frule

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Vizită de familiarizare cu bunele practici în servicii sociale adresate tinerilor vulnerabili

Miercuri, 11 octombrie 2017, a fost organizată o vizită de familiarizare a 24 specialiști din Serviciul Integrare Socio-Profesională cu serviciile sociale ale Misiunii Sociale ”Diaconia” adresate tinerilor vulnerabili.

Evenimentul a fost realizat în cadrul proiectul „Inițiative comune ale organizațiilor societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea integrării socio-profesionale a tinerilor defavorizați din Republica Moldova” (SVIS-Moldova).

Organizația gazdă, având o experiență de 16 ani în domeniul social, implementează mai multe programe adresate diverselor categorii de beneficiari pe teritoriul Republicii Moldova. Dl. Oleg Paraschiv, coordonator programe în cadrul Misiunii Sociale ”Diaconia”, a prezentat oaspeților evoluția serviciilor ”Diaconia” pentru integrarea socială și profesională a tinerilor, colaborarea cu instituțiile publice, private precum și cu serviciile comunitare pentru facilitarea auto-angajării tinerilor, modele de antreprenoriat social, dificultățile în lucrul cu beneficiarii și metodele de depășire a acestora. De asemenea au fost organizate și întâlniri cu beneficiarii serviciilor.

Cei 24 participanți au avut posibilitatea să cunoască serviciile Misiunii Sociale ”Diaconia” relevante pentru echipele SVIS Moldova, și anume Centrul Maternal și Apartamentul Social.

Centrul maternal ”În brațele mamei” a fost lansat în 2010 și are drept scop asigurarea dreptului fiecărui copil de a crește în familie. Serviciile centrului sunt adresate mamelor cu copii nou-născuți, constrânse să recurgă la abandon, mame solitare, mame minore, mame victime ale traficului de ființe umane, mame proveni­te din familii cu venituri mici și/sau mar­ginalizate; gravide în ultimul trimestru de sarcină (38 de săptămâni), aflate în situație de risc.

Dna Tatiana Negru, coordonatorul centrului a menționat că în 2016, 21 de cupluri mamă‑copil au beneficiat de asistență complexă, iar 5 dintre ele au continuat parcursul de integrare socială în Centrul de găzduire secundară „Casa Maria”, inaugurat de Diaconia în anul 2015. Coordonatorul a prezentat metodologia serviciului, procedurile și instrumentele specifice de lucru, iar partciipanții au  manifestat un viu interes, adresând acesteia multiple înrebări.

Un alt serviciu adresat tinerelor defavorizate, prezentat de organizația-gazdă a fost Apartamentul social „Spre Independență” inaugurat în 2007. Anual, câte 6-7 tinere ieșite din sistemul rezidențial, orfane sau din familii defavorizate, sunt găzduite în cadrul Apartamentului social. Serviciile oferite (asistență socială, psihologică, spirituală, vocațională etc.) urmăresc creșterea gradului de autonomie personală și socială a tinerelor. În urma intervenției multidiscplinare a echipei de profesioniști, 95% din beneficiarele apartamentului social au un loc de muncă și posibilități de viață autonomă – a declarat Iraida Cazac, coordonatorul apartament social.

Participanții au revenit la locurile sale de muncă cu noi idei și ferma convingere că profesionalismul îmbinat cu dragostea de oameni este formula ideală a unui serviciu social de calitate.

Proiectul „Inițiative comune ale organizațiilor societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului în vederea integrării socio - profesionale a tinerilor defavorizați din Republica Moldova” (SVIS Moldova) este implementat de A.O. „DEMOS” în parteneriat cu Asociațiile Obștești „Amici dei Bambini Moldova” și „Serdțe”, în cadrul programului „Sporirea Măsurilor de Încredere” (CBM IV), finanţat de Uniunea Europeană, co-finanțat de către Caritas Viena, Municipalitatea Viena și un donator privat din Europa.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola