Știri sociale
În cadrul proiectului "Împuternicirea participării tinerilor în procesul decizional local", au fost constituite 4 grupuri de inițiativă civică ale tinerilor din localitățile Filipeni și Hănăseni din raionul Leova și localitățile Antonești și Cania din raionul Cantemir. Prin crearea grupurilor de inițiativă civică a tinerilor ne propunem să implicăm consolidat tinerii/ele în viața comunității rurale prin organizarea diverselor activități de promovare a culturii civice.
Grupurile de inițiativă civică vor organiza Cafenele de implicare publică, discuții cu reprezentanții administrațiilor publice locale (APL), inițiative comunitare pentru tineret și vor elabora draft-uri de documente de politici publice. Tinerii/ele sunt foarte nerăbdători să parcurgă programul de instruire pentru a fi mai pregătiți de a se implica în partea practică a proiectului.

Proiectul „Împuternicirea participării tinerilor în procesul decizional local” este desfășurat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară CDEC în cadrul proiectului „MYCS: pentru o societate civilă de tineret mai puternică”, implementat de Fundația Terre des hommes - Moldova, în parteneriat cu Fundatia Pentru Dezvoltarea Societatii Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova) și cofinanțat de European Union in the Republic of Moldova.
Proiectul își propune să consolideze capacitățile actorilor civici locali din domeniul tineretului de a presta programe și servicii de participare și capacitare incluzivă și durabilă a tinerilor.
Mai multe informații despre proiect și activități: www.tdh.md/MYCS

În Republica Moldova sunt întreprinderi și afaceri sociale care pot fi exemplu pentru viitorii antreprenori și organizațiile societății civile care doresc să contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării. În acest sens, Centrul CONTACT, în parteneriat Fundația Est-Europeană și Asociația Businessului European a continuat și-n 2023 turului național al întreprinderilor sociale.
Descoperiți întreprinderile sociale vizitate în anul 2022
În vara 2023, 20 de reprezentanți ai întreprinderilor sociale și organizații ale societății civile au vizitat, timp de 2 zile, întreprinderile sociale: Centrul de dezvoltare pentru copii „Poveste” din orașul Anenii Noi (aflați istoria lor aici), întreprinderea socială „Eco Life For You”, Stupina „Darul Albinelor" din satul Cimișeni, raionul Criuleni, întreprinderea socială „Popasul Dacilor” din Cobîlea, raionul Șoldănești și întreprinderea socială „Ilinca Service” din orașul Orhei.
Întreprinderea socială „Ilinca Service” din orașul Orhei
Întreprinderea „Ilinca Service” este fondată de organizația neguvernamentală „Filantropia Creștină” care activează în orașul Orhei și este cunoscută pentru munca și activitățile filantropice, de sprijin, oferite grupurilor vulnerabile din comunitate.
„Suntem un pionier al filantropiei, care oferă servicii sociale și educaționale comunității. Activăm de 10 ani, timp în care am reușit să facem multe fapte bune” povestește Sergiu Aga, fondatorul organizației.
Din 2015, până acum, organizația a oferit servicii educaționale, cursuri de integrare socio-profesionale și dezvoltare personală pentru peste 300 de femei și bărbați din comunitate. Alte 50 de persoane, oameni ai străzii, beneficiază pe timp de noapte de posibilitatea de a face un duș, de a primi o haină curată și de a dormi pe timp de noapte. De asemenea, oferă servicii pentru femeile victime ale violenței și persoanele în etate.
Pentru a avea resurse necesare de a răspunde la nevoile beneficiarilor, organizația a creat o întreprindere socială numită „Ilinca Service” care oferă comunității posibilitatea de a învăța cum se coase și brodează o haină națională. În cadrul afacerii sociale, au fost create 5 locuri de muncă, iar alte peste 100 de persoane au primit suport la angajarea în câmpul muncii.
Întreprinderea socială „Popasul Dacilor” din Cobîlea, raionul Șoldănești
La muzeul din satul Cobîlea ne-a întâlnit Svetlana Mantea, fondatoarea organizației neguvernamentale „Bella Getica”. Organizația își propune să dezvolte comunitatea și să creeze condiții de trai decent pentru oamenii din localitate.
„Organizația are o experiență de peste 7 ani, timp în care am contribuit la fondarea unui muzeu, pentru a păstra tradiția, dar și pentru a valorifica potențialul antreprenorial și turistic” povestește Svetlana.
Sala din muzeu poate fi utilizată pentru conferințe, sunt camere pentru cazarea vizitatorilor, care este o sursă de venit pentru serviciile organizației destinate persoanelor vulnerabile din localitate. „Avem o întreprindere socială care oferă servicii de alimentație gratuită pe timp de iarna pentru persoane cu dizabilități și pensionari. Circa 30-40 de persoane pe perioada rece sunt hrănite gratuit cu un prânz cald”, adaugă Svetlana. Întreprinderea socială mai oferă și servicii de alimentare la comandă, astfel au reușit să deschidă 6 locuri de muncă pentru oamenii din localitate.
Și nu se opresc aici, în viitor planifică să dezvolte și servicii de cazare pentru persoanele în etate din comunitate, pentru că, spun ei, doar așa se poate dezvolta o comunitate, îngrijind unul de celălalt.
În rezultatul vizitelor, antreprenorii sociali au avut posibilitatea de a stabili unele parteneriate dar și de a se inspiră pentru a-și dezvolta propriile afaceri.
Turul a fost organizat în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării” implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul CONTACT și Asociația Businessului European, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea Suediei.

Începând cu luna iunie 2023, Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală „ANIMA” implementează proiectul „Colibri junior”. Scopul proiectului este împuternicire a tinerilor și abilitare socio-profesională prin dezvoltarea unui program complex de servicii alternative prestate de echipa CIDP Anima. Proiectul are durata de 10 de luni și se desfășoară în regiunea de NORD a țării. Inițiativa prevede organizarea a 3 ediții pentru fiecare regiune - ediția de toamnă, iarnă și primăvară - kj, în care câte 15 tineri vor avea posibilitatea să participe la 19 sesiuni tematice.
Din 22 septembrie Serviciul Colibri Junior s-a lansat în 3 regiuni din Nord: în Soroca, Dondușeni și Bălți. Cursul este livrat de specialiști în psihologie, art terapie și socializare. Serviciul este offline, destinat tinerilor de 14-15 ani și implică 19 sesiuni cu scop de abilitare socio-profesională. În perioada 10-20 septembrie 2023, tinerii au avut posibilitatea să se înregistreze la curs. A fost planificată lansarea a 3 grupuri de curs pentru 45 de tineri în total, dar la înregistrare am avut 58 de doritori. Toți aplicanții au fost contactați pentru a fi invitați la serviciul Colibri Junior.
În data de 22 spetembrie, concomitent în 3 regiuni și-au dat întâlnire câte un grup de 15 tineri din clasele VIII-a - IX-a, dornici de a se cunoaște, a se regăsi în marea profesiilor și de a socializa. Cursul Colibri Junior s-a lansat cu multă voie bună în spații prietenoase și sigure, adaptate din cadrul programului în centre de tineret și instituții de învățământ din regiune. Cursul a demarat cu ședința de socializare în care tinerii s-au cunoscut, au lansat așteptările și temerile lor față de această aventură educațională, au conturat planul cursului și mersul celor 19 sesiuni, dar au avut parte și de pauză de cafea cu o discuție de suflet cu coordonatorii.
Reprezentanții Anima au fost prezenți la lansarea activității în Dondușeni și Bălți, astfel au venit cu un cuvânt de salut și baftă pentru participanți.
Nonna Mihalcean, directoarea executivă și autoarea Serviciului, a menționat despre importanța de a avea o asemenea oportunitate de cunoaștere și orientare profesională pentru toți tinerii din fiecare localitate, astfel vom avea o cumunitate puternică și profesioniști pe pozițiile profesionale care și le doresc.
Cursul vizează pe parcusrul livrării sale sesiuni de orientare profesională, art terapie, socializare și asistență juridică în procesul angajării în câmpul muncii.
În perioada anului școlar 2023-2024, în 3 regiuni, se vor desfășura cate 3 cursuri pentru 3 grupuri de tineri, astfel minim 135 de tineri vor avea posibilitatea să testeze serviciul propus cu ghidarea specialiștilor formați în baza Ghidului practic al serviciului pilot „Colibri Junior”.
Proiectul „Serviciul Colibri Junior” este desfășurat de Asociația Obștească Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală Anima în cadrul proiectului „MYCS: pentru o societate civilă de tineret mai puternică”, implementat de Fundația Terre des hommes Moldova, în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (România) și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (Moldova) și cofinanțat de Uniunea Europeană.
Proiectul MYCS își propune să consolideze capacitățile actorilor civici locali din domeniul tineretului de a presta programe și servicii de participare și capacitare incluzivă și durabilă a tinerilor.
Mai multe informații despre proiect și activități: www.tdh.md/MYCS
Mai multe articole …
- Au fost finalizate lucrările prevăzute în cadrul unui proiect regional de valorificare a potențialului turistic al Regiunii Centru
- Cinci experți americani vor veni în Moldova pentru a preda lecții la universitățile din țară
- La Strășeni a fost creat în premieră serviciul social Echipă Mobilă pentru persoane cu dizabilități severe
- IDIS „Viitorul” a împărtășit experiența sa în monitorizarea achizițiilor publice în cadrul Forumul Organizațiilor Societății Civile din Africa
- Sigmoid a deschis toamna cu evenimentul captivant și interactiv AI Open Day
- La Chișinău a fost lansată Rețeaua de Lideri Comunitari a Refugiaților Ucraineni din 12 regiuni ale Moldovei
- Discuție publică: Cum putem crește gradul de utilizare a serviciilor digitale în Republica Moldova?
- Concurs de oferte pentru achiziționarea echipamentului tehnic
- Proiectul metodologiei de calculare a costurilor serviciilor sociale a fost supus unei noi runde de consultări
- Rezultate sondaj IPSOS privind Sărăcia Precară în Republica Moldova, 2023
Pagina 159 din 3706
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md







