Știri sociale
La Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Orhei a fost inaugurat astăzi blocul alimentar complet modernizat, care va asigura zilnic mese pentru cei peste 1.200 de elevi și 65 de profesori. Investiția, în valoare de aproape 4 milioane de lei, a fost realizată în cadrul Parteneriatului Național Moldova pentru Educație, cu sprijinul PNUD Moldova, Ministerului Educației și Cercetării, Kaufland Moldova și Asociației Obștești „The Moldova Project”.”
Noua cantină școlară oferă un spațiu sigur, modern și eficient, unde elevii și profesorii liceului vor avea acces la mese sănătoase, într-un mediu adaptat standardelor internaționale. Modernizarea a inclus servicii de proiectare, reparația rețelelor electrice, instalarea sistemului de ventilare, repararea și reamenajarea completă a spațiilor de păstrare și preparare a hranei, dotarea cu mobilier și utilaje de bucătărie performante, veselă, precum și instalarea unui ascensor pentru transportarea produselor.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că: „Modernizarea acestui bloc alimentar nu este doar despre infrastructură, ci despre crearea unui mediu în care copiii se simt în siguranță, sănătoși și motivați să învețe. Este un exemplu concret al modului în care parteneriatele public-private pot aduce schimbări reale în școli.”
La rândul său, Cristina Aramă, Manageră Afaceri Corporative Kaufland Moldova, a menționat importanța investițiilor în educație și sănătate: „Am ales să investim în copii, sănătate și educație, pentru că viitorul se construiește pe băncile școlii. Modernizarea blocului alimentar, prin lucrări de renovare și tehnică performantă, le oferă elevilor mese sănătoase și un spațiu sigur, contribuind la buna lor dispoziție în fiecare zi.”
„Pentru noi, la The Moldova Project, acest proiect înseamnă mai mult decât modernizarea unui bloc alimentar – înseamnă grijă pentru sănătatea și viitorul copiilor. Am coordonat fiecare etapă, de la planificare până la dotarea finală cu echipamente, pentru ca elevii să beneficieze de mese sănătoase într-un spațiu sigur, modern și prietenos. Credem cu tărie că un copil alimentat sănătos este un copil pregătit să învețe, să viseze și să își atingă potențialul. Copiii noștri merită ce e mai bun, iar rezultatele acestui proiect este o dovadă concretă a acestei convingeri”, a menționat Victoria Morozov, președinta Asociației The Moldova Project.
Reamintim că, începând cu 1 septembrie 2025, toți elevii din clasele gimnaziale vor beneficia de alimentație gratuită, în baza deciziei Guvernului Republicii Moldova. Noul bloc alimentar va asigura ca fiecare masă să fie sigură, sănătoasă și savuroasă, contribuind la bunăstarea și performanța elevilor.
Programul GirlsGoIT Summer Camp 2025 s-a încheiat cu succes duminică, 27 iulie, printr-o ceremonie festivă. Evenimentul a marcat finalul a 10 zile de învățare, colaborare și practică intensivă pentru cele 90 de participante din întreaga țară, care au pășit cu încredere în fascinanta lume a domeniilor STEAM.
Pe parcursul taberei, fetele au explorat domenii esențiale ale tehnologiei și inovației, participând la ateliere de învățare în UX/UI Design, Frontend Static, Frontend Dynamic, Prototyping, Game Development și Data Science. Programul a combinat activități teoretice cu sesiuni practice, oferindu-le participantelor oportunitatea de a-și dezvolta nu doar competențele tehnice, ci și abilitățile de colaborare, gândire critică și creativitate. De asemenea, au avut ocazia să viziteze companii STEAM de top din Chișinău, descoperind cum arată mediul de lucru în domeniu și interacționând direct cu profesioniști din industrie. Aceste experiențe le-au oferit o perspectivă reală asupra modului în care își pot construi propriul drum.

„Programul mi-a schimbat complet modul în care văd domeniul IT. La început credeam că e ceva greu, rece și doar pentru „genii” sau băieți. GirlsGoIT mi-a arătat că IT-ul poate fi creativ, cald și plin de oameni care te sprijină. Mi-a oferit curajul să încerc, să greșesc și să cresc. Simt acest domeniu ca pe un loc în care chiar mă pot regăsi și îmi pot construi o carieră de succes” a spus Dumitrița, una dintre participante.
În ultimele zile, fetele au lucrat intensiv în echipe la dezvoltarea unor proiecte complexe, aplicând cunoștințele acumulate și transformând ideile în soluții funcționale. „Mi-am dat seama că și eu pot face parte din domeniul ăsta, chiar dacă nu știu toate limbajele de cod. Acum văd IT-ul ca pe un spațiu unde pot învăța, crea și contribui, nu ca fiind ceva pentru experți,” a adăugat Carolina, o altă participantă. Proiectele dezvoltate, de la portaluri web și platforme e-commerce până la jocuri interactive și aplicații sociale, au fost prezentate în cadrul ceremoniei de închidere, aducând împreună participantele, echipa de traineri și partenerii programului.

Irina Bîtca, Managera programului, spune că fiecare ediție a taberei GirlsGoIT vine cu ceva nou: „Ne propunem constant să inovăm, fie că este vorba de conținutul curriculei, metodele de predare sau dinamica echipelor de lucru. În această a 11-a ediție am introdus un track nou, cel de Dezvoltare a jocurilor, iar entuziasmul participantelor și proiectele lor finale demonstrează că a fost o inițiativă relevantă pentru interesele lor. Totodată, am extins formula noastră de project-based learning: pe lângă track-urile deja cunoscute de Frontend Static și Frontend Dinamic, am integrat în echipele mixte și participantele de la UX/UI Design. A fost o provocare atât pentru fete, cât și pentru echipa de mentori, dar a meritat pe deplin, reușind să simulăm cât mai realist un proces de lucru colaborativ, așa cum se întâmplă în companiile din industrie. Una dintre poveștile de succes ale acestei ediții este parcursul unei noi mentore din echipa noastră: a descoperit GirlsGoIT în 2022 ca participantă, a devenit ambasadoare, iar anul acesta a revenit în tabără ca mentora de bază. Astfel de exemple ne motivează să continuăm, an de an, să investim în potențialul fetelor din Moldova”, adaugă Irina.
GirlsGoIT Summer Camp rămâne un reper important în promovarea educației tehnologice pentru fete, oferindu-le șansa să facă pași spre cariere în domeniile STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică) și să descopere ce înseamnă să transformi o pasiune într-o vocație.

Gerrit Maritz, Reprezentant Adjunct de Țară UNICEF în Moldova, a declarat în timpul evenimentului: ,,În Republica Moldova, mai puțin de 5 fete din 100 care urmează studii superioare aleg un domeniu din sfera STEAM. Femeile ocupă doar o treime dintre locurile de muncă în sectorul TIC și abia o cincime dintre profesiile digitale. Aceste cifre spun o poveste clară: fetele continuă să fie subestimate, descurajate sau ținute departe de unul dintre cele mai puternice motoare ale progresului — tehnologia.
Tocmai de aceea, inițiativa Girls Go IT este atât de importantă. Ea reprezintă o investiție strategică în viitorul digital al fetelor, perfect aliniată cu angajamentul global al UNICEF de a susține fetele adolescente ca eleve, inovatoare și agenți ai schimbării.
Când fetele au acces la tehnologie, educație și mentorat, ele nu doar că participă. Ele conduc, creează, lansează afaceri, schimbă sisteme.’’
Detalii suplimentare despre proiect puteți găsi pe pagina de Instagram sau Facebook a proiectului GirlsGoIt Moldova.
Proiectul GirlsGoIT este implementat de TEKEDU, cu suportul Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025.
Această activitate face parte din proiectul UNICEF „Împuternicirea refugiaților și a tinerilor din Moldova, în special a fetelor și a copiilor vulnerabili, prin educație non-formală și ghidare profesională în domeniile STEAMe”, implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Coreei, al Biroului pentru Populație, Refugiați și Migrație al Guvernului Statelor Unite ale Americii (BPRM) și al Ministerului Afacerilor Externe și Europene al Republicii Croația.

Forumul Regional Centru s-a desfășurat în data de 25 iulie 2025 în orașul Ialoveni, la inițiativa Centrului Contact în parteneriat cu AO Eco-Răzeni, în cadrul proiectului “Societate civilă rezilientă pentru integrare europeană” implementat cu sprijinul financiar al Fundației Soros Moldova. La eveniment au participat peste 65 de persoane, inclusiv primari, activiști civici, donatori, antreprenori, profesori, tineri și alți parteneri de dezvoltare din diverse localități rurale și urbane ale regiunii Centru. Evenimentul a inclus participanți din mai multe raioane, cum ar fi: Ialoveni, Hîncești, Criuleni, Strășeni, Rezina, Dubăsari și mun. Chișinău. Forumul a fost găzduit de Consiliul raional Ialoveni.
Scopul Forumului a fost de a consolida rolul comunităților locale în procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană și de a promova colaborarea între autoritățile locale, sectorul asociativ, mediul educațional și cel economic. Totodată, evenimentul a oferit o platformă de dialog pentru schimb de experiențe, bune practici și inițiative concrete de cooperare locală în spiritul valorilor europene.
Evenimentul a inclus sesiuni plenare și două paneluri tematice. Toți vorbitorii au subliniat necesitatea implicării active a comunităților în procesele de reformă și integrare europeană, remarcând că parcursul european pornește din teritoriu, din inițiativele locale, transformarea europeană începând acolo unde cetățenii acționează prin mult efort și participare locală.
Serghei Neicovcen, directorul executiv al Centrului Contact, a fost cel care a dat start evenimentului, evidențiind în discursul său, că “Despre integrarea europeană trebuie să discutăm nu doar la Chișinău. De aceea, este important să vorbim și despre rolul actorilor locali în acest proces: autoritățile publice locale, antreprenori, societatea civilă și cetățenii simpli din regiune”.
Directoarea executivă a Fundația Soros Moldova, Daniela Vidaicu, a fost următoarea vorbitoare care a continuat ideea predecesorului său, susținând că “Integrarea europeană nu este doar un obiectiv strategic al statului, dar este un proiect național comun, care își găsește sensul și forța în comunitățile locale, acolo unde oamenii trăiesc, muncesc, cresc copii, au așteptări și speranțe”.
În luarea sa de cuvânt, Natalia Eremia, președinta raionului Ialoveni, a declarat că “Prin organizarea unui astfel de forum se demonstrează angajamentul ferm al tuturor actorilor implicați în procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar suportul societății civile este o dovadă în plus că, unica și cea mai corectă cale a țării noastre este cea spre integrarea europeană, iar raionul Ialoveni a demonstrat acest lucru prin fapte concrete și consecutivitate”.
Un mesaj cu caracter instituțional a fost transmis de Ion Ciumac, șef al Oficiului Teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat, care a susținut un discurs axat pe eforturile Guvernului de a crea conexiuni mai eficiente între autoritățile centrale și cele locale în vederea susținerii reformelor europene, reiterând că “Viitorul european al țării - se construiește dinspre comunități spre centru”.
În cadrul panelului I: Rolul actorilor locali în procesul de integrare europeană, au participat șase persoane.
Sergiu Armașu, primar de Ialoveni, a declarat că Europa începe în comunitatea Ialoveni, orașul fiind angajat pe drumul european, iar integrarea europeană fiind realizată prin proiecte concrete implementate, parteneriate internaționale dezvoltate și implicare activă a comunității. Primarul a confirmat că prin investiții în eficiență energetică, incluziune socială și guvernare participativă, orașul reușește să se alinieze valorilor europene și contribuie activ la modernizarea Republicii Moldova. În discursul său, Sergiu Armașu a enumerat rezultatele investițiilor realizate cu suportul Uniunii Europene, demonstrând progrese semnificative în diverse domenii, cum ar fi: digitalizarea serviciilor publice, dezvoltarea soluțiilor inovative pentru logistica urbană, dezvoltarea infrastructurii și consolidarea autonomiei energetice a instituțiilor preșcolare din oraș, obținerea acreditării internaționale în domeniul energiei comunitare ș.a. La fel, primarul de Ialoveni, a ținut să adreseze sincere mulțumiri tuturor partenerilor regionali, naționali și internaționali pentru sprijinul constant, colaborarea eficientă și încrederea acordată în realizarea obiectivelor comune, specificând că “Contribuția fiecărui partener este esențială pentru dezvoltarea durabilă a comunităților noastre și pentru apropierea Republicii Moldova de valorile europene și standardele Uniunii Europene”.
„Integrarea europeană începe de la fiecare dintre noi” - așa a început comunicarea sa, Ludmila Nichita, specialistă în cooperare externă în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru. După care a prezentat modul în care investițiile europene contribuie la dezvoltarea durabilă a regiunii Centru și a discutat despre importanța cooperării locale în susținerea parcursului european al Republicii Moldova, exprimându-și încrederea că doar prin parteneriate active și implicarea comunităților locale se poate construi un viitor european pentru orașele și satele noastre.
Reprezentanta Agenției de Guvernare Electronică, analista în sisteme informaționale, Tatiana Haiu, a relatat despre contribuția serviciilor publice electronice în avansarea parcursului european al Republicii Moldova, enumerând diversitatea acestora și specificând facilitățile utilizării lor atât pentru publicul larg, cât și pentru instituțiile statale. A prezentat în acest context, Platforma e-Democrație drept un exemplu de transformare digitală în susținerea democrației și participării publice. Platforma e-Democrație reprezentând un instrument digital inovator ce oferă cetățenilor posibilitatea de a participa direct la procesul decizional și de a interacționa cu autoritățile publice într-un mod simplu, sigur și 100% online. În cadrul prezentării a fost evidențiat rolul esențial al digitalizării serviciilor publice în consolidarea bunei guvernări și în apropierea Republicii Moldova de valorile și standardele europene.
Nadejda Pascaru Botnaru, manageră de Programe în Departamentul Societate Civilă și Bună Guvernare People in Need Moldova, în discursul său a vociferat faptul că “Integrarea europeană nu se face doar prin armonizarea legislativă, dar prin reconstruirea încrederii dintre cetățeni și instituții, prin crearea de mecanisme reale de participare și prin implicarea fiecărui om în transformarea comunității sale. Pornind de la premisa că societatea civilă constituie pilonul esențial al democrației, iar abordarea pragmatică și transversală a acesteia, joacă un rol esențial în toate reformele semnificative de dezvoltarea a unei comunități, People in Need Moldova, prin proiectele implementate, urmărește împuternicirea societății civile din Republica Moldova în influențarea activă a politicilor naționale și accelerarea integrării țării în UE, susținând implicarea organizațiilor societății civile în procesele de politici la nivel național și digital”.
Igor Țurcanu director executiv AO „Agenția Pentru Cooperare, Investiții și Dezvoltare Hîncești a vorbit despre procesul de integrare europeană din perspectiva experienței personale de peste 20 de ani de dezvoltare comunitară, atât în calitate de reprezentant al administrației publice locale, cât și în calitate de activist civic, evocând inițiative concrete de cooperare regională și subliniind necesitatea implicării active a tuturor membrilor comunității în vederea susținerii parcursului european al țării.
Domeniul educațional în cadrul forumului a fost reprezentat de prorectora pentru activitate didactică a Universității Pedagogice de Stat “Ion Creangă” din Chișinău, Lucia Cepraga, care prin discursul său a subliniat rolul esențial al educației în promovarea valorilor europene și în susținerea parcursului european al Republicii Moldova și a evidențiat angajamentul instituțional proeuropean al UPSC în formarea unei culturi academice europene, centrate pe educația pentru democrație, incluziune, echitate și respect pentru diversitate – valori fundamentale ale UE.
Cei cinci vorbitori ai panelului II, au atras atenția participanților evenimentului asupra valorilor europene puse în aplicare prin inițiative civice și antreprenoriale, domenii pe care nemijlocit, le reprezintă. Context în care, primarul satului Sireți, Leonid Boaghi și primara satului Dănceni, Victoria Butuc-Guranda au împărtășit experiențele administrațiilor pe care le conduc în promovarea transparenței și a dialogului constant cu cetățenii.
Sectorul antreprenorial a fost reprezentat de Victor Nistorică, administratorul Brutăriei Bardar, care a vorbit despre provocările și oportunitățile dezvoltării unei afaceri în mediul rural, povestind despre experiența personală privind accesarea de fonduri europene și beneficiile acestora asupra activității desfășurate și impactul lor, asupra întregii comunități.
În cadrul intervenției sale, Ion Calcatinge, expert Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” din or. Criuleni a evidențiat realizările organizaționale, subliniind sprijinul acordat păturilor vulnerabile, în special femeilor victime ale violenței domestice, precum și angajamentul constant al organizației în promovarea justiției și echității sociale în Zona de Securitate, remarcând că realizările de impact pentru oamenii din regiune sunt posibile grație suportului generos al Uniunii Europene.
Sergiu Gurău, director executiv AO “Eco-Răzeni” prin discursul său, a pus în evidență bunele practici de promovare a participării tinerilor în viața democratică la nivel local și regional, menționându-se despre contribuția Eco-Răzeni atât în crearea de spații de participare activă a tinerilor la dezvoltarea comunităților lor, cum sunt programele de granturi mici și Fondul Pentru Tineri Ialoveni, cât și prin crearea de servicii de ghidare în carieră, de formare profesională, de educație antreprenorială și digitală, oportunități care sporesc accesul tinerilor din diverse grupuri vulnerabile și promovează incluziunea lor socioprofesională.
Evenimentul s-a încheiat cu alocuțiunea secretarului general adjunct al Guvernului, Rodica Crudu, care a oferit o imagine de ansamblu asupra procesului de pregătire pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, făcând referire la partea oficială de deschidere a negocierilor, la complexitatea alinierii la acquis-ul comunitar și responsabilitatea partajată între guvernul central și administrațiile locale în implementarea reformelor necesare. La final de intervenție, domnia sa a afirmat că „Integrarea europeană înseamnă, întâi de toate, implicare și efort comun, de care vor beneficia toți cetățenii Republicii Moldova – de la mic la mare, iar reformele și investițiile trebuie privite nu ca costuri, ci ca oportunități reale de a deveni mai competitivi și mai conectați la cea mai mare piață economică din lume – cea a Uniunii Europene, cu circa 450 de milioane de consumatori”, subliniind odată în plus, importanța cooperării între actorii locali, dezvoltarea durabilă și consolidarea eforturilor comune pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova.
Evenimentul a urmărit să transforme parcursul european într-un proces deschis și participativ, reprezentând o platformă esențială pentru dialog, consolidarea parteneriatelor și schimbul de bune practici între autorități, organizații civice, mediul educațional și de afaceri. Credem că prin această activitate s-a contribuit activ la avansarea procesului de integrare europeană la nivel local, reflectând angajamentul comunităților din Regiunea Centru pentru un viitor comun în familia europeană.
Mai multe articole …
- Creative Accelerator 2025 s-a încheiat. Cine a luat premiul în valoare de 10 000$?
- Investiții de milioane de lei în Liceul „Ivan Vazov” din Taraclia: sala de sport intră în reabilitare
- Moldova își consolidează forțele speciale!
- Parteneriate locale pentru eficiența energetică în servicii sociale
- A doua sesiune de instruire dedicată membrilor Grupurilor de Lucru 23 și 24 s-a încheiat cu succes
- Parlamentul a aprobat modificări importante privind spațiile prietenoase pentru copiii angajaților la locul de muncă
- Marcarea celei de-a 8-a Săptămâni Globale a Siguranței Rutiere 2025 prin activități dedicate pietonilor și bicicliștilor
- 1.905 secții de votare (95,82%) au fost auditate după șase săptămâni de monitorizare
- Peste 100 de familii din satele Moldovei au primit sprijin pentru a-și dezvolta gospodăria și a învăța o meserie
- Educație, solidaritate și acțiune pentru drumuri mai sigure: ACM marchează cea de-a 8-a Săptămână Globală a Siguranței Rutiere 2025 prin activități dedicate pietonilor și bicicliștilor
Pagina 30 din 3708
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md











