Republica Moldova şi România trebuie să clădească prin eforturi comune un parteneriat european privilegiat



Consilierea europeană a României are toate şansele să devină o reţetă de succes pentru Republica Moldova, care avansează rapid în negocierile Acordului său de Asociere la UE. Astfel, parteneriatul european trebuie să devină un subiect de interes strategic atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova. Acest parteneriat trebuie construit pe domenii de cooperare pragmatice precum securitate comună, ordine publică, dar şi creştere economică, competitivitate, modernizare. Asta în condiţiile în care semnarea Acordului privind micul trafic de frontieră creează oportunităţi de circulaţie şi cooperare transfrontalieră care trebuiesc valorificate.

Acestea sunt principalele concluzii ale experţilor moldoveni şi români, expuse la conferinţa „România şi Republica Moldova în noul context (geo)politic: oportunităţi, provocări, soluţii” din 14 iunie 2010. Evenimentul a fost organizat de Institutul European din România şi Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în parteneriat cu Reprezentanţa Fundaţiei Konrad Adenauer în România şi Moldova-Institut Leipzig.

Evenimentul a întrunit oficiali şi experţi non-guvernamentali din ambele state, care au explorat noile dimensiuni ale agendei moldo-române: economică, culturală, educaţională şi strategică:

„Republica Moldova are toate şansele să devină modelul de succes al Parteneriatului Estic. Este singura ţară cu o majoritate pro-europeană, caracteristici democratice, un guvern pro-european reformist şi hotărât, o economie integrată în UE peste media regiunii. Republica Moldova trebuie evaluată conform propriilor merite, nicio abordare de bloc nefiindu-i utilă”, susţine Directorul Centrului Român pentru Politici Europene, Cristian Ghinea.

„În acest an urmează să reconfigurăm principiile pe care va fi construită relaţia Republicii Moldova cu România. În continuare e nevoie de pragmatism folosit judicios în formarea unei agende de cooperare economică, implanturi de reţele industriale şi de procesare. Cert este că orice strategie trebuie să fie comunicată şi discutată public în cele două ţări, astfel încât ea să fie de folos ambelor părţi.”, a afirmat directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu.

Referindu-se la cooperarea economică dintre cele două state, Secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Cristian Pârvan, a subliniat importanţa micului trafic de frontieră în calitate de măsură de stimulare a relaţiilor economice. La rândul său, expertul economic al IDIS „Viitorul”, Viorel Chriviga, a sugerat o platformă agricolă comună pentru valorificarea oportunităţilor oferite de punerea în aplicare a Acordului privind micul trafic la frontieră: „Semnarea Acordului privind micul trafic de frontieră creează oportunităţi de circulaţie şi cooperare transfrontalieră pentru circa 1,3 milioane de locuitori ai RM, şi circa 4 milioane de locuitori ai României. Platforma agricolă comună poate fi un instrument excelent de interconexiune şi integrare europeană pentru autorităţile ambelor state, utilizat pentru diminuarea decalajului existent al nivelului de dezvoltare economică a regiunilor limitrofe frontierei şi care prevede realizarea unui set de acţiuni concrete menite să contribuie la aprofundarea colaborării moldo-române în domeniul economic”.

Cristian Pârvan de la Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a conchis că proiectele economice comune ar putea să contribuie la bunăstarea cetăţenilor din ambele ţări: „O idee de parteneriat ar fi înfiinţarea a câte un centru logistic specializat pe importul/distribuţia de produse, în colaborare cu Camerele de Comerţ şi Industrie teritoriale. De asemenea, am putea coopera în sectorul energetic, prin construcţia unui terminal de gaze lichefiate”.

Cooperarea României şi Republicii Moldova în proiectele finanţate de fondurile europene reprezintă la rândul ei o oportunitate şi o contribuţie de neglijat, a accentuat reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului din România, Iuliu Bara: „România şi Republica Moldova pot coopera în proiecte finanţate din fonduri europene, prin intermediul a 3 programe de cooperare teritorială: Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova, Programul Operaţional Comun de Cooperare în bazinul Mării Negre şi Programul de cooperare transnaţională Sud-Estul Europei”.

Conferinţa „România şi Republica Moldova în noul context (geo)politic: oportunităţi, provocări, soluţii” reprezintă un produs al unui parteneriat dintre IDIS „Viitorul” şi Institutul European Român. În aprilie- iunie 2010, cele două organizaţii au desfăşurat două module de training pentru negociatorii Acordului de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, e-mail laura.bohantov@viitorul.org