PDM “plagiază” PLDM-ul sau acționează la unison cu PL?

Manevra democraților ilustează cât de strânsă este concurența ce domină în cadrul Alianței pentru Integrare Europeană. Prezentată ca inițiativă a Partidului “Moldova Unită — Единая Молдова” (PMUEM), discuția despre intrarea formațiunii lui Țurcan în componența PDM are multe în comun cu inițiativele recente demarate de PL și PLDM cu alte partide extra-parlamentare. Se impune întrebarea dacă PDM a planificat această “extindere” (împreună cu PL) sau totuși a fost nevoit să reacționeze la acțiunile partenerilor de coaliție, concentrați pe pregătirile pentru alegerile locale.

Potrivit informației prezentate de PDM, partidul lui Țurcan, cu ale sale  22 de organizații teritoriale, ar fi inițiat negocierile pentru fuzionarea cu PDM pe 15 martie, după elucidarea aranjamentelor PL-MAE (vezi: Liberalii “au înghiţit” MAE-ul lui Untilă) și PLDM-AMN (vezi:De ce AMN “fuge” la PLDM?). Oferta PMUEM este modestă, cuantificată în 4500 de membri, dintre care doar 50% fac parte din activul funcțional al formațiunii. Starea internă a acestei formațiuni este și mai deplorabilă. Or, formațiunea se confruntă cu o criză instituțională acută, fiind în absența unei concepții de dezvoltare și a unei conduceri active. De asemenea, PMUEM este în derută înaintea alegerilor locale. Involuțiile din interiorul acestui partid arată cu certitudine probleme grave legate și de subfinanțare. În pofida stării amorfe și a dezordinii din micro-partidul lui Țurcan, populat de foști comuniști sau “subalterni” ai PCRM, democrații iau în serios varianta fuziunii.

Personal liderul PDM, Marian Lupu, și tutorele lui, Vlad Plahotniuc, nu au ce reproșa lui Țurcan și ex-comuniștilor, care în perioada 2009-2010 au părăsit PCRM. Afinitățile politice și colaborarea anterioară sunt mai mult decât destule pentru a integra PMUEM-ul în amalgamul PDM. Astfel, ponderea susținătorilor lui Lupu și Plahotniuc va crește, lărgindu-se terenul pentru manipulațiile lor în interiorul partidului. Viziunile lui Lupu și Țurcan vizavi de evenimentele din 7 aprilie și convingerea lor că totuși a avut loc un soi de tentativă de lovitură de stat dovedesc de asemenea un nivel de proximitate și compatibilitate dintre aceștia.

Judecând după indicii de “performanță” a PMUEM-ului, creditat doar cu 0,48% din voturile valabil exprimate la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010, asemenea achiziție ar fi nejustificată. Dar PDM-ul se pare că rezultă din alte raționamente, bazate exclusiv pe imaginea partidului în comparație cu celelalte componente ale AIE-2, vizând în special realizările imagistice ale PLDM-ului. Vizita lui Biden urmată de inițierea procesului de “înglobare” a AMN-ului au propulsat liberal-democrații pe agenda publică, fapt ce îi deranjează pe democrați.

Rivalitatea dintre PLDM și PDM s-a amplificat esențial din momentul în care Filat a vehiculat posibilitatea implicării comuniștilor pentru depășirea crizei politice cronice. Acest scenariu este periculos pentru democrați, care vor căpăta un adversar și mai puternic pe segmentul de centru – PLDM ( inclusiv datorită eventualei grupări cu AMN), confruntându-se și cu o revigorare a comuniștilor pe aripa de stânga.

Ambiguitatea și neîncrederea reciprocă paralizează AIE-2 și determină componentele acesteia să aprobe atitudini egoiste, discreditând angajamentele, principiile și valorile, popularizate cu tenacitate de cei trei “aliați-adversari” la re-editarea AIE.

Axat pe obținerea unui salt în percepția publică, PDM-ul admite să fie acuzat de partenerii săi de breaslă “de plagiat politic”, după ce PL și PLDM au demarat recent proceduri de fuzionări. Mai mult, acesta se expune pericolului “să înfieze” odată cu potențialul val de fuziune și anumiți impostori politici, acționând în deserviciul său dacă va renunța la o selecționare riguroasă. Spre deosebire de AMN-ul țintit de PLDM, partidul lui Țurcan nu are nici experiență politică, dar nici rezultate electorale în teritoriu, de altfel ca și MAE-ul lui Untilă.

În orice caz, lupta pentru dominare în ierarhia politică poate prevala mai mult decât raționamentele de ordin electoral atunci când PDM va decide să coopteze un partid fără istorie și orice fel de potențial, afirmat ca urmare a evadării ex-comuniștilor din PCRM.

De asemenea, nu poate fi exclus faptul că PDM și PL joacă într-o echipă, iar aderarea AMN-ului la PLDM i-a luat pe aceștia prin surprindere. Minimizarea influenței liberal-democraților pe scena politică corespunde intereselor lor, astfel, că “fuziunile” PL-MAE și PDM-PMUEM pot face parte dintr-un plan comun pentru limitarea dublă a formațiunii lui Filat atât pe segmentul de dreapta, cât și pe cel de centru.

Conchidem însă că perspectivele dezvoltării sistemului politic național, prin polarizarea doctrinară a partidelor și eliminarea actorilor slabi, depind de ireversibilitatea proceselor de fuzionare și comasare, stoparea crizelor și asigurarea unei stabilități politice permanente.