Fermierii din regiunea Ungheni și-au consolidat forțele și au creat un cluster
Mai mulți fermieri din regiunea Ungheni s-au unit într-un cluster zootehnic, numit „GREEN FARM UNGHENI”. Acesta are ca scop consolidarea unui parteneriat regional în vederea susținerii și creșterii competitivității fermierilor și crescătorilor de animale din zonă.
Decizia de a iniția încheierea unui memorandum privind constituirea clusterului „GREEN FARM UNGHENI” a fost luată în cadrul unui eveniment la care au participat reprezentanți ai sectorului zootehnic și mediului de afaceri din regiunea Ungheni, din județul Iași, România, reprezentanți ai administrației publice locale, specialiști în domeniul agriculturii și experți.
Participanții au făcut un schimb de opinii referitor la provocările cu care se confruntă producătorii din domeniul zootehnic și au remarcat necesitatea colaborării în vederea promovării și dezvoltării acestui domeniu important pentru țara noastră.
Oleg Mașner, director al Institutul Ştiinţifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie şi Medicină Veterinară, a menționat: „Această inițiativă este foarte importantă, trebuie să conjugăm eforturile, să fim competitivi, să ne implicăm în procesul de inovare, să colaborăm printr-un tandem prietenos cu mediul înconjurător. S-a anunțat prioritatea în domeniul zootehniei, deci trebuie să nu pierdem oportunitatea!”
Clusterul „GREEN FARM UNGHENI” își propune dezvoltarea unor parteneriate durabile cu producători din domeniul zootehnic și alți actori cheie cointeresați în creșterea productivității de carne și lapte. Totodată, vor fi puse bazele dezvoltării unei strategii regionale privind gestionarea deșeurilor din sectorul zootehnic.
Membrii fondatori ai clusterului optează pentru introducerea de noi tehnologii și inovații menite să îmbunătățească procesele, produsele și serviciile oferite. Un alt obiectiv este creșterea capacității de networking a producătorilor locali și schimbul de experiență între aceștia, precum și dezvoltarea parteneriatelor strategice internaționale.
Inițiativa de creare a clusterului a venit după mai multe discuții cu fermierii și antreprenorii din localitățile Bușila, Chirileni, Negureni, Zăzuleni, Pîrlița și Zagarancea din raionul Ungheni. Aceștia își doresc să cunoască cum pot deveni mai competitivi în domeniul în care activează. De asemenea, agricultorii își propun dezvoltarea capacităților de producție într-un mediu ecologic, utilizând rațional resursele naturale.
Rodica Lupu, specialist principal în cadrul Direcției Agricultură și Alimentație a Consiliului Raional Ungheni, a încurajat grupul de fermieri să colaboreze „Există asociere pe bază de marketing, numai prin colaborare și coordonare corectă vom reuși. Planificarea este puntea spre succes.”
Clusterul reunește reprezentanți ai mediului privat, administrației publice locale, sectorului de cercetare-inovare-educație, precum și asociații obștești catalizatoare.
Astfel, cei 10 fermieri vor lucra la atingerea obiectivelor setate, împreună cu alte 16 instituții și organizații:
Direcția Agricultură și Alimentație a Consiliului Raional Ungheni
Primăria satului Bușila
Primăria satului Chirileni
Primăria comunei Pîrlița
Institutul Științifico-Practic de Biotehnologii în Zootehnie și Medicină Veterinară
Institutul de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului ,,Nicolae Dimo”
Institutul de Cercetări pentru Culturile de Câmp ,,Selecția” Bălți
Asociaţia Naţională a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate
Asociația Rural Development Research Platform, Iași, România
Universitatea Tehnică a Moldovei – Facultatea Științe Agricole, Silvice și ale Mediului
Colegiul Agroindustrial Ungheni
Asociația pentru Educație și Dezvoltare ,,AVÎNT”
Asociația Obștească „Cutezătorul”
Asociația Obștească „Centrul de Consultanță în Afaceri”
Asociația Obștească „E-Circular”
Henk de Lange, consultant independent
Desfășurarea evenimentului a fost posibilă grație conjugării eforturilor mai multor fermierii și antreprenori din raionul Ungheni, în colaborare cu Asociația Obștească „AVÎNT”.
Asociația Obștească „AVÎNT”, a fost împuternicită să reprezinte Clusterul „GREEN FARM UNGHENI” la depunerea unei inițiative în cadrul apelului lansat de proiectul EU4Moldova: Regiuni cheie.
Președinta Asociației Obștești „AVÎNT”, Daniela Dîrzu a menționat: „Sunt dublu motivată, să fiu utilă prin cunoștințele mele în domeniu, cât și să sprijin fermieri din localitatea unde m-am născut”.