Ecaterina Herța din Moldova, nominalizată la un concurs internațional de fotografie dedicat protecției stratului de ozon

Ecaterina Herța din Moldova a fost nominalizată la categoria "Schimbările climatice în ochii mei" la primul concurs internațional de fotografie dedicat protecției stratului de ozon și schimbărilor climatice. Concursul a fost organizat de PNUD Uzbekistan.

Ecaterina are 18 ani și este elevă la liceul „Aurel David” din satul Bardar. Ea se declară pasionată de fotografie: „Am aflat despre concurs de pe un site local de știri și am decis să îmi încerc norocul. Din păcate, nu am un aparat profesionist de fotografiat și am făcut o poză cu telefonul meu modest. Am fost foarte surprinsă și fericită de nominalizare, fiindcă la concurs au fost depuse 285 de fotografii”. Tânăra s-a ales cu o diplomă și un premiu - un telefon mobil performant.

„Sperăm că succesul Ecaterinei va inspira și pe alți tineri să participe la concursuri similare și să conștientizeze că problema stratului de ozon este influențată de acţiunile umane”, a afirmat Inga Podoroghin, specialistă de programe, Mediu, schimbare a climei și energie, PNUD Moldova.

Scopul concursului internațional de fotografie a fost de a sensibiliza comunitatea mondială asupra stratului de ozon și schimbărilor climatice și de a promova o atitudine grijulie față de mediu.

Concursul a fost deschis pentru fotografii profesioniști și amatori din întreaga lume și a cuprins următoarele categorii: "Schimbările climatice în ochii mei" și "Stratul de ozon și eu". Totodată, Centrul Regional PNUD din Istanbul a inclus o nominalizare specială, "Femeile și stratul de ozon”.

Procesul de selectare a fotografiilor a avut loc în 3 etape: selectarea preliminară a 100 de fotografii (până la 50 de fotografii pentru fiecare categorie) de un juriu internațional, votarea online pe site-ului concursului (www.envcontest.uz) și selecția finală a celor 6 câștigători (până la 3 câștigători în fiecare categorie).

În perioada de participare la concurs (între 10 iulie și 15 august 2017), au fost primite 285 de fotografii din 56 de țări, dintre care 104 fotografii au fost depuse la categoria "Stratul de ozon și eu", iar 181 de fotografii au fost depuse la categoria "Schimbările climatice în ochii mei". Mai mult de jumătate din fotografii au fost recepționate de la femei și tineri.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați site-ul www.envcontest.uz.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola