ADEPT contractează o companie în Social Media Marketing

Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT) este un centru independent, de analiză şi consultanţă privind procesul decizional, politic, electoral şi social-economic din Republica Moldova şi din regiune. Misiunea ADEPT constă în promovarea valorilor democratice şi sprijinirea participării active a cetăţenilor la viaţa publică.

În perioada decembrie 2018 – aprilie 2019 ADEPT implementează proiectul „Creşterea gradului de conştientizare a alegătorilor moldoveni din Diasporă prin informare despre alegerile parlamentare din 2019”, cu sprijinul Asociaţiei Promo-LEX, din sursele Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

În cadrul acestui proiect vor fi elaborate şi furnizate un set de produse şi activităţi de informare şi educaţie electorală, adresate în mod special cetăţenilor RM cu drept de vot aflaţi peste hotare, în scopul exercitării unui vot conştient în ziua alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019.

Scopul propus:

circa 150,000 beneficiari direcţi, cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi în 10 state, cunosc detalii şi informaţii relevante despre alegerile parlamentare din februarie 2019.

Produsele/activităţile proiectului:

  • buletine informative săptămânale (ianuarie-februarie-martie). Acestea vor fi distribuite sponsorizat în comunităţile de moldoveni din Diasporă. Atragerea utilizatorilor spre pagina web a Asociaţiei ADEPT.
  • profiluri completate ale concurenţilor electorali. Va fi promovată rubrica de pe site-ul ADEPT dedicată profilurilor concurenţilor electorali.
  • raportarea/sesizarea fraudelor electorale. Vor fi promovate modelele de sesizări elaborate în scopul informării alegătorilor din Diasporă despre acest instrument de observare a încălcărilor admise de unii concurenţi electorali.

Scopul anunţului: identificarea şi selectarea unei companii locale specializată în Social Media Marketing pentru perioada 27 decembrie 2018 – 15 martie 2019.

Compania contractată va oferi următoarele servicii:

  • Crearea planului editorial pentru social media (Facebook, Odnoklasniki), care va include, dar nu se va limita la, promovarea produselor (text/foto/video) din cadrul proiectului. Postările vor fi însoţite de conţinut textual interesant pentru public, elaborat în funcţie de specificul platformelor sociale
  • Promovarea ţintită a produselor/activităţilor furnizate de ADEPT către grupul de beneficiari direcţi ai proiectului, circa 150,000 cetăţenii RM din Diasporă, aflaţi în 10 state: România, Italia, Germania, Franţa, Marea Britanie, SUA, Canada, Spania, Federaţia Rusă, Israel
  • Prezentarea rapoartelor/statisticilor săptămânale despre impactul activităţilor de comunicare desfăşurate prin social media
  • Monitorizarea reacţiilor, comentariilor, aprecierilor la postările sponsorizate pentru a eficientiza impactul acestora şi pentru a creşte interesul utilizatorilor faţă de produsele proiectului

Dosarul de aplicare trebuie să conţină următoarele documente şi informaţii:

  • Certificatul de înregistrare al companiei / Licenţa
  • Oferta comercială care conţine preţul şi la cota TVA 0 (Proiectul este scutit de TVA, ADEPT va prezenta actele necesare companiei contractată)
  • Minim 2 referinţe la beneficiari anteriori (cu date de contact incluse, pot fi indicate şi în profilul companiei)

Oferta comercială va include:

  • Preţul pentru o postare sponsorizată, în scopul atingerii numărului de beneficiari direcţi, 150,000 cetăţeni RM, aflaţi în 10 state
  • Preţul pentru elaborarea conţinutului unei postări (copyrighting)
  • Costul perceput de companie pentru promovarea produselor specificate mai sus

Dosarul de aplicare mai trebuie să conţină:

  • Datele de contact ale ofertantului
  • Numele persoanei de contact
  • Date bancare
  • Semnătura persoanei autorizate
  • Ştampila ofertantului (scanat)

Dosarele de aplicare trebuie prezentate în format electronic şi expediate prin e-mail la adresa: grigore.stegarescu@gmail.com „Companie SMM-alegeri 2019”.

Vor fi evaluate doar dosarele complete. Vor fi contactate doar companiile selectate.

Criterii de evaluare a ofertelor:

  • Preţ competitiv
  • Executarea lucrărilor în termenii prevăzuţi
  • Experienţa ofertantului (companiei): prezenţă pe piaţă, clienţi /referinţe

Termenul limită de prezentare a ofertelor:  30 decembrie 2018 , ora 18.00 (ora locală).

Pentru informații suplimentare contactaţi: Tel.: 022 21 04 22; 069883554

 




Ajută-ne să distribuim acest articol:
 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.