frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

API propune publicului larg un nou produs: „Europa pentru mine. Susţinere şi oportunităţi europene”

 

„Europa pentru mine. Susţinere şi oportunităţi europene”

- este denumirea unei noi publicații, editate de Asociaţia Presei Independente (API), care conține informații sintetizate despre proiectele de infrastructură, sociale sau economice, susținute financiar de Uniunea Europeană pentru a îmbunătăţi viaţa cetățenilor Republicii Moldova. Publicația a fost editată sub forma unui ziar în patru pagini care va fi distribuit pentru informare la întâlnirile cu cetățenii din diferite regiuni ale țării.

Datorită susținerii Uniunii Europene, în fața producătorilor moldoveni se deschid noi oportunități, iar punerea în aplicare a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE a permis creșterea exporturilor și crearea a cel puțin 15 mii de locuri de muncă în țara noastră. Programul ENPARD „Suport pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală” îi ajută pe agricultorii moldoveni să-și consolideze afacerile și să sporească calitatea produselor și capacitatea de a pătrunde pe piața UE; proiectul „Livada Moldovei” prevede credite și leasing preferențiale în valoare de 120 milioane Euro de la Banca Europeană pentru Investiții; proiectul „Energie și Biomasă” cu un buget total de circa 24 milioane Euro a stimulat afacerile de producere a biocombustibilului, iar 265 de școli, grădinițe, centre comunitare și spitale au înlocuit încălzirea pe cărbune și gaze cu sisteme moderne de încălzire pe biomasă – aceste și alte programe europene reprezintă o oportunitate reală pentru dezvoltarea economică a țării.

În publicația editată de API sunt inserate informații relevante și despre programele de importanță și impact social care au fost și rămân în atenția Uniunii Europene. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie proiectul transfrontalier SMURD România – Republica Moldova – Ucraina, prin care a fost creat un sistem integrat comun de monitorizare și de atenuare a consecințelor dezastrelor și de creștere a capacității de răspuns a serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare. Lansat la Bălţi în 2014 și extins în 2016 în centrul şi sudul ţării noastre, acest proiect finanțat de UE a contribuit la salvarea multor vieţi omeneşti. Un alt exemplu este proiectul echipelor mobile formate din trei specialiști: un asistent social, un psiholog şi un asistent medical, care oferă gratuit asistenţă socială, medicală şi psihologică persoanelor cu dizabilităţi din mai multe regiuni ale țării (raioanele Căuşeni, Ștefan Vodă, Slobozia şi orașul Tiraspol, dar şi din UTA Gagauz-Yeri).

În ziarul „Europa pentru mine. Susţinere şi oportunităţi europene” sunt publicate și cinci infografice cu cifre și date despre contribuția UE la reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă la nivel local, modernizarea sectorului agricol și dezvoltarea zonelor rurale, reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii drumurilor, modernizarea transportului public în orașele mari, modernizarea învăţământului profesional tehnic.  

Publicația „Europa pentru mine: susţinere şi oportunităţi europene” poate fi vizualizată pe pagina web a API www.api.md, link direct – http://api.md/page/ro-obiectiv-european-99

Atenție: API poate oferi un număr limitat de ziare tipărite organizațiilor neguvernamentale interesate. Pentru alte detalii, ne puteţi contacta la numărul de telefon: 022 210602 (persoană de contact: Cristina Bobîrcă, coordonatoare programe API).

 

Publicația a fost editată cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului ”Campanie de informare în regiunile Moldovei despre situația democratică și asistența UE pentru dezvoltarea țării”, realizat în cadrul Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, de către Asociația Presei Independente (API) în parteneriat cu Centrul Național de Mediu și Consiliul Național al Tineretului din Moldova.



Pro Bono Banner Placement

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola