Știri sociale
- Detalii
Comitetul de coordonare a fost format la Forumul Comisiei Europene de la Bruxelles, la care au participat câte 20 de reprezentanţi ai diferitor organizaţii ai societăţii civile din cele şase ţări, beneficiare ale Parteneriatului Estic: Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Belarus. La rândul său, Forumul a creat patru grupuri de lucru pentru fiecare din cele patru platforme prioritare ale programului.
„În cadrul Forumului, Comisia Europeană (CE) a anunţat că îşi doreşte o cooperare cu societatea civilă din cele şase ţări şi anume pe direcţiile celor patru platforme prioritare: domeniul democraţiei, bunei guvernări şi stabilităţii; integrării economice şi a convergenţei cu politicile UE; securităţii energetice şi a contactelor între oameni”, a comunicat pentru Info-Prim Neo Sorin Mereacre.
Natalia Cojuhari a spus că menirea acestor grupuri de lucru, orientate pe direcţiile platformelor prioritare, constă în consultarea şi monitorizarea activităţii Parteneriatului Estic.
„CE a insistat ca să fie o deschidere mai mare către societatea civilă. CE vrea să dea un semnal clar guvernelor acestor ţări că este necesară şi implicarea societăţii civile, în procesele de reforme, care trebuie să aibă loc în cadrul Parteneriatului Estic”, a mai spus Mereacre.
Iniţiativa constituirii unui comitet de coordonare aparţine preşedinţiei suedeze a UE. Forumul organizaţiilor societăţii civile se va întruni o dată pe an, între timp, coordonatorii la nivel de platforme şi cei naţionali vor asigura activităţile curente.
Parteneriatul Estic a fost lansat în mai 2009, în calitate de cadru de cooperare a Uniunii europene cu şase ţări ex-sovietice: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova şi Ucraina.
Concursul "Reflectarea corupţiei în presa scrisă", organizat de Transparency International Moldova (TI-Moldova), a desemnat patru jurnalişti care au publicat cele mai bune investigaţii pe această temă, transmite Info-Prim Neo.
IT-Moldova i-a oferit premiul mare, în sumă de 150 de dolari, lui Pavel Păduraru de la ziarul „Timpul”. Locul II (100 de dolari) l-a obţinut Lilia Gurez, în acea perioadă - reporter la Agenţia de presă „Infotag”,. Locul trei le-a revenit Marianei Raţă de la „Jurnal de Chişinău” şi lui Alexandr Volcov de la ziarul „Вести Гaгaузии” (câte 50 de dolari).
"În acest an numărul participanţilor a crescut cu mult comparativ cu anii precedenţi şi dacă până acum participau mai multe femei, acum avem mai mulţi bărbaţi”, a spus în cadrul ceremoniei de premiere Lilia Carasciuc, directorul executiv al organizatiei TI-Moldova, lăsând să se înţeleagă că genul investigaţiilor este unul care necesită multă bărbăţie şi curaj.
Scopul concursului este de a colecta cât mai multă informaţie despre fenomenul corupţieie, spune Lilia Carasciuc, „pentru ca organele de drept să se autosesizeze şi totodată să promovăm abordarea etică, echidistantă şi integră a corupţiei”.
Materialele prezentate la concurs au fost evaluate în baza caracterului investigativ al informaţiei, argumentarea, abordarea etică, dezvoltarea atitudinii intolerante faţă de corupţie. Articolele au fost analizate de o comisie compusă din patru experţi de media. Tudor Ţopa, scriitor şi publicist, unul dintre membrii comisiei, spune că în acest an lucrările au fost mult mai impresionante prin faptul că au prezentat mai mult risc, au fost mai interesante ca tematică şi profunzime. „Am rămas foarte încântat şi satisfăcut, pentru că am avut dovada apariţiei unei pleiade de jurnalişti combativi, tineri şi energici”, spune veteranul presei moldoveneşti.
Pavel Păduraru, câştigătorul premiului I, spune că a realizat o investigaţie pe tema alegerilor din 5 aprilie curent, în procesul căreia cele mai mari piedici pe care le-a întâlnit fiind „cele legate de birocraţie şi lipsă de comunicare”. Păduraru afirmă că „unele partide de care aveam nevoie pentru investigaţie refuzau categoric să vorbească cu jurnaliştii”, cu referire la fracţiunea PCRM. Întrebat ce sfat ar oferi tinerilor jurnalişti pentru a efectua o investigaţie, Pavel Păduraru a spus scurt: „să înveţe limba română”.
Lilia Gurez, câştigătoarea premiului II, spune că lucrarea de investigaţie s-a bazat pe alegerile din 5 aprilie şi anticipatele din 29 iulie, scopul principal fiind de a scoate la iveală fraudele şi neregulile comisie în perioada campaniei electorale. „Nu a fost uşor să facem această investigaţie, deoarece situaţia de atunci era delicată şi stresantă. Investigaţia s-a bazat pe concluziile experţilor”.
TI-Moldova organizează al şaselea an la rând concursul de reflectare a corupţiei în presa din R. Moldova cu lansarea cărţii „Jurnaliştii contra Corupţiei” care cuprinde toate materialele de investigaţie ale candidaţilor. În acest an, la concurs au participat 20 de jurnalişti cu peste 30 de materiale.
- Detalii
În ultimul său raport cu referire la starea mediului ambiant, Organizaţia Naţiunilor Unite consideră că niciodată omenirea n-a avut de înfruntat un pericol atât de grav. Încălzirea globală constituie cea mai mare ameninţare la adresa dezvoltării umane. Savanţii au evaluat impactul pe care fenomenul de încălzire globală îl va avea asupra stării de sănătate, speranţei de viaţă şi educaţiei locuitorilor mai ales în statele sărace. Raportul PNUD propune “o abordare în paralel” a problematicii încălzirii globale: pe de o parte, reducerea emisiilor de gaze, iar, pe de altă parte, cooperarea internaţională în ceea ce priveşte combaterea sărăciei.
Cu acest scop mai multe instituţii de învăţământ preuniversitar din lume, inclusiv din Republica Moldova, s-au implicat activ în studierea problemei schimbării climei. În vara anului 2009 Liceul Academiei de Ştiinţe ale Moldovei, devenind învingător în competiţia mondială, a fost invitat la lucrările Summit-ului ONU de la New York.
În această toamnă continuă programul ONU de combatere a procesului de încălzire globală. Membrii clubului de dezbateri de la Liceul Academiei de Stiinte a Moldovei au pus în dezbatere moţiunea: “Atunci când nu se poate face mai mult, ONU ar trebui să prioritizeze reducerea sărăciei în raport cu combaterea schimbărilor climatice.
Elevii care au susţinut poziţia afirmatoare, consideră că mai bine ar trebui de acordat prioritate reducerii sărăciei în raport cu combaterea schimbărilor climatice. Ei au demionstrat că dacă nu se va reuşi să se ridică economia în statele sarace, atuci viitorul Terrei este sumbru şi se va complica starea de lucruri inclusiv şi în statele mai bogate. De aceea sunt necesare mijloace immense pentru combaterea sărăciei în lume.
Echipa negatoare au convins publicul că e necesar de mobilizat mai multe forţe, inclusiv a statelor mai sarace, pentru combaterea procesului de încălzire globală, deoarece aceasta este o problemă mai gravă, pe când saracia este o problemă de mentalitate şi are rădăcini adânci în istorie.
Această idee are mare importanţă, deoarece statele dezvoltate se vor aduna la mai multe întruniri, unde vor avea loc negocierile pentru semnarea unui nou acord multilateral cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Noul acord urmează să intre în vigoare începând cu 2012, atunci când Protocolul de la Kyoto va lua sfârşit.
Combaterea schimbărilor climatice sugerează, în plus, o serie de politici necesare pentru a diminua decalajul dintre afirmaţiile privind securitatea climatică şi politica faţă de sărăcie pentru a evita schimbarea radicală a climei. Printre cele mai importante sunt: impunerea unui preţ pe carbon, standarde de reglementare în domeniul energiei mai drastice, precum şi sprijinirea dezvoltării statelor sărace.
Tudor Stubei
Mai multe articole …
- CNPAC îndeamnă pentru o "Copilărie fără violenţă”
- Copiii au prezentat rezultatele propriei cercetari despre situatia drepturilor copilului
- Absolvenţi de internate vor fi ajutaţi să se înscrie la facultate
- CCCEC propune introducerea în curicula şcolară a unui nou obiect "Educaţie anticorupţie"
- Testarea de către CEC a registrului electronic al alegătorilor - Raport Promo-LEX
- Drepturile Omului şi Instituţile Democratice în perioada post-electorala în Moldova
- CMEIC - atelier de planificare strategica
- AUDI AG infiinteaza Fundatia Audi pentru protectia mediului
- Moldova 1 se alătură posturilor TV care acordă prioritate mediatizării componentelor AIE
- Inaugurarea proiectului ”Accesul femeilor din raionul Călăraşi la informaţie“
Pagina 3039 din 3702
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md








