Proiecte de dezvoltare regională de 80 de milioane de lei în Regiunea Centru, în 2014

collage 2015 01 23 1

În 2014, Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) a administrat 16 proiecte de dezvoltare regională, contribuind la creșterea condițiilor de trai pentru cetățenii din centrul Republicii Moldova.

Astfel, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), ADR Centru a efectuat lucrări la 13 proiecte  regionale pentru care în anul 2014 s-au investit circa 80 mln lei, bani aprobați de Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR).

Adăugător în 2014, ADR Centru a implementat 3 proiecte de dezvoltare regională finanțate de Guvernul Germaniei, prin intermediul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

Din cele 16 proiecte de dezvoltare regională finanțate de FNDR și administrate de ADR Centru anul trecut,sînt încă în implementare. Finanțarea proiectelor noi din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, pentru anul 2015, va fi decisă la următoarea ședință a CNCDR.

Cele mai importante rezultate pe care ADR Centru le-a obținut anul trecut la capitolul realizarea proiectelor sunt: 12 km de drum renovat, circa 37 km de rețele de apeduct construite, 410 conexiuni la rețelele construite,  3 parcuri construite și amenajate, 5 intrări în localități construite, 1 casă-muzeu renovată, 4 poligoane temporare pentru depozitarea deșeurilor menajere solide, 8800 contracte încheiate în vederea colectării deșeurilor în Regiunea Centru. Aceste rezultate vin să demonstreze că dezvoltarea regională este soluția care asigură oamenilor un trai decent, aici, acasă.

Tot în 2014, au fost organizate 10 ateliere de lucru cu participarea reprezențanților grupurilor de lucru regionale pentru 4 domenii – Managementul deșeurilor solide, Eficiență energetică, Aprovizionare cu apă și canalizare şi Drumuri regionale și locale.

Astfel, către sfîrșitul anului 2014 Consiliul de Dezvoltare Regională Centru aprobase deja 3 programe regionale sectoriale în domeniul Managementul deșeurilor solide, Eficiență energetică și Aprovizionare cu apă și canalizare. La moment se lucrează asupra programul regional sectorial pentru Drumuri regionale și locale, iar la prima ședință a CRD Centru, din 2015 urmează să fie înaintat spre aprobare.

Programele Regionale Sectoriale sînt niște instrumente operaționale în planificarea regională, cu menirea de a spori capacitatea APL-urilor în elaborarea proiectelor regionale durabile și a crea condiții pentru dezvoltarea portofoliului de proiecte sedomeniul dat, care încorporează necesitățile de dezvoltare a sectorului vizat în Regiunea de Dezvoltare Centru, respectându-se conformitatea acestuia cu politicile sectoriale, practicile existente și cadrul strategic relevant
.


Contribuie la continuarea proiectului CIVIC.MD. Devino susținător, donează aici.

Become a Patron!



Descopera ONG

Descopera Finanțatori

Active în ultima săptămănă