Omul ca componentă inalienabilă a naturii se vede că nu i-a ajuns doar natura…

Încă din cele mai vechi timpuri acesta a căutat să obţină anumite lucruri care să-l servească. Pentu că i-a plăcut blana ursului l-a omorît pe acesta şi i-a luat-o, pentru a-şi face suliţă a doborît un întreg copac şi exemplele pot continua. Dacă acestea sînt justificate de istorie, atunci:

Au trecut milenii şi omul nu s-a schimbat, iar astăzi mai mult ca oricînd omul nu s-ar simţi om fără obiecte, mai că nu contează necesitatea lor, important e să le aibă şi tot să le aibă. Trăim zile în care unii îşi doresc lemne pentru foc iarna iar alţii noul model de Q7 lansat într-un salon auto. Întrebarea mea este ce îi diferenţiază pe aceşti oameni?…

Nu există un răspuns fix pentru că fiecare dacă ar aduce argumente în favoarea ideilor sale ar avea parţial dreptate. În dependență de raporturile acestor două categorii de oameni- cei mulți și săraci și cei puțini și bogați- sa scris istoria, s-au înfăpuit revoluții pentru că puterea a fost mereu în mîinele celor bogați și puțini iar cei mulți și săraci s-au opus din cînd în cînd.

Dacă stai și privești mai profund observi că sînt atîtea lucruri (diamante și alte porcării) care nu au vre-un rost decît a le privi însa sunt rîvnite de toți. Trăim o eră cînd doar aparențele au relevanță, sentimente ca mîndria de sine stau la baza trăirii unor vieți. “Sindomul bogatului” se manifestă prin a avea cît mai multe obiecte, atît de multe încît ar ajunge la mii de oameni și încă ar rămîne, nu pot avea nimic împortivă pentru ca o consider o legitate a naturii umane – egocentrismul (parte a democrației contemporane). Dilema mea este cît de mulți bani poțti face cinstit într-o viata și în același timp nu pot întelege care e morala în timp ce îți consruiești a treia casă (de care nu ai deloc nevoie) pe cînd cel care ți-o contruiește nu-și are propria casă…

Interesant e ca tot oamenii au inventat cuvinte ca solidaritatea, iubirea sau
înțelegerea, gîndesc că sînt destinate doar celora care și le atribuie lor însuși. Oare cum s-ar schimba lumea dacă ar vea toți exact atît cît merită sau psihologii vor spune ca toți merită atît cît au. Eu concluzionez prin a spune că consumerismul n-are limite, concomitent ce cineva ar putea exista folosind doar aerul, apa și cițiva lei nesperați iar altii țin a stapini lumea. Unde găsim aici raportul dintre posibilitate și necesitate?…