Peste 33 mii lei colectaţi pentru Bucuria copiilor din satul Cucoara
Peste 33 mii de lei au fost adunaţi într-o campanie de colectare a fondurilor în s. Cucoare din r. Cahul. Campania face parte din proiectul „Bucurii pentru copii”, implementat de Tatiana Denisenco, beneficiară a programului CIVITA, susţinut financiar de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), Fundația Soros-Moldova și Guvernul Suediei.
Ideea proiectului i-a venit Tatianei „în urma unui studiu efectuat de Centrul de Medicină Preventivă, care a arătat că cei mici se îmbolnăvesc foarte des de infecțiile respiratorii”. Prin urmare, a decis să adune bani pentru a le oferi copiilor spaţii amenajate, unde ar putea face sport.
Campania de colectare a fondurilor a fost transformată într-o sărbătoare a zâmbetelor și a distracției. În cadrul ei s-a implicat tot satul, pentru a reuşi „cu voie bună și cu suflet să colecteze banii pentru viitorul copiilor”, a spus Olga Boiștean, directoare la Casa de Cultură din s. Cucoara.
Prin urmare, curtea Casei de Cultură s-a transformat într-o poiană a copilăriei. Pentru colectarea banilor s-au mobilizat atât administrația locală, cât şi părinții celor mici, care au pregătit copturi și diverse suvenire pentru vânzare. Oaspeții s-au bucurat și de un concert de excepție cu participarea d-ei primară, a copiilor grădiniței „Albinuța”, a sătenilor care au avut o prestație excelentă. Au cântat și au dansat cu mult entuziasm, animându-i pe toți să ia parte la sărbătoare. Inițiativa a avut ecou, căci au venit spectatori din satul vecin și din Cahul.
Primara satului, Aliona Guțu a promis că va susţine „în continuare toate inițiativele locale care duc la dezvoltarea socială, culturală și economică a satului”. La eveniment a fost prezentă și Lucia Spoială, directoarea Biroului Național de Statistică, care a felicitat această inițiativă, oferind în dar o bicicletă mecanică ce va fi instalată în viitoarea sală sportivă.
La rândul ei, directoarea Centrului Contact-Cahul, Silvia Strelciuc, a subliniat că satul Cucoara este un exemplu foarte frumos pentru alte localități, deoarece prin iniţiativă au reuşit să găsească resursele necesare prin care să soluționeze o problemă a comunităţii.
În cadrul proiectului „Bucurii pentru copii”, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare a contribuit cu 24 mii de lei, planificați pentru procurarea echipamentului sportiv. Primăria a oferit 3500 de lei pentru repararea și amenajarea sălii sportive. În urma evenimentului de strângere a fondurilor din partea comunităţii, au fost colectaţi 6 mii de lei, sumă ce va fi utilizată pentru amenajarea terenului de sport.
Amintim că CIVITA este un program de dezvoltare şi încurajare a spiritului civic în rândul femeilor tinere din zonele rural, care îşi propune să consolideze buna guvernare şi egalitatea de gen la nivel local, prin abilitarea femeilor din zonele rurale de a avea un rol activ în procesul de luare a deciziilor şi de dezvoltare a comunităţilor lor.