Proiectul „Viitorul e în mânile tale. Decizia îţi aparţine” s-a încheiat cu succes
COMUNICAT DE PRESĂ 07.05.2012
Proiectul „Viitorul e în mânile tale. Decizia îţi aparţine” s-a încheiat cu succes.
Asociaţia Obştească INTECO a încheiat cu succes activităţile din cadrul proiectulu „Viitorul e în mânile tale. Decizia îţi aparţine”, beneficiari ai căruia sunt cei 31 absolvenţi ai Gimnaziului internat din Străşeni.
La 25 aprilie anul curent, în incinta Gimnaziului internat din Străşeni, a avut loc Masa rotundă de evaluare a proiectului, unde au fost prezentate rezultatele obţinute de elevii instituţiei respective în domeniul Dezvoltare personală. La eveniment au participat partenerii de proiect, diriginţii claselor a VIII-a şi a IX-a din gimnaziu, cei 31 de elevi, care vor absolvi în timpul apropiat gimanziul, administraţia gimnaziului, mass-media.
Beneficiarii proiectului au menţionat că cunoştinţele şi abilităţile dobîndite de ei, atît în cadrul cursului de instruire, cît şi în cadrul Şcolii de dezvoltare personală, le vor fi de folos chiar în viitorul apropiat, deoarece aceştia urmeză să-şi croiască prporiul drum în viaţă odată cu părăsirea instituţiei de învăţămînt care i-a găzduit pe parcursul ultimilor ani.
Cadrele didactice din Gimnaziul internat Străşeni, la fel au menţionat că acţiunea Asociaţiei Obşteşti INTECO este una foarte utilă pentru potenţialii absolvenţi ai instituţiilor de acet gen, deoarece oferă elevilor oportunităţi relevante de dezvoltare personală şi un set de instrumente şi materiale utile pe care ei le vor putea utiliza, atît pentru a se angaja în cîmpul muncii, cît şi pentru a continua studiile după absolvirea gimnaziului.
Acest proiect este parte componentă a initiativei de micro-regrantare din cadrul proiectului regional „Consolidarea capacităţilor organizaţiilor non-guvernamentale şi Adminstraţiilor Locale din Moldova şi Ucraina în vederea promovării incluziunii sociale a tinerilor ex-instituţionalizaţi”, implementat de „Asociaţia Amici dei Bambini” (Moldova) în parteneriat cu Alianţa ONG-urilor Active în Domeniul Protecţiei Sociale a Copilului şi Familiei (APSCF), cu suportul financiar al Comisiei Europene.
______________________________________________________________
INTECO este o organizaţie fondată cu scopul de a contribui la dezvoltarea comunitară şi fortificarea societăţii civile; dezvoltarea activismului social şi spiritului de iniţiativă al cetăţenilor; creşterea nivelului de trai al categoriilor defavorizate.
Pentru informaţii adiţionale privind implementarea proiectului vă rugăm să contactaţi Asociaţia Obştească INTECO la Tel. (+373 22) 733754, Fax. (+373 22) 733197.
E-mail: intecomd@yahoo.com
Acest document a fost elaborat cu asistenţa Ai.bi. Moldova din sursele Uniunii Europene. Conţinutul acestui document ţine de responsabilitatea unică a Asociaţiei Obşteşti INTECO şi nu reflectă poziţia Uniunii