“Labirintul” transnistrean şi „confuzul” Chişinăului

Reluarea dialogului politic dintre cele două maluri ale Nistrului întâmpină obstacole în continuare, cauzate de indolenţa autorităţilor nelegitime de la Tiraspol, dar şi de interesul minuscul proiectat asupra procesului de negocieri de către Moscova.

Orchestrarea arestului jurnalistului moldovean învinuit de „înaltă trădare” a regimului de la Tiraspol sau intimidările la adresa şcolii de predare în grafie latină, din oraşul Tighina, clatină echilibrul firav instaurat după plecarea guvernării comuniste. Cu toate acestea, comunicarea dintre „părţile în conflict” înregistrează evoluţii, deşi modeste, pe alte filiere. Astfel, partea transnistreană exprimă un interes major pentru cooperarea în sfera ecologică şi cea agricolă (identificarea şi nimicirea pesticidelor şi altor substanţe chimice nocive; decontaminarea locurilor de păstrare a pesticidelor; inventarierea terenurilor agricole şi chiar preluarea experienţei agricole din dreapta Nistrului de către specialiştii din regiunea transnistreană etc.). Anume aceste întrebări au fost pe agenda grupului de lucru de profil, care s-a reunit la 23 aprilie curent în cadrul Misiunii OSCE de la Chişinău, funcţionând  în cadrul platformei menite să consolideze încrederea dintre cele două părţi. Mai mult, administraţia de la Tiraspol susţine că blocaje în acest domeniu nu au fost şi sunt improbabile în viitor.

Atenţia faţă de necesităţile ecologice şi agricole din partea Tiraspolului întrece cu mult sprijinul acordat pentru aspectele politice ale problematicii transnistrene. În continuare, autorităţile moldoveneşti resping neoficial caracterul şi contextul documentului tripartit semnat de Medvedev, Voronin şi Smirnov, la Moscova, în martie 2009. Reticenţa faţă de această declaraţie se explică prin faptul că unele forţe din cadrul actualei guvernări se pronunţă împotriva rolului pozitiv al pacificatorilor ruşi, totodată, respingând vehement orice fel de paritate cu administraţia transnistreană în procesul de negocieri. Argumentele Tiraspolului se bazează pe faptul că: nu a fost definitivat procesul de formare a puterii pe malul drept (eşecul alegerii preşedintelui ţării); nu este oferit un statut egal cu Chişinăul la masa de negocieri; nu este respectat principiul continuităţii documentelor semnate anterior. Cât de mult nu ar insista regimul lui Smirnov, poziţia dată este una anacronică, având o latură distructivă şi alta insidioasă. Or, autorităţile separatiste semnalează ca vor neglija tratativele politice, până când nu va fi desemnat noul preşedinte al R. Moldova. Conexiunile false cu ziua alegerilor anticipate permite administraţiei separatiste să se eschiveze de la negocieri, pentru o perioadă de timp nedefinită, înfiripând simultan iluzia unei „imaturităţi şi instabilităţi politice” ale sistemului politic din dreapta Nistrului. Probabil, din nedorinţa de a accepta orice reguli de joc impuse de grupările obscure din regiunea transnistreană, oficialii moldoveni tind sa treacă cu vedere atât cerinţele privind egalarea poziţiilor în negocieri revendicate frenetic de acestea, precum şi intensitatea şi nivelul declinului în domeniul drepturilor omului.

În mod surprinzător, dar linia de comportament adoptată de Chişinău este acceptabilă pentru ceilalţi actori ai formatului „5+2″.

Moscova se arată mai mult decât mulţumită de orice reticenţă vizavi de conflictul transnistrean care amână soluţionarea acestuia, deoarece aceasta contribuie la menţinerea unui status-quo regional avantajos intereselor ruse.

Tactica occidentalistă constă însă în conectarea multidimensională a celor două maluri, prin pregătirea unei piste necesare pentru reintegrarea non-politică, folosind singurele mijloace eficiente de relaţionare înglobate în măsurile de consolidare a încrederii. Radiografierea situaţiei curente demonstrează că opţiunea occidentalilor comportă riscuri legate de îndepărtarea rezolvării diferendului din perspectiva politică. Dozarea constrângerilor aplicate faţă de liderii transnistreni în cazul ridicării temporare a interdicţiilor de călătorie în statele europene s-a dovedit a fi neconvingătoare şi zadarnică. Ca răspuns la acestea, regimul de la Tiraspol a operat „dosarul Vardanean” şi a recurs la noi sfidări împotriva instituţiilor de învăţământ supuse autorităţilor de la Chişinău. De această dată, neglijarea drepturilor şi libertăţilor omului în stânga Nistrului nu este doar o expresie a esenţei regimului politic de sorginte infracţional, dar şi o formă a rezistenţei exercitate de forţele separatiste contra iniţiativelor de reintegrare politică.

„Fără emoţii” sau lipsa de atitudine din partea Chişinăului

Poziţia fragmentată, incoerentă şi lacunară a guvernării moldoveneşti faţă de arestul ilegal al cetăţeanului moldovean, Ernest Vardanean, au scos din nou în evidenţă slăbiciunile Chişinăului incapabil să prevină, dar şi să reacţioneze corespunzător la provocările autorităţilor separatiste. În dorinţa de a-şi camufla complexele crase, guvernanţii moldoveni îşi justifică inacţiunile apelând la sugestia europenilor de a acţiona „fără emoţii”, fără a înţelege cumva altfel substratul diplomatic al acestei sintagme. Or, partenerul european a avut în vedere renunţarea la retorică agresivă sau acţiuni represive din partea puterii constituţionale din R. Moldova. Aflată în criză de imagine, de capacitate politică şi de credibilitate deplină pe plan extern (în special în raport cu Federaţia Rusă), coaliţia liberal-democrată a adoptat „politica struţului”. Fără a face vreun efort vizibil, guvernarea parcă ar accepta deliberat consumarea evenimentului, în speranţa că scăderea interesului public faţă de „cazul jurnalistului moldovean”, va duce şi la eliberarea lui. În condiţiile unei dependenţe a Tiraspolului de statul şi biserica rusească, niciun apel către acestea nu parvenit din partea Chişinăului. Nu este folosită la nivelul cuvenit nici conjunctura internaţională, care condiţionează o atitudine mai cooperantă faţă de lumea exterioară din partea Moscovei, sensibilizată şi îmbunată sub influenţa efectelor politice ale tragediei poloneze, schimbării politice din Ucraina, celebrării celei de-a 65-a aniversări a „Marii Victorii”. Ignoranţa se manifestă şi pe plan intern, unde la nivel guvernamental nu se mai discută despre jurnalistul, de jure şi de facto sechestrat de regimul infracţional condus de I. Smirnov. Sub lacătul tăcerii se află şi alte chestiuni semnificative legate de siguranţa familiei lui Vardanean, măsurile de prevenire şi reglementare a unor cazuri similare, dar şi cazul şcolii de la Tighina.

Abandonarea problemelor de provenienţă transnistreană nu trebuie lăsată nicidecum pe seama deficienţelor de formulare a unei poziţii clare, ferme şi unificate din partea Alianţei de guvernare. Or, disputele politice interne privind numirea diplomaţilor în capitalele actorilor implicaţi în formatul de negocieri „5+2″ (SUA, UE); interpretarea eronată a recomandărilor din exterior (or, a raţionaliza poziţia oficială nu înseamnă a micşora zelul, intensitatea şi continuitatea acesteia); sau, revizuirea abordării asupra conflictului transnistrean de către partenerii externi, introduc „tornade de circumstanţe” care modifică în mod esenţial paradigma problematicii transnistrene. Astfel, îndată după vizita de la Bruxelles, V. Osipov a invocat ideea transferării conflictului de pe Nistru în paleta conflictologică a Europei de Sud-Est, cunoscute pentru îmbinarea „sindromului balcanic” (declanşarea conflictelor pe motive etnice şi religioase) necaracteristic însă pentru diferendul transnistrean exclusiv politic şi ideologico-propagandistic. Totodată, Rusia modelează un context reînnoit pentru reglementarea transnistreană, încercând să schimbe condiţiile jocului prin intermediul unei formule bilaterale ruso-ucrainene, în interacţiune cu maleabilul preşedinte ucrainean V. Iuşcenko (care recent a cedat enorm în problema strategică privind prelungirea staţionării flotei maritime ruseşti în Crimeea până în 2042). Înainte de aceasta, oficialii de la Moscova au decis să-l înlocuiască pe Reprezentantul special din partea MAE-ului rus pe problema transnistreană, Valeriu Nesteruşkin, care a deţinut această funcţie în ultimii 6 ani. Or, partea rusă intenţionează să efectueze aranjamente în cadrul instituţional şi normativ al negocierilor (punând la cale semnarea unui document ruso-ucrainean cu preşedintele ucrainean, V. Ianukovici, în luna mai curent), operând remanieri şi în rândul propriilor subiecţi ai negocierilor (renunţarea la serviciile experimentatului Nesteruşkin în favoarea altui personaj).

Poziţionaţi nesigur într-o ambianţă absolut ambiguă, guvernanţii noştri comit „gafe” în reglementarea transnistreană. În condiţiile unei strategii de reintegrare a Moldovei, care potrivit autorităţilor se află în proces de elaborare, acestea în mod nonşalant legitimează acţiunile administraţiei de la Tiraspol, chemând-o să-şi revadă atitudinea în cazul lui Vardanean din „lipsa de componentă a infracţiunii”, deoarece jurnalistul nu făcea parte din nicio structură transnistreană. Mai mult, acuzaţia invocată de vicepremierul moldovean, Victor Osipov, unor forţe necunoscute care ar fi dorit, prin intermediul “incidentului cu jurnalistul moldovean”, să compromită autorităţile de la Tiraspol, discreditează Chişinăul pentru că acesta ar încerca să justifice una din seria lungă de infracţiuni comise pe malul stâng al Nistrului (începând cu 1992).

În final, guvernanţii moldoveni sunt obligaţi să elaboreze mecanisme complexe (cu o componentă economică, socială, umanitară, inclusiv politică) eficiente de prevenire a încălcărilor în domeniul drepturilor omului din partea Tiraspolului, bazată pe o liniaritate de discurs şi comportament politic intern şi extern, transparenţă şi interactivitate cu mass-media şi societatea civilă de pe ambele maluri ale Nistrului, dar şi cea internaţională.