Hai să zburăm
Vă imaginați să mergeți în Italia cu vreo 40 de euro, sau în Londra cu vreo 80? Vă imaginați să nu mai trebuiască să umpleți geanta cu lei, să plătești un simplu bilet de avion?
Eu nu îmi prea imaginez cum într-o țară cu jumătate de populație peste hotare, noi plătim, fără să ne plângem, o grămadă de bani pe bilete de avion. Iar dacă până în 2009, nici nu speram că pot să se ieftinească, acum știm că se poate. Doar că încă nu…
Părinți care vin acasă mai des să își vadă copiii, copiii care vin acasă mai des să își vadă părinții, relații la distanță care durează, turiști care vin să ne vadă, desigur nu pentru verdeață și oameni buni, dar din curiozitate, tineri care decid să nu mai cheltuie în fiecare seară bani pe bere, dar să meargă să mai vadă lumea ca să aibă ce povesti nepoților.
Noi știm că se poate, în alte țări se poate, în alte țări care nu sunt membre ale UE se poate. Dar undeva totul se oprește. Din politețe și corectitudine politică noi nu zicem unde se oprește și așteptăm.
Desigur este guvernare de coaliție, dar guvernarea de coaliție presupune checks and balances, dar nu împărțirea sferelor de influență.
Eu zic că trebuie să începem să ne plângem.
