Avertizare
  • JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 2666

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Tinerii din Cahul au învăţat să mobilizeze comunitatea prin intermediul „new media”

Recent o nouă activitate de premieră a avut loc la Cahul. Subiecte de interes larg în rândurile tinerilor precum „Social Media”, comunităţi virtuale, comunicare eficientă, „new media” şi „social networking” au fost temele abordate în cadrul atelierului de lucru „Metodele moderne de comunicare şi rolul reţelelor sociale în diseminarea de informaţii” desfăşurat la 27 februarie, 2011 în cadrul proiectului „Tinerii din Moldova spre Europa” implementat de SUCCES ONG în parteneriat cu CARITAS Czech Republic cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe, în cadrul programului Transition Promotion.

Evenimentul a întrunit circa 30 participanţi - tineri din or. Cahul şi reprezentanţi a mai multor organizaţii non-guvernamentale din r-ul Cahul.

Atelierul de lucru a motivat participanţii să valorifice oportunităţile moderne de comunicare şi socializare în scopuri de dezvoltare personală şi profesională.

Fiind ajutaţi de expertul invitat - Viorel Barbănoua participanţii au explorat „pe viu” diferite tehnologii utilizate în new media ca Facebook, Twitter, WordPress, etc., studiind aspectele practice ale promovării cauzelor sociale şi strategiile creării unei campanii de succes pentru promovarea unui proiect, cu ajutorul numeroaselor instrumente şi resurse pe care le putem găsi online.

Atelierul a trezit numeroase întrebări şi discuţii, subiectele prezentate având o rezonanţă în necesităţile tinerilor de a utiliza resursele pe care le oferă noile tehnologii în scopuri social utile.

Atmosfera evenimentului a fost una caldă şi non-formală; participanţii şi-au exprimat aprecierea pentru organizarea acestui atelier de lucru inedit pentru or. Cahul. Unul dintre participanţi a menţionat: „A fost o experienţă unică, concomitent utilă şi distractivă, la fel ca şi new media în esenţa sa, cel mai important e să ştii să găseşti echilibru între ele”.

Cei mai activi şi dedicaţi participanţi au venit cu propunerea de a crea blogul tinerilor activi Cahul for YOUth şi grupul Facebook cu aceiaşi denumire. Aceste forumuri vor deveni platforme viabile de promovare şi mobilizare a tinerilor cu iniţiativă din regiune.

Inovaţia acestei acţiuni constă în faptul că diseminarea de informaţii, plasarea de articole şi orice fel de postări va fi efectuată de însuşi tinerii implicaţi fără a fi asistaţi sau ghidaţi de organizatorii proiectului.

În acest sens beneficiarii vor juca rolul de „agenţi informaţionali” locali care vor contribui la o mai bună mobilizare a comunităţi.

 Proiectul „Tinerii din Moldova spre Europa” presupune un şir de activităţi destinate tinerilor cu scopul de a soluţiona problemele pe care le întâmpină în domeniul creării şi menţinerii unor resurse/forumuri de socializare precum şi în procesul de informare, mobilizare şi participare în viaţa societăţii din Cahul.

 

Alte articole de la acest autor:



PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la administrator@civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Hostingul pentru portalul CIVIC.MD este oferit gratuit de compania Starnet

 starnetlogo

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola