Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 6570

frule

Cel mai plăcut pentru un voluntar cât și pentru un om este rodul muncii sale

Interviu cu Elena Racu

301157_294469230569599_100000195729430_1468059_1023621582_nElena Racu, absolventa Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, a Universității de Stat din Moldova, continuă șirul de acțiuni civice inițiate încă din liceu. În prezent este masterandă în cadrul facultății enunțate mai sus la programul Jurnalism European. Originară din Criuleni, Elena își consacră cea mai mare parte a timpului activităților civice din capitală.

În ziua când am realizat interviul a aflat că a fost selectată în cadrul unui proiect media german de realizare a unui scurt metraj pe tema discriminării. Vă invit să o cunoașteți și voi…

Daniela: Pentru început, povestește-ne ceva despre tine.

Elena: Sunt o tânără căreia îi place să respire aer de televizune, de emoția stand up-ului. Studiile de masterat în jurnalism care le urmez acum, sunt o dovadă că mass- media este biotopul în care mă simt cel mai bine. Stagiile de practică de la Postul Național de Televizune au fost premisele care au cristalizat și mai tare relația mea cu lumea jurnalismului.  Adiacent sunt pasionată de poezie și dans. Cei zece ani de coreografie din ansamblul de dansuri populare Lozioara din Criuleni, și-au lăsat amprente frumoase în viața mea.

Daniela: Elena, ai participat în august 2011 în cadrul proiectului „Cultura română în viziunea tinerilor români din Republica Moldova şi Nordul Bucovinei”, deci ai putea să faci un feedback  la ceea ce s-a întîmplat în acea perioadă.

Elena: Mai întâi vreau să menționez faptul că respectivul proiect a fost finanţat de Guvernul României - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Un mare aport la organizarea acestui eveniment l-a avut coordonatorul proiectului Tudor Cojocariu, care s-a implicat major în realizarea acestei cercetări.

Au mai fost implicați domnii Emanuel Bălan și Ioan Marinica de la Asociația Pro Democrația din Tg. Neamț.

Prima etapă a cercetării a avut loc la Chișinău, zona de centru.A fost organizat un focus-grup la care au participat 10 tineri etnici români originari din mai multe localităţi ale RM. În baza rezultatelor focus-grupului au fost elaborate chestionarele pentru a doua etapă a cercetării, optându-se pentru metoda combinată (calitativă şi cantitativă) pentru o fidelitate sporită a rezultatelor.

Daniela: Care sunt scopurile, obiectivele  prioritare ale acestui proiect?

Elena: Obiectivul general îl reprezintă identificarea nevoilor culturale ale tinerilor etnici români din Republica Moldova (din cele 3 zone - Centru, Nord, Sud) şi din Nordul Bucovinei (Ucraina, Cernăuţi). Identificarea nevoilor culturale ale tinerilor din Republica Moldova şi Nordul Bucovinei va contribui la elaborarea unei strategii culturale pentru dezvoltarea unui plan de acţiuni cu scopul de a promova cultura română în cele două regiuni.

Daniela: Care  a fost  motivul pentru care ai făcut parte din aceast proiect și ce ai avut  de  învățat, câștigat?

Elena: Motivul pentru care am aplicat a fost acela de a socializa cu semeni de ai mei de peste Prut, cu reprezentanții mass-media din Bucovina, dar și pentru a cunoaște dacă au probleme în afirmarea culturii românești. Acesta a fost și un prilej de a obține o experiență culturală vastă.

Daniela: Care au fost acțiunile efectuate de tine în cadrul proiectului?

Elena: În calitate de voluntar al „Asociaţia Pro Democraţia” club Tg. Neamţ, am efectuat un studiu reprezentativ referitor la cultura română în Basarabia şi Bucovina, împreună cu voluntarii asociaţiei, printre care, Dan Nicu, Radu Osipov, Petru Sîrghi.Invitații de vază au fost jurnaliștii din Bucovina și cunoscutul om de televiziune Cristi Tabără. În final am reușit să elaborăm soluții cu scopul promovării culturii româneşti în Basarabia şi Bucovina. Totodată, şi sporirii accesibilităţii acesteia pentru consumatorii de cultură românească.

Daniela: Care au fost primele tale  activități  în domeniul voluntariatului?

Elena: Primele mele acțiuni de voluntariat au fost încă din anii de școală, când participam și eu alături de colegii mei la amenajarea parcului din orășelul meu sau a anui anumit teren. Apoi au urmat și alte activități de voluntariat prin Criuleni, care m-au stimulat să îndrăgesc atât de mult voluntariatul, căci doar voluntarii știu că volutariatul este ca o „boală incurabilă”, atât timp cât ai făcut o dată voluntariat îți vei dori să mai faci și să mai faci voluntariat.

Daniela: Datorită faptului că ai activat în televiziune, ti-a reușit să mediatizezi aceste acțiuni de voluntariat?

Elena: Pe când eram la Mesager, am realizat reportaje despre voluntari și acțiuni de voluntariat! Nici o dată nu am să uit, cum 2 ani în urmă realizam un reportaj de la Spitalul Oncologic, unde Agenţiea  de Împlinit Dorinţe, a realizat visul mai multor micuți, chiar îndeplinindu-le ultima dorință... Cel mai mult m-a mirat un băiat de 16-17 ani, care nu era conștient că zilele lui erau numărate, dar avea atâta voință și tărie de caracter, încât la sigur a uimit multe persoane din jurul său, dar și-a dorit un laptop, să îi fi văzut măcar ce față avea când l-a primit. Atunci mi-au dat și lacrimi, când o fetită de 4-5  anișori avea probleme cu văzul din cauza acestei boli incurabile precum cancerul, dar a insistat să-mi spuă totuși ce culoare au unele creioane. Atâta voință și curaj aveau acești copilași, de care noi fiind maturi nu prea dăm dovadă.

Chiar și acum dacă am ocazia să realizez cu cineva un interviu sau un reportaj care știu că ar ajuta pe cineva, o fac din propria inițiativă, cu plăcere și mă implic la maximum, fără a cere o recompensă, căci inima unui voluntar este mereu atât de încăpătoare pentru fiecare.

Daniela: Ce fel de domnișoară este Elena Racu și spune-ne dacă această domnișoară are un obiectiv stabilit  pentru un termen lung?

Elena: Elena Racu este o domnișoară a clipei! Care își dorește să cunoască câți mai mulți voluntari, să participe la cât mai multe proiecte care ar putea readuce zâmbetul pe chipul unor persoane, iar aceasta sunt sigură că va dura încă mult timp, deoarece de voluntariat nu mă las eu așa de rapid. Acum sunt fericită că am fost admisă la masterat în cadrul Universității de Stat din Moldova, continui să fac jurnalism, căci râmâne a fi visul meu de o viață și el acum este proiectul cel mai important pentru mine. Nu pot să uit de acțiunea Hai Moldova, unde m-am implicat ca voluntar alături de alți prieteni de ai mei la colectarea deșeurilor din capitală .Voi continua  să muncesc din greu pentru a obține rezultate cât mai bune. Chiar dacă la începutul anului credeam că voi uita un pic de voluntariat, uite că nu mi-a reușit. Din septembrie m-am implicat într-un proiect media, în care am rolul de voluntar și doar așa mă bucur că toate îmi reușesc, căci cel mai plăcut pentru un voluntar cât și pentru un om este rodul muncii sale...

Mulțumesc pentru interviu oferit.

Realizat de Daniela Caraiman

 



Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola