SC. Summit Events

Vezi toate articolele din rubrica Responsabilitate Socială Corporativă ℹ️

Votează fără frică!


„Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat”. Aceste prevederi ale Constituției Republicii Moldova au fost discutate în cadrul a două sesiuni de informare și sensibilizare a tinerilor care a avut loc la Liceul Teoretic “A.S. Pușkin” din orașul Soroca.

În acelaşi sens, Codul Electoral al Republicii Moldova, stipulează că cetăţeanul Republicii Moldova participă la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Cei 50 de participanți au fost informați despre importanța participării la alegerile locale din 14 iunie și îndemnați să condamne orice încercare de fraudare a alegerilor.

Prin intermediul dialogului deschis cu tinerii lideri formatori de opinie, beneficiarii proiectului au conștientizat faptul că nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegătorului cu scopul de a-l sili să participe sau să nu participe la alegeri, precum şi asupra exprimării de către acesta a liberei sale voinţe.

“Pentru prima dată în acest an voi merge la vot. Informația care ne-a fost spusă, mă va ajuta să fac alegerea corectă și să merg la vot fără frică și păreri de rău”, a spus o participantă la sesiunea din cadrul proiectului  ”Viitorul ales de tineri”.

La finele activității, tinerii au primit câte un pliant despre proiect și ceea ce trebuie să cunoască despre procesul electoral. „Votul tău e cel mai tânăr!” este motoul campaniei de informare și sensibilizare a tinerilor, care se desfășoară în luna curentă în localitățile raionului Soroca.

Proiectul ”Viitorul ales de tineri”, este finanțat de Departamentul de Stat și implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA. Scopul proiectului este de a dezvolta oportunitățile de participare și implicare activă în viața comunităților pentru tinerii cu vârsta de până la 30 ani din localitățile raionului Soroca.

Mai multe detalii pe site-ul youthsoroca.md.




Asociația Obșteascǎ Centrul de Instruire și Consultanțǎ Organizaționalǎ

PORTALUL INFORMATIONAL CIVIC.MD

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Toate anunțurile și articolele sunt adăugate de către membrii comunității. Dacă aveți îngrijorări sau dubii față de un material apărut pe site expediați-ne un mesaj la support@portal.civic.md.

Administrația portalului va șterge orice material care instigă la ură sau violență.
Utilizaţi informaţia din acest site pe propriul risc!

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale, folosiți butonul de mai jos.

Înregistrează-te

Am uitat Login-ul | Am uitat parola