Știri sociale
În perioada septembrie 2021 - august 2022, Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC) a implementat proiectul “Susținerea educației de alfabetizare mediatică pentru tineri”, cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București.
Proiectul a avut drept scop sporirea alfabetizării mediatice, abilităților și competențelor de consumatori media a peste 500 de tineri din diverse raioane ale țării, care prin participarea la un program de instruire, implicarea în campanii de advocacy, dezvoltarea materialelor media informativ-educative, vizită de studiu la instituții media, au conștientizat și înțeles ce înseamnă fenomenul știrilor false și au învățat să facă diferența dintre dezinformare și informația veridică.
Beneficiarii proiectului, tineri și tinere cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani, care au participat la evenimentul de totalizare al proiectului, după participarea la programul de instruire, au realizat un șir de activități în vederea cultivării gândirii critice în raport cu conținutul media pe care îl consumă și pentru a dobândi abilități cum să filtreze într-un mod independent mesajul mass-mediei.
În cadrul proiectului, CDEC și-a propus următoarele obiective:
- sporirea alfabetizării mediatice, rezistenței la fenomenul dezinformării și îmbunătățirea gândirii critice/abilităților tinerilor din 20 de raioane ale țării;
- creșterea gradului de conștientizare a lipsei alfabetizării mediatice a cetățenilor la nivel local și sensibilizarea privind importanța gândirii critice în raport cu contentul media consumat și filtrarea știrilor false de informația veridică;
- consolidarea cunoștințelor tinerilor în domeniul mass-media și alfabetizării mediatice prin organizarea campaniilor de advocacy și a vizitelor de studiu la diferite instituții media (asigurând participarea tinerelor fete din grupuri social-vulnerabile în activitățile proiectului, a grupurilor minoritare și asigurarea condițiilor de accesibilitate și a incluziunii persoanelor cu dizabilități la materialele media create);
- diseminarea bunelor practici în materie de educație media în comunitatea locală și națională.
Pe parcursul implementării proiectului au fost publicate 24 comunicate/apariții radio, impactul postărilor a fost de peste 36.000, iar filmulețele au fost vizualizate direct de 5000 persoane.
Proiectul “Susținerea educației de alfabetizare mediatică pentru tineri” este implementat de Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC) în cadrul Fondului pentru Cooperare Locală 2021, cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București.
- Detalii
În ultimele două luni, Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC) a implementat proiectul “Consilierea femeilor și fetelor ucrainene pentru o sănătate mintală mai bună”. În cadrul proiectului, au fost desfășurate săptămânal sesiuni de consiliere și grupuri de sprijin cu femeile/fetele refugiate din Ucraina, care locuiesc la moment în raionul Cantemir. În același timp, au fost realizate activități de sustenabilitate a proiectului prin instruirea coordonatorilor bibliotecilor din raion, care oferă ajutor la necesitate persoanelor refugiate.
Cu suportul psihologilor, cca 100 persoane au participat în diverse activități și sesiuni productive ce contribuie la depășirea situațiilor de stres și coordonarea adecvată a emoțiilor.
Prin aceste activități, CDEC a contribuit la îmbunătățirea situației psihologice și emoționale a femeilor/fetelor refugiate prin oferirea de ajutor psihologic și consiliere refugiatelor ucrainene și a conceput sesiuni menite să ghideze femeile cum să aibă grijă de sănatatea mintală, să treacă mai ușor peste traumă și să depășească stresul emoțional cauzat de război.
De asemenea, au fost realizate activități de sensibilizare a comunității (consolidare a capacităților bibliotecarilor și implicare a copiilor) importante pentru adaptarea persoanelor refugiate în comunitatea locală din Moldova. Prin aceste activități, bibliotecarele au fost familiarizate cu metode de oferire a suportului socio-emoțional și informațional pentru persoanele refugiate, iar copiii au fost implicați în activități cu tematica” Consolidarea atitudinii empatice în rândul copiilor - premiză de bază în demersul de incluziune școlară a copiilor din familiile refugiate din Ucraina”.
Aceste activități au fost realizate în cadrul proiectului “Consilierea femeilor și fetelor ucrainene pentru o sănătate mintală mai bună”, finanțat în baza unui acord de activitate comună între NGO Interaction și Lifting Hands International.

Între 11 și 14 august, 25 de elevi, din 25 de școli din țară beneficiare ale proiectului Joboteca, au participat la o școală de vară de educație antreprenorială, organizată de Fundația Terre des hommes Moldova. Pe parcursul celor 4 zile, tinerii au avut ocazia să afle ce este antreprenoriatul, cum pot deveni antreprenori, au testat idei de afaceri și au participat la exerciții practice de scriere a etapelor unui plan de business.
Activitățile au inclus atât informații teoretice, cât și activități practice și creative, care să îi ajute pe elevi să testeze cum e să fii antreprenor și să inițiezi o afacere de la zero. Printre subiectele abordate se regăsesc: leadership, management, abilitățile unui antreprenor, de la idee la afacere, etapele de lansare a unei afaceri, promovarea afacerii, comunicarea în echipă, etc.
Viziune și așteptări
Participanții au venit la școala de vară cu dorința de a afla ce este antreprenoriatul și cum pot iniția o afacere, dar și pentru a deprinde și alte abilități pe care le consideră necesare pentru dezvoltarea lor personală și parcursul profesional.
„Îmi doresc de la această experiență să obțin cunoștințe despre ce înseamnă antreprenoriatul si ce ar trebui sa știu pentru a deschide o afacere și a avea o stabilitate economică în viitor. Totodată, mi-aș dori și să învăț să vorbesc în public fără emoții.”, spune Anatolie Savca, elev la liceul „Grigore Grigoriu” din Cârnățeni, Căușeni.
Dorina Zinovei, elevă la liceul „Mihail Sadoveanu”, din orașul Călărași a venit la Școala de antreprenoriat cu ideea de a crea un cinematograf în aer liber și are nevoie de susținerea trainerilor pentru a pune această idee pe picioare. „Mi-am dorit să particip pentru experiențe noi, nu doar din domeniul antreprenoriatului, dar și pentru a cunoaște alți tineri”, spune tânăra.
Idei de afaceri și muncă în echipă
Elevii au identificat domeniile în care doresc să inițieze o afacere, printre acestea enumerându-se: alimentație, divertisment, turism, reciclare deșeuri, educație, IT. Pornind de la domeniile de interes, tinerii au lucrat în grupuri pentru a-și contura primele idei, pe care le-au prezentat apoi celorlalți colegi. Cu ajutorul trainerilor și prin exerciții practice, ei au conștientizat ajustările de care au nevoie ideile lor, pentru a crea o strategie viabilă care, o dată pusă în practică, ar putea deveni o afacere de succes.
Ion Mocanu, unul dintre trainerii școlii de vară, susține că un astfel de program trebuie să îi ajute pe tineri să-și descopere pasiunile și să le ofere un fundament solid în educația antreprenorială. Ion Mocanu a remarcat că, inițial, elevii au venit cu idei de afaceri inspirate din familie și comunitate, însă „scopul nostru este să îi ajutăm să își identifice propriile vise și pasiuni și să le transforme în afaceri. Ideile care vin din pasiune și inspirație rezistă obstacolelor și înfloresc, inclusiv pe vreme de criză.”
„Totodată, un element important este conștientizarea responsabilității personale, crearea unei atitudini pro active: acțiuni zilnice de realizare a visurilor antreprenoriale sau sociale”, spune trainerul.
La finalul taberei, elevii au menționat că, în urma acestui program, au acumulat cunoștințe nu doar în domeniul antreprenoriatului, dar și informații de cultură generală, au cunoscut oameni noi și au aflat și despre alte oportunități. Tinerii au concluziuonat că există resurse și posibilități suficiente, depinde de fiecare în parte să le valorifice eficient pentru a realiza ce și-au propus.
Planuri de viitor
Odată cu începerea noului an școlar, tinerii își vor crea echipe cu colegii din școală, cu care vor lucra la definitivarea ideilor. Exercițiile de consolidare a echipei, analiza SWOT sau strategia Canvas pe care le-au însușit la Școala de vară, le vor fi de folos atât pentru constituirea și consolidarea echipelor, cât și în lucrul asupra planului de afaceri.
„Prin intermediul acestui program, cei 25 de tineri au fost expuși la un alt tip de informație și o altă modalitate de predare decât ce văd la școală. Pentru noi este important ei să pună în practică ce-au învățat aici, să construiască echipe, iar, în următoarele 2 luni, să-și definitiveze ideile și să reușim să îi ajutăm să identifice surse de finanțare. Noi, în calitate de mentori, vom depune tot efortul pentru a dezvolta proiecte de lungă durată în aceste localități”, a explicat continuitatea programului Dorin Curoșu, formator la Școala de vară de antreprenoriat.
Pe parcursul următoarelor două luni, elevii vor avea suportul mentorilor, care îi vor ghida pas cu pas în crearea strategiei și îi vor ajuta să găsească potențiali finanțatori. Ei vor parcurge fiecare etapă de scriere a unui plan de business, astfel încât această experiență să le fie utilă și acum, dar și pe viitor, pentru alte idei.
În luna octombrie 2022, în cadrul unei Gale organizate de Terre des hommes Moldova, tinerii vor prezenta rezultatul muncii lor, vor face schimb de experiență și-și vor împărtăși planurile de viitor. La finalul celor două luni, elevii vor fi pregătiți să stabilească parteneriate și să își prezinte planul de afaceri potențialilor investitori, pentru a începe următoarea etapă, cea de inițiere a afacerii.
Proiectul „JOBOTECA – Program pilot de pregătire a tinerilor din Moldova pentru piața muncii” (2021 – 2024) este implementat de Fundația Terre des hommes, biroul România și biroul Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației și Culturii al Republicii Moldova și este finanțat de Uniunea Europeană.
Mai multe articole …
- Platforma nonprofit „Tech to the Rescue” conecteaza ONG-uri cu voluntari din companii IT, pentru a-i ajuta să rezolve nevoile tehnice în mod gratuit
- Organizații ale societății civile conduse de femei vor fi sprijinite pentru a se implica mai eficient în susținerea persoanelor refugiate din Ucraina
- Ajută un copil nevoiaș să meargă echipat la școală
- Condiții mai bune de trai pentru refugiații din centrele de plasament temporar ale ASEM, grație donației MAD-Aid, organizație de caritate condusă de Comisia de Caritate din Marea Britanie
- Activiști comunitari tineri – în practică
- HUB-ul buneilor și nepoțeilor
- Organizațiile societății civile contribuie la dezvoltarea economică și socială în țară
- Turul afacerilor sociale a ajuns în Ialoveni și Hîncești
- Distracție și delicii pentru 600 de copii din familii social-vulnerabile din satele Moldovei
- Studiu privind situația și analiza necesităților tinerilor NEET din localitățile raionului Ialoveni
Pagina 261 din 3708
Top organizatii
2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS
Email: support@portal.civic.md






