frule

S-a încheiat Cursul de formare a femeilor lider în formarea de opinie cu privire la respectarea egalității de gender

Curs Egalitate de gen Soros 18În perioada 25-26 martie, a avut loc cursul de formare a femeilor lider în formarea de opinie cu privire la respectarea egalității de gender, la care au participat 24 de femei, inclusiv de etnie romă, din cele trei localități, incluse în cadrul proiectului ”Diferențele nu sunt obstacole II”, și anume din Soroca, Otaci si Vulcănești, raionul Nisporeni. Scopul cursului a fost instruirea unui grup de femei lider pentru a desfășura si organiza activitați în comunitățile lor cu tematicile „Școala este viitorul copiilor„ și „ Căsătoriile timpurii – mituri și realități”, în cadrul proiectului ”Diferențele nu sunt obstacole II”.

Intrebate dacă le-a plăcut și cu ce cunoștințe pleacă acasă, participantele ne-au răspuns cu entuziasm: ”La acest curs am înțeles cum să abordăm problemele cu care se confruntă comunitatea romă și prin ce metode putem să ne facem auziți. Una din soluții ar fi organizarea unei mese rotunde, unde am putea explica problemele cu care ne confruntăm atât autorităților publice locale și centrale, cât și persoanelor responsabile de la diferite organizații“, ne-a comunicat Varvara Șarban, participantă de etnie romă din orașul Otaci.

“Ne întoarcem acasă cu multe cunoștințe pentru a petrece activități în localitățile noastre, iar mesele rotunde și cafenelele publice ne vor ajuta la soluționarea problemelor care persistă de mult timp în societatea noastră”, ne-a comunicat Lidia Gulica din Vulcănești, care a mai menționat că a rămas multumită de participarea sa la activitate.

“În aceste doua zile am luat cunoștințe ample despre organizarea unui eveniment. Vom împărtăși cu drag experiența acumulată la acest curs și altor femei”, a spus Steliana Imanverdieva, o altă femeie lider din Soroca, care își dorește ca vocea femeilor de etnie romă să fie auzită și luată în seamă. Cu atât mai mult că, potrivit participantei, romii se confruntă cu mai multe probleme ce țin de școlarizarea copiilor, migrația, încadrarea în câmpul muncii sau căsătoriile timpurii în rândul fetelor de etnie romă. Mediatorul comunitar susține că, dacă femeile nu vor reacționa și nu se vor uni, multe din aceste probleme vor rămâne fără soluții. O mare parte din participante sunt de părerea, că este nevoie ca femeile lider, indiferent de etnie ori statut social, să se mobilizeze, și cu suportul autorităților și societății civile, să conlucreze pentru a aduce o schimbare în mentalitatea și acțiunile concetățenilor.

La finalul cursului, participantele au primit certificate pentru participare și au fost încurajate să lupte pentru drepturile lor și să vadă în orice provocare, o oportunitate de a schimba lucrurile în bine.

Proiectul “Diferențele nu sunt obstacole II”, implementat de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA şi susținut financiar de Fundația Soros-Moldova, are scopul este de a contribui la prevenirea discriminării pe criteriul etnic și gender a fetelor de etnie romă din localitățile Soroca, Otaci și Vulcănești.

Autentificare/Creare cont

Folosiți câmpurile de mai jos pentru a vă loga într-un cont existent.

Folosiți butoanele sociale pentru a vă loga într-un cont existent sau pentru a deschide un cont nou. Pentru a crea un cont nou fără rețele sociale folosiți linkul de aici

Am uitat Login-ul | Am uitat parola