Europeni de facto şi cînd ne oficializăm dorinţa comună?  Zic eu că ajunge deja cu toată neutralitatea şi nonimplicarea RM în chestiuni de importanţă strategică mondială, vectorul european e ireversibil şi chiar dacă UE şi-a redus din avînt să nu uităm că au existat crize şi mai serioase în trecut. Acum cînd europenizarea nu mai poate fi oprită, e bine de a fi şi noi în concordanţa cu necesităţile timpului, numai că vezi doamne stimaţii noştri guvernanţi nu că nu au voinţa sa răspundă cerinţelor europene, însa nu pot aboli acest orgoliu moldovenesc din fire, şi tergiversarea sta la ordinea zilei.

E nevoie de realizat reforme nu se neagă, ba chiar declaraţiile politice apar ca şi cînd ar fi mare nevoie de ele, dar trebuie şi de lipsit de la sedinţe pe diverse motive, (vorba aia: ţara arde, baba se piaptană) şi cine ştie schimarile promise poate se realizează intrinsec ca urmare a unei forţe divine. Apoi pentru a potoli furtuna se mai aduce cîte o veste bună dintr-un domeniu sau altul, se mai face cîte o vizita oficiala de ai impresia că se da raportul, şi poporul le înghite, căci a avut grijă cine să-l inveţe de a lungul istoriei, şi anul trece. Urmează un altul în care speranţa reînvie, reformele devin un laitmotiv al guvernării indiferent care e ea, mai apar un val de scumpiri că na e criza peste tot şi trebuie, apoi e nevoie să adaptăm şi noi preţurile la standardele europene să arătam că măcar la asta ne pricepem. Vedeţi oameni buni cam la aceasta se rezumă politica modovenească, desigur e de interpretat faptul căci se mai fac nişte depuneri de flori unde vedem demnitari cu feţi îndurerate, se mai asculată nişte propuneri şi se ofera nişte sume simbolice din lipsă de fonduri. Apoi revenim la uniunea europeană şi ne mirăm de ce înca nu sintem şi noi membri, ce mai vor ăstia de la noi dacă “noi facem tot posibilul”, e o intrebare retorică parcă. În iureşul acestor evenimente, se mai uita de conflictul transnistrean că e instabilitate şi nimeni nu vrea sa-şi păteze imaginea, despre dezvolatrea infrastructurii rurale nu se vorbeste decît prin capmanii electorale iar imaginea ţării peste hotare nu produce schimbări pozitive.

În final amintesc şi cîteva momente ce readuc speranţa pentru a crede că se poate urni carul din loc, dintre acestea mentionez ridicarea observabilă a nivelului de cultură politică a populaţiei, urmare a multiplelor alegeri (măcar ceva pozitiv aduc si ele), însa cel mai important e  dezvoltarea unei prese libere şi diversificare surselor de informare, o schimbare calitativa totuşi ţinînd cont că logica intregrarii şi reuşita acesteia are la bază factorul cultural.