Agenda CJI pentru luna decembrie



Prima lună de iarnă vine cu un eveniment important, pe care îl așteaptă întreaga breaslă - Gala Anuală a Clubului de Presă, organizată de Centrul pentru Jurnalism Independent în comun cu Comitetul pentru Libertatea Presei. Astfel, pe 19 decembrie, la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, cei mai buni jurnaliști vor culege tradiționalele mere. Anul acesta, Gala se va desfășura în contextul unui alt eveniment – 25 de ani de activitate a CJI.

Iată și alte activități la care puteți participa pe parcursul lunii.

  • În perioada 7-8 decembrie, CJI va organiza o instruire pe tema: „Reporterul și cameramanul – cum facem echipă bună în teren”. Activitatea va fi susținută de Andrei Captarenco și Cătălin Bălan.
  • Până pe 12 decembrie, Expoziția internațională World Press Photo își așteaptă vizitatorii la Muzeul Național de Istorie din capitală. Vernisajul este deschis cu excepția zilelor de vineri.
  • Portalul Media-azi.md vă va informa despre evenimentele din media în știri interne și externe. La începutul lunii, ca de obicei, urmăriți Caricatura Media Azi. La rubrica de Comentarii vom avea două subiecte de actualitate. Jurnalistul Gheorghe Budeanu se va referi la oportunitatea creării unui sindicat al breslei, care să urmărească protecția socială a angajaților din domeniu. Iar Lucia Bacalu-Jardan, de la Ungheni, va reflecta asupra situației din presa scrisă regională - cum o duc ziarele locale, ce ar însemna dispariția lor pentru cititorii de la sate și cine ar trebui să le susțină. Tot pe portalul CJI, citiți mai multe materiale la rubrica How to, care vă vor ajuta să puneți în aplicare instrumente noi de lucru.   
  • Portalul Mediacritica.md va publica un material de analiză despre efectele concentrării proprietății media asupra libertății de a reflecta obiectiv și echidistant evenimentele social-politice din țară și de a asigura publicul cu informații veridice și de calitate. În cadrul rubricilor Filtrează informația și Media în vizor vom analiza principalele încălcări de ordin deontologic care apar în presă.
  • Departamentul Politici și Legislație Media va continua să urmărească situația legislativă din domeniu și să ofere consultații juridice gratuite jurnaliștilor și instituțiilor media. De asemenea, puteți afla răspunsuri la multe întrebări de ordin juridic, atât la rubrica „Juristul Presei”, cât și într-un material video explicativ.
  • În  decembrie, la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism începe unul dintre cele mai interesante, dar și mai complicate cursuri – Jurnalismul TV. Studenții vor fi ghidați în arta televiziunii, newsroom TV și video storytelling de căytre instructorii Dorin Scobioală, Vitalie Guțu și Eugenia Crețu. La final de curs, viitorii jurnaliști vor prezenta o serie de reportaje video pe care le vor realiza pe parcursul a câteva săptămâni. De asemenea, studenții ȘSAJ vor avea și un curs de Dicție și Public Speaking, prezentat de  cunoscuta  crainică Tamara Berzoi, a cărei voce a răsunat în eter mai bine de 35 de ani. Atenție! Cursurile sunt deschise nu doar pentru studenții Școlii, dar și pentru toți cei interesați.
  • În perioada 20-22 decembrie, actualii studenți și o parte dintre absolvenții ȘSAJ vor beneficia de un training cu tema „Abilități tehnice de producere a storytellingului video”, cu jurnaliștii de la Recorder România Alex Nedea și Cristian Delcea.

 
Pentru a fi la curent cu activitățile desfășurate de CJI, accesați pagina noastră www.media-azi.md. De asemenea, ne găsiți pe Facebook – Centrul pentru Jurnalism Independent Moldova, Media Azi și Mediacritica; Twitter și Instagram.