La finele lunii ianuarie vor fi desemnate cele mai notorii mărci comerciale ale anului 2012



Agenţii economici care au o marcă comercială înregistrată, dar încă nu au depus cererile de participare la concursul "Marca comercială a anului 2012", mai au la dispoziţie 10 zile. La momentul actual s-au înscris la competiţie 60 de mărci comerciale de produse şi servicii din diferite domenii ale economiei naţionale, a informat şefa Direcţiei Expoziţii şi Târguri a Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei, Marina Petrov, miercuri, 9 ianuarie 2013, în cadrul şedinţei grupului de experţi.

Concursul "Marca comercială a anului" a fost iniţiat în 2003, de CCI, şi se organizează în comun cu Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală, cu scopul de a promova practicile de succes în domeniul marketingului şi brandingului.

"În fiecare zi facem alegerea între o marcă sau alta, procurând produse alimentare, haine, electrocasnice etc. De ce depinde alegerea noastră? Pretutindeni - pe primele rânduri de pe tejghea, pe paginile revistelor, în mass-media, în stradă sunt promovate anumite branduri. Acest fapt ne influențează să alegem anume acele mărfuri.

Concursul "Marca comercială a anului" este o testare a competitivităţii produselor şi serviciilor de pe piața autohtonă, efectuată în baza evaluării mărcilor comerciale de către un juriu profesionist şi de către consumatorii din Moldova. Din comitetul de evaluare fac parte experţi ai Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală, ai instituţiilor de învăţământ superior, specialişti în marketing, practicieni. Rezultatele competiției permit evidenţierea liderilor, preluarea experienţei reuşite de elaborare şi promovare a mărcilor comerciale de succes, monitorizarea dinamicii preferinţelor consumatorilor şi a comportamentului acestora.

Brandul desemnat cu distincţia concursului nostru este nu numai confirmarea unei mărci de succes, ci și a calității pe care se bazează ea", a spus Marina Petrov.

Premiul Mare este „Mercuriul de Aur", urmat de medalii de aur, argint şi bronz.

Ceremonia oficială de decernare a distincțiilor se va face în cadrul Expoziţiei naţionale „Fabricat în Moldova", care se va desfăşura în perioada 30 ianuarie - 2 februarie 2013, la "Moldexpo". Premierea propriu-zisă va avea loc pe data de 1 februarie 2013.

Conform datelor statistice prezentate de AGEPI, la momentul actual în Republica Moldova sunt înregistrate peste 11 mii de mărci comerciale internaţionale şi circa 10 mii de mărci comerciale autohtone.

Informaţii suplimentare:
Direcţia Expoziţii şi Târguri a CCI,
tel/fax: (22) 21 07 25, 23 84 10,
e-mail: marca@chamber.md, www.chamber.md