Agenda CJI pentru luna octombrie
Agenda lunii octombrie este plină la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI). Fiți alături de noi pentru o Săptămână a Educației Media productivă, dar și multe alte activități.
- Pentru al treilea an consecutiv, CJI lansează Săptămâna Educației Media în Moldova, care se va desfășura în perioada 19-25 octombrie 2020. Pe parcursul săptămânii, profesorii și elevii vor fi încurajați să organizeze activități de promovare a spiritului critic și a consumului conștient de informații. Totodată, CJI va organiza concursuri pentru elevii de la toate treptele de învățământ. Pentru mai multe detalii și materiale educative, urmăriți platforma Educația Mediatică.
- Tot în această lună, profesorii din sudul țării, care predau în școlile de limba rusă la treapta de gimnaziu, sunt invitaţi la o nouă instruire în domeniul educaţiei media, care va avea loc online, în perioada 16-18 octombrie.
- Instituţiile de învăţământ preuniversitar, în care se predă cursul opțional Educație pentru media, se pot înscrie în concursul „Educaţia pentru media – prioritate în şcoala mea”, lansat de CJI. Dosarele pot fi prezentate până pe 15 octombrie.
- Jurnaliștii din presa locală și națională vor participa, în perioada 2-3 octombrie, la o instruire în domeniul legislației mass-media. Mai multe detalii găsiți în anunț.
- Media Azi va avea în vizor prestația presei în campania electorală ce începe pe 2 octombrie și vă va informa despre deciziile Consiliului Audiovizualului pe parcursul procesului electoral, dar și alte probleme din audiovizual. Tradițional, vom publica comentarii, emisiuni și caricatura marca Media Azi.
- Pe Mediacritica, vom demasca în continuare abateri etice și tehnici de manipulare prezente în unele materiale de presă și vom lansa alte două ediții ale Podcastului cuMINTE - primul podcast din țară despre dezinformarea din media, tehnici de manipulare și știrile false.
- Vom lansa cinci rapoarte de monitorizare a mass-mediei în timpul campaniei electorale la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. Sunt monitorizate 10 posturi TV.
- Platforma T(V)E Privește! vă va informa despre reacția Consiliului Audiovizualului la o serie de petiții în care, prin intermediul portalului, telespectatorii au semnalat mai multe conținuturi problematice difuzate în ultima perioadă la câteva posturi TV. CJI vă îndeamnă să raportați în continuare conținuturile neconforme pe care la auziți sau vedeți la radio ori pe micile ecrane.
- Departamentul Politici și Legislație Media va continua să urmărească situația legislativă din domeniu și va oferi consultații juridice gratuite jurnaliștilor și instituțiilor de presă. De asemenea, răspunsuri la întrebările de ordin legal ale jurnaliștilor veți afla la rubrica „Juristul Presei”.
- În cadrul proiectului „Consolidarea Independenței în Mediile de Comunicare din Europa și Eurasia”, partenerii locali continuă realizarea pachetelor multimedia la temele Ecologie, Drepturile omului și Bolile sărăciei. La sfârșitul lunii octombrie, trei redacții (Observatorul de Nord, Ziua de Azi și Albasat TV) beneficiare ale programului de business vor avea consultații online cu expertul internațional Serge Sakharau.
- Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism își continuă activitatea cu o serie de cursuri interactive, deschise atât pentru studenții săi, cât și pentru toți cei interesați de mass-media. Primul curs din această lună va fi Blogging, cu Diana Guja. Studenții și studentele vor învăța cum să-și creeze un blog personal. Săptămâna dintre 5 și 9 octombrie 2020 va fi dedicată Fotojurnalismului, sub îndrumarea lui Nicolae Pojoga.
- Studenții vor mai urma cursul de Jurnalism vizual, cu instructoarea Victoria Dumbravă, pe data de 12, 13 și 15 octombrie, în timp ce cursul Legea privind drepturile de autor și Legislația mass-media va fi realizat de către Ion Țigănaș și Tatiana Puiu. Dumitru Stoianov va oferi un curs de două zile de Fact-checking. Cursul care va încheia cea de-a doua lună de studii la ȘSAJ este Etică și diversitate, cu Natalia Porubin.
- În luna octombrie va avea loc și o Formare pentru formatori, organizată în format online pe 10 și 11 octombrie. Vitalie Eșanu, expert IT și co-fondator Privesc.eu, va ajuta instructorii ȘSAJ să-și adapteze eficient cursurile la formatul de instruire online.
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova, Media Azi și Mediacritica; Twitter și Instagram.