Retragerea legii “anti-discriminare: ipocrizie politică sau raționament politico-electoral?

Interesul politic și logica electorală cântăresc mai mult decât consecvența și continuitatea procesului de asimilare a valorilor europene, aflate în strânsă conexiune cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului, contrazicând categoric manifestărilor de intoleranță și discriminăre.  Inițiativa legislativă privind combaterea și prevenirea tuturor formelor de discriminare legal, recunoscute pe plan european și internațional, a pus la încercare grea guvernarea de la Chișinău, demonstrând un oarecare eșec al transformărilor democratice.

Acordând prioritate calculelor electorale, iar pe de altă parte, supuși șantajului public emergent din partea agenților (pro)religioși din țară, deghizați în asociații obștești reactive strict “homofobe”, guvernanții au lăsat la o parte proiectul legii “anti-discriminare”, considerat de Ministrul Justiției, Alexandru Tănăse, drept unul “bun” [1], dar care necesită a lămurit societății, pentru a obține o aprobare din partea acesteia. Grăbindu-se să abandoneze subiectul, Ministrul nu a indicat niciun fel de acțiuni premărgătoare unei eventuale conștientizări de către marea majoritate a cetățenilor a necesității adoptării acestei legi. Nu a fost numită nici instituția națională a cărei responsabilitate va fi să persuadeze mulțimea profund tradiționalistă și grupările religioase extremiste și foarte mobile, precum nici costurile financiare necesare pentru îndeplinirea acestor sarcini.

Posibil, ca și în alte cazuri, Ministrul liberal-democrat și celelalte forțe pro-”europene” mizează  pe capacitățile de informare și cultivare a opiniei publice de care dispun sursele media, fie pe sprijinul din partea societății civile. Din păcate, presa devine de multe ori c0mplice a răspândirii neîncrederii față de legea respectivă din partea populației, perpetuând agresivitatea față de subiecții vizați de această inițiativă legislativă. De multe ori jurnaliștii, formatorii de opinie publică și alte categorii de angajați în sfera mass-media, elemente ale celei de-a “patra puteri” în stat, susțin curentul de natură discriminatorie depistat la nivelul retoricii publice. Puțini dintre aceștia rezistă presiunii majoritare și se antrenează într-un proces dureros și complicat de “intervenție chirurgicală”, având ca scop eradicarea sau reducerea nivelului de anxietate și aversiune în rândul populației pornite irațional și nejustificat împotriva minorităților sexuale.

O situație similară se poate găsi și în interiorul societății civile, la fel populată de numeroși opozanți ai prevederii din legea “anti-discriminare” ce vizează criteriul privind “orientare sexuală”. În cel mai bun caz,  cota actorilor non-guvernamentali susținători ai legii este de 10% față de 90% ce se opun tacit, ignoră sau își exprimă deschis opoziția față de această lege.

Pretinșii promotori și apărători ai valorilor unei societăți democratice, libere pentru toți cetățenii, la fel ca și jurnaliștii și politicienii “tradiționaliști”, constituie un baraj enorm în calea propulsării legii anti-discriminare. Aceste predispoziții invalidează convingerile împărtășite de Ministrul Justiției privind popularizarea subiectului în rândul populației agramate din punctul de vedere al cunoașterii și perceperii drepturilor și libertăților fundamentale, prescrise de normele europene și tratatele internaționale.

Tergiversarea adoptării acestei legi este cu atât mai alarmantă cu cât sondajele arată o toleranță aproape de zero față de minoritățile sexuale, iar partidele politice de la guvernare și cele extraparlamentare utilizează discursul homofob în calitate de armă politică, da și ca substanță pentru afaceri de marketing electoral. Or, forțele politice tind să se poziționeze cât mai avantajos înainte de alegeri, iar abandonarea temporară a respectivei legi permite calmarea disputelor publice inflamante și reducerea posibilităților pentru lansarea unor campanii de demonizare din partea rivalilor politici.

Pentru a evita asumarea unui risc politic legat de implementarea unor reforme sensibile, politicienii decid în cele din urmă să plaseze problema în terenul unor discuții publice slab supravegheate, cu sumă nulă, situate într-un mediu cu trăsături coezive diluate.

Paradoxal, dar retragerea proiectului de lege privind nediscriminarea a avut loc în paralel cu desfășurarea Forumului UE-R.Moldova, la care premierul moldovean a vorbit triumfalist despre valorile universale, care se află la baza dialogului cu structurile europene.

Amânarea adoptării legii nu corespunde nicidecum “creditului de încredere” oferit de UE, despre care liderul PLDM spune că trebuie să fie echivalent cu “angajamentul RM” pentru implementarea reformelor.[2] Din aceasta poate rezulta că acțiunile Chișinăului sunt coordonate cu oficialii europeni. Pentru a nu pune la bătaie stabilitatea actualei guvernări în ajunul unui nou ciclu electoral, cu acceptul tacit al Bruxellului, componentele AIE-2 au găsit modalitatea oportună pentru a nu renunța definitiv la lege, totodată, păstrându-și imaginea în fața unui electorat preponderent homofob. Or, liderii AIE-2 nu au putut face această mișcare, cu abatere absolută de la recomandările și sugestiile verbalizate recent de către europarlamentara Monica Macovei și alți oficiali europeni.

Însă dacă europenii acceptă acest joc, atunci tot ei vor trebui să accepte și o parte din eventualele costuri, în cazul în care sub diverse pretexte ulterioare, legea nu va obține consimțământul majorității parlamentare. Mai ales, dacă ne vom confrunta cu o revenire a comuniștilor, pe valul nemulțumirii populației față de condițiile social-economice dificile, austeritatea bugetară și conflictele din interiorul Alianței de guvernare.

Ipocrizie politică sau pur raționament politico-electoral, dar retragerea legii ilustrează deficiențe reale ale guvernării în materie de familiarizare a populației cu particularitățile elementare și inalienabile procesului de europenizare. Tot aceasta semnalează o primă ruptură dintre putere și populație. Aceasta riscă să se aprofundeze odată cu realizarea unor alte reforme, dacă autoritățile nu vor lua în serios necesitatea indentificării instrumentelor eficiente de sensibilizare și civilizare a opiniei publice. Acțiunile trebuie să se rezide în imperativul antrenării unor surse mass-media profesioniste decomplexate, realizarea unui transfer eficient de opinii din partea moldovenilor aflați în statele europene, dar și în  schimbarea percepției față de legea anti-discriminare în interiorul coaliției pro-europene.

Referințe:

1. Legea antidiscriminare a fost retrasă pentru a se găsi consens, http://www.jurnal.md/ro/news/legea-antidiscriminare-a-fost-retrasa-pentru-a-se-gasi-consens-203159/

2. „Suntem însă conştienţi că acel credit de încredere acordat de UE trebuie să fie direct proporţional angajamentului nostru de a implementa reformele de europenizare, atât de necesare ţării. Atunci când se conturează o perspectivă clară, chiar şi reformele dificile sunt mai bine înţelese şi mai lesne promovate în societate”, http://www.azi.md/ro/story/17462