”Eu întotdeauna am dorit să salvez lumea”. Interviu cu Joseph Bednarek, specialist programe pentru Europa și Eurasia al Fondului Global pentru copii
Săptămâna trecută în Moldova s-a aflat în vizită oficială specialistul programe pentru Europa și Eurasia al Fondului Global pentru copii, Joseph Bednarek. Printre organizațiile pe care le-a vizitat a fost și Asociația Obștească ”Mamele pentru Viață”. În cadrul vizitei, el a reușit să discute cu membrii echipei și să ofere un interviu interesant.
Joseph, Dumneavoastră monitorizați organizația ”Mamele pentru Viață” din anul 2011. Ați putea să evaluați organizația și potențialul acesteia?
Chiar de la începutul colaborării noastre cu președintele ”Mamele pentru Viață”, Irina Poverga, eu am văzut un mare potențial în organizația însăși și în oamenii care lucrează aici. Eu cred că la această etapă organizația trebuie să înceapă procesul de separare de organizația ”Viața Nouă”, devenind treptat de sine stătătoare și independentă. Bineînțeles, este problematic când o organizație mică nu dispune de propriul oficiu și de cantitatea necesară de resurse, însă dacă vor să se dezvolte și să crească, trebuie să le caute. ”Mamele pentru Viață” au o echipă foarte bună, scopuri clar formulate, dar le lipsește vocea lor proprie pentru a-și dezvălui potențialul.
Dumneavoastră permanent căutați organizații noi, le supervizați pe cele existente. În acest context, ați putea evidenția o anumită organizație din lista celor existente, care Vă inspiră în mod deosebit?
Eu pot să răspund în stil american și să spun că toate organizațiile m-au impresionat.
Și dacă ați răspunde sincer?
Dar este adevărat! (râde). Dacă fiecare din aceste organizații nu m-ar fi impresionat, nu aș fi colaborat cu ele. Dacă ne referim la organizațiile din Moldova pe care le finanțează Fondul Global, iar acestea sunt doar patru la număr, sunt foarte impresionat de progresul organizației ”Ograda Noastră”. Ei și-au început activitatea în Cahul acum 11 ani și acum au crescut într-o organizație de nivel național care oferă suport copiilor în dificultate din familiile de romi.
Ați putea evidenția vreo organizație de nivel internațional la voi în America, de exemplu?
Noi, cei din SUA, am avut noroc, fiindcă avem o mulțime de organizații, care fac o muncă extraordinară de caritate, în special pentru copii. Anul trecut fiul meu s-a îmbolnăvit grav și atunci când am nimerit la spital, o organizație nonguvernamentală ne-a propus ajutorul său, datoriră căruia am reușit să facem economii din contul plății pentru tratament. Noi nici măcar nu știam că o asemenea organizație există. În America sunt o mulțime de oameni bogați care îi ajută pe cei săraci, pe copiii în dificultate și noi suntem mândri de ei. Eu sunt foarte încântat de fundația fostului jucător de baschet Liga NBA, Vlade Divac. El a jucat mulți ani în SUA pentru echipa ”Los Angeles Lakers”, iar după plecarea din lumea sportului, în anul 2007, împreună cu soția sa a înființat în Serbia natală Fundația ”Anna și Vlade Divac”, care oferă sprijin refugiaților.
Joseph, o întrebare care este întotdeauna de actualitate: trebuie oare ONG-urile să colaboreze cu statul?
Uneori aceasta funcționează, însă doar în cazul când în guvern sunt oamenii potriviți, iar acesta este un mare noroc. Eu cunosc oameni din guvern care activează în Washington, mulți dintre ei cred în ceea ce fac, unora le este indiferent, însă absolut toți văd ONG-urile ca și parteneri. Eu cred că amploarea colaborării dintre ONG-uri și stat depinde de țara concretă, întrucât în diferite țări oamenii au diferită mentalitate.
Sunteți de acord că numărul ONG-urilor determină nivelul democrației în țară?
Eu aș spune așa: nivelul participării societății civile în activitatea ONG-urilor și nivelul de informare despre aceste ONG-uri este un indicator al democrației într-o țară luată separat. Americanii uneori nu au nici cea mai vagă idee că ajutând o anumită organizație, ei ajută un ONG: ei pur și simplu fac muncă socială sau de caritate, fiindcă pentru ei acesta este un lucru firesc.
În țara noastră lucrurile stau altfel: majoritatea oamenilor se tem de ONG-uri și în general nu prea au încredere în acestea.
Fiindcă oamenii din fire sunt suspicioși. Ei consideră în felul următor: ”Voi cu siguranță aveți un motiv ascuns de a ne ajuta”. Motivul însă este unul singur: dorința de a face bine celor care au nevoie de ajutor.
Joseph, cum ați ajuns în Fondul Global pentru copii și de ce ați început să Vă ocupați anume de organizațiile pentru copii?
Toată viața mea conștientă am activat în sectorul nonguvernamental. Totul a început de la voluntariatul în Corpul Păcii (”Peace Corps”) în ultimii ani de facultate. Deja pe atunci știam că aceasta va deveni parte a viitoarei mele cariere, deoarece munca în ONG coincidea completamente cu valorile mele personale: eu întotdeauna mi-am dorit să salvez lumea (râde). Iar cel mai simplu mijloc de a realiza acest lucru este să te angajezi într-un ONG. În Fondul Global pentru copii am ajuns în felul următor: ei aveau nevoie de o persoană cu o anumită experiență. Eu am aplicat, am avut trei convorbiri pe skype și am fost acceptat, fapt de care sunt și astăzi foarte bucuros.
Există anumite exigențe în baza cărora Fondul Global determină eficiența unei organizații?
Eu cred că totul devine clar după comunicarea vie cu conducătorul organizației, cu echipa, cu beneficiarii. Totuși noi nu facem concluzii doar în baza celor spuse. Noi trebuie să luăm în considerare o mulțime de puncte pentru a contura o imagine complet și a înțelege dacă se merită sau nu să oferim grant unei sau altei organizații.
Câte organizații nonguvernamentale sponsorizează în momentul dat Fondul Global pentru copii?
224 în lumea întreagă.
Aveți suficienți bani?
(Râde). Da, dar ne-am dori să avem mai multe resurse, fiindcă atunci am putea oferi mai multe granturi. Noi sperăm că cantitatea resurselor noastre se va majora, acesta este super-planul nostru.
Majoritatea oamenilor care lucrează în sfera organizațiilor nonguvernamentale se împart în două tabere: unii consideră că pentru copii este important ajutorul material, ceilalți sunt siguri că este mult mai important să organizezi pentru ei training-uri instructive, seminare, etc. Care este opinia Dumneavoastră în acest sens?
Fiecare copil are nevoie de hrană, haine, jucării, dar eu nu cred că este un lucru foarte productiv să mergi la orfelinat o dată pe an, să le dăruiești toate acestea și, spunându-le: ”Sărbători fericite!”, să pleci. O asemenea caritate eu o calific drept caritate de nivelul grădiniței de copii. Este nivelul inferior, primar de ajutor al persoanelor în dificultate. Nu este nimic rău în aceasta, dar nu te poți afla permanent la acest nivel, trebuie să urci mai sus și să te întrebi de ce acești copii au devenit orfani, cum îi pot ajuta să se elibereze de toate problemele cu care se confruntă, cum să faci ca ei să nu mai revină la starea în care sunt acum și să crească niște personalități autosuficiente. Un asemenea tip de ajutor, care constă în soluționarea cauzelor problemei, îl consider mult mai eficient.
Cum credeți, strângerea de fonduri trebuie să fie partea fundamentală a activității unei organizații nonguvernamentale?
Dar cum altfel? Strângerea de fonduri trebuie să fie una din sarcinile prioritare ale planului strategic al unei organizații, în caz contrar ea pur și simplu nu va supraviețui. Este greu, complicat, mulți învață să o facă timp îndelungat, dar acesta este colacul de salvare pentru acei care vor să supraviețuiască. Și, apropo, nu este neapărat vorba de resurse financiare. Uneori este aplicabil schimbul de servicii, suportul media gratuit etc.
OMS efectuează regulat studii care reflectă necesitățile copiilor din lumea întreagă. Dumneavoastră utilizați asemenea studii pentru a înțelege care țări au nevoie cel mai mult de granturile pe care le oferiți?
Bineînțeles, datorită studiilor de felul acesta noi înțelegem, spre exemplu, de ce este mai bine să investim granturi în Moldova decât în Germania. Or, copii săraci peste tot. Și noi ne-am bucura să putem ajuta pe toți din lumea întreagă, dar nu avem o asemenea posibilitate. De aceea, prioritatea noastră primordială sunt copiii cei mai vulnerabili din punct de vedere social.
Joseph, întrucât organizația ”Mamele pentru Viață” este orientată inclusiv asupra copiilor afectați de infecția HIV, nu pot să nu Vă adresez următoarea întrebare: cum credeți, ce am putea întreprinde pentru a stopa infectarea copiilor cu infecția HIV?
Dacă ne referim la transmiterea verticală de la mamă la copil, aceasta depășește înțelegerea mea, or, există toate resursele pentru a preveni infectarea pe această cale, trebuie doar să le folosești. În ceea ce ține de adolescenții care abia încep viața sexuală, cel mai important pentru ei este să dețină cunoștințe despre comportamentul sănătos și sigur.
Cine ar trebui să le povestească despre aceasta, părinții?
În varianta ideală, da. Eu am un văr care i-a povestit recent fiului său de 12 ani despre sex. Chiar și pentru SUA ceea ce a făcut el este o raritate. În America, majoritatea părinților amână această discuție până nu devine deja târziu. Ar mai fi ceva, deși mulți nu vor fi de acord cu mine, însă noi trebuie să tindem spre utilizarea tuturor tipurilor de contraceptive. Aceasta este metoda mai ușoară care ne va permite să stopăm epidemia.
Joseph, Dumneavoastră nu sunteți pentru prima oară în Moldova, așa este?
Da, eu sunt aici deja a cincea oară.
Ce procurați de la noi ca și amintire?
Ceva de la piața de lângă Sala cu Orgă și neapărat o sticlă cu vin. Deși mi-am cumpărat atâtea ciocolate în Ucraina (în drum spre voi), încât nu știu dacă voi avea loc pentru vin în bagajul meu. Eu ador mămăliga, dar, cu regret, nu o pot luat cu mine. Nici măcar făina: este ilegal.
Pe bune?
Da, data trecută mi s-a confiscat făina chiar în vamă. În schimb mătușa mea a adus odată din Belarus semințe de castraveți, pe care le-am sădit în grădină și în acest an deja au rodit. Castraveții sunt extraordinari, dar ea i-a adus ilegal.
Joseph, în încheiere, aș vrea să Vă întreb despre fiul Dumneavoastră care are acum trei ani. Cum s-a schimbat viața Dumneavoastră după nașterea lui?
Voi răspunde în felul următor: până când nu veți avea propriii copii, niciodată nu veți înțelege cum e să trăiești după regimul copiilor tăi, când totul este fixat pe ore și aceasta, bineînțeles, își lasă amprenta asupra vieții tale. În general, după nașterea lui Dominic, eu am devenit mai puțin egoist. Am fost nevoit să devin așa, deoarece copilului trebuie să îi oferi timp, dragoste și atenție în cantități enorme.
Dați-ne un sfat cum să educăm copilul astfel încât el să nu devină beneficiarul unuia dintre ONG-urile pe care le supervizați?
Copilul nu trebuie să fie răsfățat. El trebuie să înțeleagă că pentru a primi ceva, trebuie să muncești mult. În familia noastră noi credem că este inacceptabil să răsfeți copilul cu bunuri materiale. El trebuie să fie fericit în primul rând pentru faptul că îl iubim, îi purtăm de grijă și petrecem mult timp cu el. Un alt lucru în acest context: noi niciodată nu am schimonosit dulceag cuvintele cu el. Chiar de la naștere vorbim cu el ca și cu un adult. Apropo, aceasta este una dintre problemele multor țări din fosta URSS, când mamele discută cu fiii lor care au deja 20 de ani ca și cum aceștia ar avea doar trei. De asemenea, răspândita și arhicunoscuta expresie: ”Eu sunt mai mare decât tine și înțeleg mai multe în această viață”, este un mod eronat de gândire. În afară de aceasta, mulți părinți justifică comportamentul nesănătos prin faptul că fiul lor este bărbat. Eu deseori aud asemenea justificări: ”Păi lasă-l să bea/să se drogheze, că doar este bărbat și aceasta era de așteptat”. Toate acestea reprezintă o atitudine anormală, nesănătoasă, care produce doar probleme. Pe copii trebuie să îi iubim și să le purtăm de grijă. În același timp însă, ei nu trebuie să devină centrul Universului, ci să fie o parte importantă a acestuia, cum este, de exemplu, Terra sau Jupiter.
Text, foto: Elena Derjanschi
