Cine sunt tinerii NEET: portret de grup

Ilustratie CNTM J

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, la 1 ianuarie 2021 numărul tinerilor din Republica Moldova cu vârsta cuprinsă între 14 și 34 de ani a constituit 680,3 mii sau 26,2% din populația țării.

Astfel fiecare al șaselea tânăr în vârstă de 15-24 de ani (17,6%), peste un sfert din tinerii de 15-29 de ani (26,0%) și fiecare a cincea persoană în vârstă de 15-34 de ani (21,2%) nu au fost cuprinși nici în procesul de educație (formal sau non-formal), nici în ocupare, adică fac parte din grupul NEET. Pentru toate trei grupe de vârstă, valoarea acestui indicator a fost mai înaltă în rândul femeilor în comparație cu bărbații.

Cine sunt tinerii NEET de fapt?

Conform Legii nr. 105/2018 cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj, tinerii NEET sunt definiți ca „tinerii în vârstă de 15-29 de ani, care nu fac parte din populația ocupată, nu studiază/învață în cadrul sistemului formal de educație și nu participă la niciun fel de cursuri sau alte instruiri în afara sistemului formal de educație”.

Acești tineri sunt tineri defavorizați nu doar financiar, dar și din punct de vedere educațional. Mulți tineri abandonează studiile, pentru că nu văd un sens de a avea o temelie educațională, sunt susținuți de părinți sau nu consideră necesar să își găsească un job și să își câștige propriii bani, sau pur și simplu au absolvit studiile și sunt în căutarea unui loc de muncă. Ei sunt expuși unui risc mai mare de excluziune socială, dat fiind faptul că nu își dezvoltă competențele prin studii și nici nu acumulează experiență activând în câmpul muncii.

În prezent, tinerii sunt afectați de multe fenomene care influențează negativ dezvoltarea lor. Acești tineri sunt expuși la multe fobii, frustrări și lipsă de motivație. Din acest considerent, este foarte important ca tinerii să fie informați despre tendințele pe piața muncii, ce presupun diferite profesii și cum să-și aleagă una potrivită.

Astfel este importantă colaborarea dintre societatea civilă și autorități, pentru crearea parteneriatelor locale și identificare nevoilor tinerilor NEET, a profilului psihologic al acestora, dar și crearea oportunităților de dezvoltare și angajare a lor în câmpul muncii.

Care sunt efectele fenomenului de NEET?

Excluziunea educațională și ocupațională a tinerilor este determinată de un șir de probleme și riscuri, precum și de unele consecințe negative pe termen lung: reproducere culturală a sărăciei, comportament deviant, probleme de sănătate, infantilism social etc.

Caracterul actual al problemei este determinat și de faptul că această stare de izolare de domeniul educației și de sfera de ocupare poate depăși perioada de tinerețe și poate fi transferată pentru vârsta mijlocie și chiar vârstele mai mari. Astfel, fiind definită inițial ca tineri NEET, această categorie de populație va persista în continuare ca subgrup marginalizat în totalul populației în vârsta aptă de muncă, iar ulterior și în cadrul populației vârstnice social vulnerabile.

În acest context, prin intermediul proiectului implementat de Fundația Est-Europeană „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”, Consiliul Național al Tineretului din Moldova și-a propus, împreună cu alte organizații ale societății civile implicate în proiect, să se implice în procesul de monitorizare a politicilor publice ce visează tinerii NEET și să identifice pârghiile necesare pentru a îmbunătăți situația în acest sector și pentru a aduce plus valoare pentru tinerii NEET.

În cadrul proiectului sunt organizate o serie de instruiri pentru organizațiile societății civile, pentru a monitoriza politicile publice din perspectiva reducerii tinerilor NEET, dezvoltarea serviciilor inovative pentru tineri, susținerea antreprenoriatului social etc., iar în acest sens au fost lansate programe de granturi pentru implementarea inițiativelor ce vizează îmbunătățirea situației tinerilor NEET.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”, proiect implementat de către Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Consiliul Național al Tineretului din Moldova, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Agenția pentru Dezvoltare Regională din Transnistria, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia.

Mihaela Borcoi