CASMED lansează campania socială „Un Paște fericit pentru fiecare”



Sărbătorile de Paște sunt perioada anului cînd putem redescoperi bucuria de a dărui. Și în acest an, în atenția Asociației Obștești ,,CASMED,, sunt bătrânii social vulnerabili. Rămași în voia sorții, fără grija și dragostea cuiva drag, acești bunei și bunici își duc tăcut povara bătrâneții.

Cu acest scop, în ajunul Sfintelor Sărbători de Paște AO ,,CASMED,, lansează campania „Un Paște fericit pentru fiecare”, orientată spre colectarea de produse alimentare întru sprijinul bătrânilor social vulnerabili. Desfășurată în perioada 17 Martie – 5 Aprilie 2015, campania va fi realizată în parteneriat cu Liceul Teoretic Republican „Ion Creangă”, Liceul Teoretic „George Coșbuc” și Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din mun. Bălți. Prin efortul comun al AO ,,CASMED’’, instituțiilor de învățământ menționate și cu implicarea oamenilor de bună credință planificăm să colectăm produse care vor ajunge pe masa de sărbătoare a 30 de bătrâni. Coletele cu produse alimentare vor fi distribuite acestora de către voluntarii AO ,,CASMED''.

Dacă și TU vrei să oferi șansa unei persoane în vârstă la un Paște fericit, CASMED te îndeamnă să i te alături!

Pentru mai multe detalii:

Tel: (+373) 231 2 76 74

Mob: (+373) 69834207