Interviuri

La 17 km de Chișinău, o căsuță modestă a devenit căminul unei familii cu 9 copii zglobii din Ucraina.  Prigoniți de război, soții familiei Mihailov s-au bucurat nespus să găsească un acoperiș deasupra capului in Moldova, mai ales că familia urma să crească.

Profesia: MAMĂ pentru 9 copii

„ Am fost deprinși să muncim și să nu depindem de nimeni. De aceea la început a fost foarte greu – nu aveam banii noștri să ne cumpărăm ceva și trăiam doar din donații.  Oamenii ne întrebau cu ce să ne ajute, dar nouă ne era rușine să le vorbim de lipsurile noastre”. Cu aceste cuvinte a început discuția cu Aliona,  care s-a prezentat ca „refugiată din Ucraina, de profesie MAMĂ pentru 9 copii”

La începutul lunii martie Aliona și Anatolii, căsătoriți în 2009, planificau să treacă în casă nouă, în satul Iaski, pe malul Nistrului, regiunea Odesa. Era o necesitate – aveau deja 8 copii, iar în curând urma să se nască și al 9-lea. Prisaca de care avea grijă soțul le aducea un venit mic dar stabil ceea ce le-a permis să ducă până acum o viața decentă - pe lângă cheltuielile zilnice în 13 ani de zile au reușit să-și construiască o căsuță, în care urmau să se mute la începutul lui martie.

Însă, în ziua de 24 februarie, trilurile păsărilor, care vesteau venirea primăverii, au fost întrerupte de șuieratul bombelor și urletele sirenelor – a început războiul. Rusia le-a invadat țara. Nu voiau să creadă în ruptul capului că visele lor au fost spulberate. 

Intuiția de mamă niciodată nu doarme

La început nu se gândeau să plece deoarece trebuiau să treacă în casa lor, iar  în câteva săptămâni, să meargă la maternitatea din Odesa pentru a-l aduce pe lume pe Anatolii, „ deocamdată al 9-lea copil”. Așa obișnuia să spună soțul Alionei, Anatolii. Dar, pe 28 februarie, din frică pentru securitatea copiilor au decis să plece: „Intuiția de mamă îmi spunea că micuțul Anatolii nu se va naște în Ucraina. Am pornit spre Moldova cu convingerea că doar acolo copiii mei vor fi în siguranță.”

Fiind în maternitatea din Chișinău, atunci când a aflat că ocupanții ruși au bombardat maternitatea din Mariupol, a înțeles că a făcut alegerea corectă: „Faptul că am fugit în Moldova din calea războiului a fost cea mai înțeleaptă decizie din viața mea”.

 Anatolii s-a născut la Chișinău, în Moldova

Anatolii, un băiețel perfect sănătos, a venit pe lume la Chișinău, pe 19 martie. Imediat ce a ieșit din maternitate toată familia s-a mutat temporar într-o casă oferită gratis de oamenii din satul Sireți, raionul Strășeni.

In casa familiei Mihailov e ca într-o tabără de vară. Pe lângă 9 copii din familia Mihailov, Lia (11 ani), Mark (10), Anastasia (9), Dmitrii (7), Simion (6), Galina (4), Ecaterina (3), Tatiana (2) și Anatol (3 luni) – în grija Alionei mai sunt 3 copii a surorii sale.

Toată lumea era ocupată - unii desenau, alții se străduiam să stoarcă  sunete dintr-un pian vechi pentru a acompania  o vioară răgușită, iar 2 băieței munceau de zor la un Lego: „Aceasta e căsuța în care ne vom muta curând. Îl așteptăm pe tata ca să decidem împreună în privința gardului. Noi am decis să-l  facem mai înalt ca să nu ne deranjeze vecinii pe viitor”. După ce auzi așa cuvinte, rămâi mut - războiul și-a pus amprenta și în jocurile copiilor.

În mai, familia Mihailov a împlinit 3 luni de când s-a refugiat în Moldova. În limba ucraineană această lună se numește „травень”, semnificația ei fiind perfect descrisă prin proverbul: „ прийде май, за себе кожен дбай”, ceea ce înseamnă că odată cu venirea lunii mai fiecare trebuie să aibă grijă de viitorul său și să înceapă pregătirile pentru iarna următoare.

Rugăciunile de mamă au fost auzite

Soțul a decis să se întoarcă în Ucraina – trebuia să aibă grijă de prisacă - unica lor sursă de venit. Dar ajutorul cel mare a venit de unde nu se așteptau: „Când am fost contactați de operatorii Caritas Cehia, care ne-au spus că putem beneficia de suport financiar în valoare de 2.200 de lei aveam impresia că rugăciunile mele au fost auzite.”

S-au înregistrat și la scurt timp și-au ridicat banii de la poștă. Este o sumă importantă pentru ei dacă ținem cont că fiecare membru al familiei, indiferent de vârstă, beneficiază de acest ajutor. În aceeași zi le-a cumpărat copiilor lucrurile care le lipseau. Acum Aliona nu își mai face griji – „salariul meu de MAMĂ (așa numește ea ajutorul financiar oferit de Caritas Cehia) îmi va permite să le ofer copiilor tot de ce au nevoie. Mulțumesc Caritas Cehia.” 

În drum spre familia Mihailov, am decis să luăm un tort pentru copii, însă am înțeles rapid că va fi puțin un tort pentru grădinița de copii adăpostită în casuța din Sireți așa că am mai luat încă două. Am cântat în cor „La mulți ani” pentru Simion, era omagiat în acea zi.

Copiii au început să uite că au fugit de război și că acum sunt departe de casă. Sunt bucuroși și își trăiesc copilăria acum în liniște, în Moldova. Noi am plecat cu gândul desprins din discuția cu Aliona: „...oameni mor în război, oameni se nasc în război, și la propriu și la figurat. Important e ca primii să știe că jertfa lor nu a fost năprasnică”.

”Cu mândrie pot afirma că în Consiliul Local avem atât bărbați cât și femei”: Silvia Știrbeț, primărița localității Văleni, raionul Cahul.

Doamna Silvia Știrbeț este primărița localității Văleni deja la al 4-lea mandat. ”Mi-aduc aminte de prima campanie electorală prin care am trecut, luându-mă la trântă cu cei 9 bărbați, care pretindeau la funcția de primar, dar având susținerea localității am reușit”, relatează doamna Silvia Știrbeț.

Multe au fost pe parcursul acestor ani, însă în prezent primărița din satul Văleni este un exemplu pentru multe femei din localitate.

Link-ul youtube: https://youtu.be/67WFBx-e_MU

Acest interviu este parte a activității „Femeia din sat” din proiectul EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women în parteneriat cu UNICEF, în baza Parteneriatelor dintre CPD, CMT, AO Centrul „Contact-Cahul”, IVC și UN Women. Proiectul își propune abilitarea femeilor prin integrarea nevoilor acestora în politicile publice locale, sporirea accesului femeilor la procesul decizional local, combaterea violenței domestice împotriva femeilor și copiilor, precum și combaterea stereotipurilor de gen printre tineri și tinere, fete și băieți.

EVAProject #ImpreunaMaiPuternici #EU4Ungheni #EU4Cahul #EU4Moldova #StrongherTogether #OrangeTheWorld #GenerationEquality

Daniela Cernatînschi este absolventă a clasei a XII-a la Liceul Teoretic “Petru Rareș” din municipiul Soroca. Ea este de mai mulți ani membră a Consiliului elevilor din această instituție de învățământ, fiind în ultimul mandat președinte al acestuia. Am discutat cu Daniela, căci credem că experiența ei ar putea fi utilă și pentru alți membri ai consiliilor elevilor de la instituțiile de învățământ din republică.

Spune-ne, pentru început, mai multe despre tine…
Despre mine aș putea să zic că liderismul mă caracterizează. Eu am fost întotdeauna pasionată de acest domeniu. Pentru mine Consiliul elevilor e mai mult un proiect de suflet, pentru că mi-a plăcut dintotdeauna să mă implic în astfel de activități. Îmi place să citesc, dar acum fiind cu BAC-ul, timpul nu prea mă lasă, dar în general îmi place mult să citesc și îmi place să fiu implicată în foarte multe proiecte. Pe mine asta mă definește. Eu nu pot să am un mod de viață pasiv și să stau să aștept să cadă ceva din pod. Pentru mine asta nu este caracteristic. Eu sunt elevă în ultimul an, este sfârșitul pentru Consiliul elevilor în cazul meu, dar aș putea cumva să zic că voi continua în domeniul ăsta, pentru că unul dintre domeniile care mă interesează pentru viitor este dreptul și asta se leagă cumva de ceea ce am făcut eu până acum, de calitățile pe care le-am dobândit și de abilitățile pe care le-am format.

Daniela, de când ești membră a Consiliului elevilor la Liceul Teoretic “Petru Rareș” și cum s-a schimbat consiliul pe parcursul anilor?
Eu mă țin minte de foarte mult timp în Consiliul elevilor, încă din clasa a V-a – a VI-a, doar că pe timpurile acelea consiliul era mai mult formal. Acum am mai avansat și avem o structură reprezentativă, care la propriu rezolvă problemele elevilor. Noi am făcut un obicei din sondajele de la începutul anului. Facem chestionare din care noi identificăm nevoile elevilor și atunci venim cu ele către administrație, venim cu explicații și dovezi și chiar sunt ascultate. Pentru că este important să se întâmple asta și venind cu feedback și cu o rezolvare cel puțin parțială. Ei văd că ceva se schimbă în școală și atunci își doresc mai mult să-și exprime opinia și să fie auziți.

Ce reprezintă Consiliul elevilor de la liceul vostru și cum vă faceți auziți?
La Liceul Teoretic “Petru Rareș”, Consiliul elevilor reprezintă un organ din 15 persoane, adică sunt 15 consilieri. Mai nou, în ultimul mandat, am decis împreună cu consilierii că ar fi bine să instituim un mandat de doi ani, pentru că este mai greu. Vin pentru un an și nu reușesc bine să se încadreze și trebuie să plece că vine altul. Nu este asigurată cumva continuitatea. Și atunci am instituit regulamentul nou cu un mandat de doi ani, în care sunt 15 persoane alese prin vot, care își depun candidatura și respectiv urmează să se aleagă. Și mai avem voluntari în consiliu, în cazul în care cineva fie este exclus pe motiv de neimplicare sau are mai multe absențe decât ar fi ok să fie, ori se retrage din proprie voință. Primul voluntar de pe listă intră automat în consiliu. Cam așa funcționează. Consiliul elevilor este o structură, un organ reprezentativ al elevilor, care practic face legătura dintre elevi și administrație. Funcționează din 2014 conform instrucțiunilor Ministerului Educației, este obligatoriu în fiecare școală, deși nu se întâmplă asta peste tot. Dar ar trebui să fie. Noi suntem foarte aproape de elevi, iar asta este foarte important în fiecare școală, Consiliul trebuie să fie foarte aproape de elevi, pentru că dacă tu ești doar formal acolo și toate deciziile o să le ia directorul sau administrația, nu o să se schimbe nimic. La noi nu este așa, noi suntem auziți. Noi chiar suntem auziți, avem o legătură foarte strânsă cu administrația și directorul. Desigur, nu totul este posibil. Este și evident, dar în mare parte ne sunt respectate doleanțele noastre și chiar se încearcă să se rezolve cel puțin parțial. Poate că financiar nu este mereu posibil, dar măcar se găsesc soluții și alternative.

Spunea-i că la început Consiliul elevilor activa formal, când anume s-a schimbat situația și cum a devenit un organ de implicare și schimbare reală?
Eu am simțit asta undeva în clasa a VIII-a, a IX-a, pentru că atunci Consiliul nostru a început să funcționeze mult mai bine. Noi am început să facem alegeri pe bune, cu campanii electorale, cu vot și așa mai departe. Cumva atunci au venit și proiectele, cum ar fi “Abilitarea elevilor în vederea implicării în procesul decizional”. Au venit ca un impuls pentru noi și atunci și am simțit că trebuie să fim o structură care chiar să funcționeze, nu să fim acolo pentru bifă. Am avut sesiuni de instruire cu experți care ne-au învățat foarte multe, anume în domeniul ăsta, din implementarea proiectelor și de acolo a fost trecerea asta de la formal la real.

Spune-ne mai multe din culisele implementării proiectelor…
Prima dată am trecut toate sesiunile de instruire, am fost la școala de vară și în final am cumpărat un robinet electric pentru cabinetul medical din suma pe care am câștigat-o. În perioada aia a fost reparată școala, doar că partea aceasta a clădirii nu a intrat în proiect și atunci noi ne-am axat pe problema igienei în sălile de baie și am văzut problema apei calde. Apoi a urmat dotarea sălii de festivități cu tehnică, cu proiector, cu boxe, cu ecran și tot ce era necesar.

Acum este a doua etapă în care noi am fost implicați și au fost aceleași etape de instrucțiuni, sesiuni cu experții, totul în sensul ăsta, iar la final a fost scrierea de proiecte și implementarea lor, cu bugetare participativă. Noi am decis că una dintre problemele sesizate în chestionarul nostru din toamnă au fost scaunele deteriorate de pe teritoriul școlii. Doar că suma proiectului nu ne permitea să amenajăm tot spațiul acela. Și atunci am decis că ar fi o soluție să implementăm asta la intrarea secundară în școală, unde sunt clasele primare. Avem și spațiul care ne permite să facem asta. Proiectul nostru a constat într-un spațiu de recreere pentru elevi, cu bănci amenajate, bănci bune și cumva o zonă mai ecologică, niște pomi să plantăm. Urmează să facem asta pentru că proiectul a fost câștigat. Acum este la etapa de implementare, a fost deja licitația. Firma care a câștigat licitația este în proces de producere a scaunelor și urmează să așteptăm aceste scaune. Jumătate din sumă a fost finanțat de aici, din proiectul „Abilitarea elevilor în vederea implicării în procesul decizional-etapa 4” finanțat de către Fundația Soros-Moldova”, iar pentru cealaltă jumătate am creat un grup de inițiativă și am aplicat la Primăria municipiului Soroca, la concursul de bugetare participativă. Și de acolo tot a fost câștigat cu jumătate din bani, urmează să implementăm din două proiecte mici să facem unul mare.

După câștigarea banilor, aici s-a încheiat misiunea voastră, ori sunteți implicați în continuare și monitorizați proiectul?
Ne-am implicat în tot procesul, pentru că proiectul ăsta de abilitare include mai multe etape: de chestionare, de elaborare a strategiei, chestionarea strategiei și așa mai departe. Și noi am venit cu o etapă de consultare a opiniei în vederea strategiei cu un videoclip pe care l-am elaborat cu copiii, mai mari și mai mici, cu părinții și cu profesorii de acolo. Noi am extras ideile cum să fie amplasate băncile, cum să fie băncile. Și pe măsura posibilităților am încercat să le adaptăm.

Ce ar putea învăța de la voi consiliile elevilor de la alte instituții învățământ din republică, cum își pot impune poziția?
În primul rând, ar trebui să înceapă de la alegeri, pentru că dacă noi venim într-o școală unde elevii sunt delegați de către profesori în consiliu, pentru că așa trebuie să fie pe listă, nu funcționează. Ar trebui, probabil, să ia inițiativa consiliul anterior ca să organizeze niște alegeri cu campanii cu vot cu tot, și atunci de acolo o să pornească totul. Și insistență. Probabil, în astfel de școli în care ei sunt doar formal, sunt auziți de administrație, dar nu sunt luați în serios și ar trebui să vină cu inițiativă, să bată la ușă de mai multe ori până chiar se întâmplă ceva, până se schimbă. Să organizeze chestionare, să vină cu dovezi, că nu poți să vii să zici că eu așa vreau. Trebuie să vină cu dovezi să arate că uite așa vor elevii. Asta se întâmplă la noi în școală. De acolo ar trebui să pornească procesul acesta. Apropo de chestionare, noi asigurăm confidențialitatea, iar răspunsurile sunt anonime, este confidențialitate 100%. Noi vedem răspunsul, dar nu știe nimeni cine l-a dat. Așa că nimeni nu poate avea careva neplăceri pentru că și-a spus părerea.

Și, de exemplu, aveți o idee bună, venită de la elevi, cum o transformați în realitate?
La noi nu există distanța aceasta cu directorul, ideile sunt bazate pe fapte reale, fie că au decis elevii sau am fixat noi cumva. De exemplu, cu filmele, noi ne-am dus la director și i-am spus că vrem să facem asta. Cum e posibil, ce putem face? Cum în pandemie nu a fost mereu posibil, am reușit să ne adaptăm. Ideile noastre chiar sunt acceptate și sunt realizate pe măsura posibilităților.

Ție cât timp îți iau activitățile din Consiliul elevilor?
N-aș putea să zic concret cât timp mi-a luat. Este în funcție de perioadă, adică proiectul ăsta ne-a luat mai mult timp. Uneori suntem cumva mai pasivi, doar în cadrul școlii facem unele activități, difuzăm filme, de exemplu. Dar per general îți ia un pic de timp, trebuie cumva să înveți să gestionezi lucrurile astea. Asta nu înseamnă că stau nonstop pe la consiliu și pierd acolo tot timpul meu. Eu am reușit să îmbin, chiar dacă sunt în clasa a XII-a și am BAC-ul, mi-am făcut timp și pentru Consiliul elevilor. Câțiva dintre colegii mei mă întrebau ce-ți trebuie ție asta, ce-ți dă ție asta, se refereau la activitatea mea din consiliu. Financiar și material nu-mi dă nimic, spiritual da. Eu așa m-am obișnuit. Ca experiență este foarte valoroasă. Uite, ajungi la finalul unui proiect, cu sentimentul ăsta că am câștigat, că asta au făcut elevii, că noi am putut să aducem în școală această tehnică sau scaunele ce urmează să vină. Este o satisfacție de nedescris și nu este o pierdere de timp. Este dedicație și este un avantaj pentru fiecare dintre noi să facă asta.

Ce ar trebui să știe elevii de la liceul vostru care ar vrea, de exemplu, anul viitor să devină membri ai Consiliului elevilor?
Eu, în primul rând, aș zice să citească despre instrucțiunile Ministerului Educației din 2014, să știe cu adevărat ce este Consiliul elevilor. Pentru că mai există percepția asta că eu intru în Consiliul elevilor, iar asta înseamnă că eu mă duc de la lecții, sunt scutit și nu voi avea absențe. Nu, nu este așa. Este o structură care chiar funcționează și în care trebuie să fii activ. Elevul care vrea să devină consilier poate să discute cu foștii membri, ce se face, cum se face, și să nu ezite să depună dosarul pentru că o să fie iarăși un concurs de selectare la începutul următorului an.

Proiectul „Abilitarea elevilor în vederea implicării în procesul decizional” este implementat în două regiuni, la Nord și Sud, de către două organizații partenere: AO Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA din Soroca și  AO Centrul ”CONTACT-Cahul” și este susținut financiar de către Fundația Soros Moldova.