, iar 117 au obținut funcții elective. Președinta AO „Instiututum Virtutes Civilis”, Liliana Palihovici, a atras atenția că Academia de liderism reprezintă o oportunitate unică pentru participante să-și diversifice cunoștințele și să contribuie la promovarea unor politici publice incluzive în comunitățile lor. „Aici, în cadrul academiei, punem la dispoziția dvs. instrumente practice pentru a vă transforma ideile în acțiuni concrete. Sperăm că academia a devenit nu doar un loc de învățare, ci și un promotor al schimbărilor pozitive în guvernarea locală, contribuind la construirea unei societăți mai echitabile și responsabile”, a menționat Liliana Palihovici.
Participantele academiei sunt din mai multe regiuni ale țării. Elena Momat este consilieră locală din Cazaclia, UTA Găgăuzia. Ea afirmă că în cadrul Academiei de Liderism Feminin și Buna Guvernare a fost încurajată să își asume rolul de lideră și să participe activ în procesul de luare a deciziilor. „Prin implicarea mea în guvernarea locală, sper să contribui la dezvoltarea și punerea în practică a politicilor ce răspund nevoilor comunității și promovează egalitatea și diversitatea. Sunt hotărâtă să folosesc abilitățile dobândite în cadrul academiei pentru a influența pozitiv viața locuitorilor din Cazaclia, contribuind astfel la crearea unei societăți mai echitabile și incluzive pentru toți”, s-a arătat convinsă Elena.
Printre participantele la eveniment se numără și Viorica Erhan, primară în satul Fîrlădeni, raionul Hîncești, aflată la primul mandat. Ea susține că instruirile de care a beneficiar reprezintă o oportunitate unică de a îmbunătăți abilitățile necesare pentru a face față provocărilor guvernării locale. „În calitate de primară, am înțeles că succesul în funcția publică nu se măsoară doar în termenii deciziilor luate, ci și în capacitatea de a răspunde eficient nevoilor cetățenilor. Sesiunile de instruire ne-au oferit instrumentele necesare pentru a implementa politici care sunt nu doar eficiente, dar și sensibile la nevoile specifice ale femeilor și minorităților din comunitățile noastre”, a menționat primara de Fîrlădeni.
Începând cu anul 2021, Academia de liderism a fost realizată în cadrul proiectului „Parteneriate pentru liderismul femeilor și bună guvernare”, implementat de Fundația „Friedrich Ebert” Moldova și AO „Institutum Virtutes Civilis”, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației „Friedrich Ebert”.
- Detalii
- Categorie: Știri Sociale
În anul precedent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a recepționat 653 de cereri îndreptate împotriva Republicii Moldova. Raportat la populația țării, numărul adresărilor este foarte mare, Moldova clasându-se pe locul 5 din cele 46 de state membre ale Consiliului Europei. Moldovenii se adresează la CtEDO de 6,5 ori mai frecvent decât media europeană, iar Moldova se află și în topul țărilor cu cele mai multe violări ale drepturilor omului, devansând la acest capitol țări mult mai mari precum Germania, Marea Britanie sau Olanda.
Acestea sunt câteva din constatările Centrului de Resurse Juridice din Moldova (CRJM), care a publicat vineri, 26 ianuarie 2024, o notă analitică privind activitatea CtEDO.
„La sfârșitul anului trecut, la CtEDO, existau 1 149 de cereri îndreptate împotriva Republicii Moldova, care așteptau să fie examinate. Dintre acestea, 97% au șanse mari de succes, iar această cifră este mai mare decât numărul total de condamnări ale Moldovei din ultimii 26 de ani”, a declarat Daniel GOINIC, Directorul Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM, unul din autorii cercetării.
De la ratificarea CEDO, în 1997, până la 31 decembrie 2023, CtEDO a pronunțat 599 de hotărâri în cauzele moldovenești. În 516 (86%) dintre acestea a fost constatată cel puțin o violare a drepturilor omului. În această perioadă, Republica Moldova a fost obligată de CtEDO să plătească despăgubiri în valoare de 22 813 920 euro, dintre care 365 722 euro în anul 2023.
„Din punct de vedere juridic, printre cele mai importante cauze examinate în 2023 sunt cauzele Stoianoglo, Manole, Filat și Iordăchescu. Toate acestea se referă la modul în care judecătorii și-au făcut treaba”, a declarat Vladislav GRIBINCEA, Directorul Programului Justiție din cadrul CRJM.
În cele 24 de hotărâri de condamnare a Republicii Moldova în 2023, CtEDO a constatat 32 de violări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Dintre acestea, cele mai multe violări se referă la dreptul la un proces echitabil și dreptul la libertate și siguranță.
CtEDO a înregistrat, în 2023, un număr total de 34 650 de cereri, cu 24% mai puțin decât în 2022, reprezentând cel mai mic număr de cereri din ultimii 10 ani. Potrivit Curții, acest lucru poate fi explicat, în principal, prin scăderea numărului de cereri provenit din Rusia, Turcia, Serbia și Grecia. Cu toate acestea, numărul cererilor depuse în 2023 la CtEDO împotriva Moldovei a fost în creștere față de 2022.
Cele mai multe cereri depuse în 2023 au fost îndreptate împotriva Turciei (24%), României (8%) și Ucrainei (7%). De cealaltă parte, CtEDO nu a pronunțat nicio hotărâre de condamnare împotriva Suediei, Finlandei și Irlandei, iar Marea Britanie și Germania au doar una și, respectiv, trei hotărâri de condamnare.
***
Această publicație a fost produsă cu sprijinul financiar al Fondului canadian pentru inițiative locale (CFLI) în cadrul proiectului „Îmbunătățirea standardelor privind drepturile omului în Moldova”, implementat de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Conținutul prezentat este responsabilitatea exclusivă a CRJM și nu reflectă neapărat viziunea CFLI.






