Despre voluntariat cu Oxana Greadcenco

Despre eroina materialului de astăzi am foarte multe de povestit. Un exemplu viu de activism şi  implicare în o mie şi una de activităţi, care nu fac decît  să îi aducă beneficii în viaţa de student, de voluntar,  în viaţa de zi cu zi. Vorbim astăzi cu Oxana Greadcenco, originară din Fîrlădeni, r-nul Căuşeni, masterandă la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava , România. Că tot studiază  la o facultatea cu profil comunicare- jurnalism, nu mi-a fost greu să  aflu multe lucruri interesante despre ea, şi nu doar!

Primul meu contact cu voluntariatul a fost în timpul liceului, la Fârlădeni, raionul Căuşeni. Aveam un Senat al elevilor şi organizam mai multe acţiuni împreună cu colegii mei. Ulterior, venind la facultate, am fost « adoptată » de către un ONG (Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia – GIRB), format din studenţi basarabeni care-şi făceau studiile la Suceava, de care nu m-am « dezlipit » nici până astăzi, după mai mult de 3 ani.

Acum, fiind la masterat, îmi rămâne destul de mult timp liber pe care-l dedic voluntariatului. În timpul perioadei de licenţă, le-am îmbinat tot timpul. Am fost studentă la Comunicare şi Relaţii Publice, iar ceea ce făceam în cadrul GIRB-ului erau, în mare parte, şi lucruri învăţate la facultate – organizarea de evenimente, campanii, redactare de ştiri, promovarea online etc.

Alături de colegii mei din GIRB am încercat tot timpul să organizăm evenimente prin care să promovăm imaginea Basarabiei în România. În fiecare an organizăm « Ziua Naţională a Tuturor Românilor », Festivalul « BASARABIA », lansări de carte ale scriitorilor basarabeni, conferinţe cu invitaţi din R.Moldova, expoziţii de fotografie, proiecţii de film, spectacole. O campanie reuşită a fost « Trimite o carte peste Prut », prin care am reuşit să ajutăm două şcoli din R.Moldova cu fonduri de carte. Un alt proiect interesat în care am fost implicată e « Suceava Citeşte », eveniment prin care se promovează lectura.

Nici în România, nici în Republica Moldova, nu există încă o cultură a voluntariatului, aşa ca în ţările occidentale. E un fenomen extraordinar şi mi-ar plăcea ca tot mai mulţi tineri să se molipsească de el. Pe lângă satisfacţia personală, voluntariatul te ajută şi în pregătirea profesională, păcat doar că mulţi ironizează acest aspect şi consideră implicare într-un ONG o pierdere de timp.

Dacă ar exista mai multe ONG-uri, probabil, ar creşte şi numărul celor interesaţi de voluntariat. Organizaţiile trebuie să aibă un domeniu de activitate cât mai divers, aşa încât orice tânăr să se regăsească în aceste activităţi şi să dorească să-şi dedice cât mai mult timp voluntariatului. Voluntariatul trebuie practicat, mai întâi de toate, pentru satisfacţia personală, apoi pentru CV.

 Iuliana Mămăligă