Parcurile industriale în gestiunea crizelor economice și optimizarea costurilor socio-economice

Alternanţele între etapele de expansiune economică şi cele de recesiune la nivelul activităţii economice dintr-o ţară, reprezintă un fenomen care nu lasă indiferent nici un element al societăţii. Succesiunea în timp a fazelor care marchează schimbarea condiţiilor şi a rezultatelor creşterii economice, sunt imprimate de mişcarea unor factori de natură economică, socială, politică , tehnologică şi regulatorie. Iar aceștia intensifică contrastul diferitor tipuri de crize. Factorul determinant fundamental al crizei actuale cu care se confruntă majoritatea economiilor lumii este politica inflaționistă de la începutul anilor 2000. Efectele politicii de expansiune monetară au fost acutizate de distorsionarea stimulentelor care modelează comportamentul agenților economici, ale instituțiilor financiar‐bancare în primul rând. Iar într-o lume plată, efectele crizei statelor puternice se resimt nemijlocit și în restul țărilor lumii.

În aceste condiții nu se caută declanșatorul crizei, dar responsabilul pentru anihilarea acesteia. Tocmai din aceste considerente, instituțiile responsabile ale statului urmează să mobilizeze toate resursele pentru revenirea societății cît mai rapid de pe urma efectelor crizei.

O formulă industrială funcţionabilă, ca sistem şi efect, este reprezentată de modelul parcurilor industriale, care este rezultatul concentrării competențelor de ordin intelectual, inovativ și legal.

Parcul industrial este teritoriul delimitat ce dispune de infrastructură tehnică şi de producţie, în care se desfăşoară activităţi economice, preponderent producţie industrială, prestare de servicii, valorificare a cercetărilor ştiinţifice şi/sau dezvoltare tehnologică într-un regim de facilităţi specifice în vederea valorificării potenţialului uman şi material al unei regiuni.

Acest model de concentrare a potenţialului investiţional s-a bucurat de o largă aplicabilitate în statele care au trecut prin transformări economice calitative în procesul aderării la Uniunea Europeana, precum Ungaria, Polonia, Slovacia, Romania. Şi este viabil şi de perspectivă şi pentru Republica Moldova, mai ales în contextul în care Republica Moldova a moştenit platforme gigantice industriale de la fosta Uniune Sovietică (foste fabrici de zahăr, uzine de tractoare, întreprinderii producătoare de echipamente și utilaje, etc), care la moment nu sunt decât nişte centre de cost, atât pentru proprietarii acestora cât şi pentru autorităţile locale şi centrale.

Parcurile industriale, în țările sus menționate au fost gîndite atît ca structură cît și ca materie de facilități. Iar cadrul regulatori reprezintă baza pentru un model funcțional al parcurilor industriale.

În condițiile Republicii Moldova, pînă la adoptarea primei legi cu privire la parcurile industriale, Legea nr. 162 din 13 iulie 2007 (Legea nr. 162), practic nu exista nici o formă structurală care valorifica cu eficienţă platformele industriale de dimensiuni mari, cu excepţia companiei CAAN din oraşul Străşeni. S.A. „CAAN”, anterior MFC „Maşfrigcomplect” este fondată în conformitate cu Legea cu privire la privatizare (nr. 627-XII din 04.07.1991, Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (nr. 845-XII din 03.01.1992) şi alte acte normative ale Republicii Moldova conform declaraţiei de constituire din 28 septembrie 1995. În anul 1996 compania a fost supusă restructurării prin aprobarea de către Consiliul Creditorilor de Stat a Planului de restructurare. Din momentul realizării Planului de restructurare şi până în prezent unul din principale genuri de activitate ale Societăţii este darea în locaţiune a încăperilor productive, auxiliare, altor maşini, utilaje şi echipamente. În prezent compania „CAAN” este organizată în formă de societate pe acţiuni, care, de fapt, a activat după principiul unui parc industrial.[1]

Revenind la cadrul regulatoriu, Legea nr. 162 se orienta în exclusivitate la crearea şi funcţionarea parcurilor industriale în baza bunurilor proprietate publică, retrase de la întreprinderile de stat, întreprinderile municipale sau de la societăţile pe acţiuni, în care statul sau autoritatea administraţiei publice locale deţine cel puţin 75% din acţiunile cu drept de vot sau pe teren liber care aparţine statului sau autorităţilor administraţiei publice locale. Rolul investitorului privat fiind redus doar la finanţarea creării infrastructurii tehnice şi de producţie a parcului industrial şi respectiv la administrarea parcului industrial. În temeiul Legii nr. 162 a fost creat un singur parc industrial în localitatea Căinari conform Hotărârii Guvernului nr. 988 din 26 august 2008, care de facto nu a funcţionat şi confirmă ineficienţa practică a Legii nr. 162.

Concentrarea în cadrul parcurilor industriale a diferitor întreprinderi rezidente, este stimulată de necesitatea eficientizării sectorului industrial şi valorificării potenţialului acestuia, dezvoltării social-economice a anumitor regiuni, atragerii investiţiilor, implementării tehnologiilor moderne, utilizării mai eficiente a bunurilor aflate în patrimoniul public. Toate acestea au determinat focusarea eforturile regulatorii asupra perfecţionării cadrului legal cu privire la parcurile industriale şi înlocuirii conceptelor deficitare prevăzute de Legea nr. 162 cu altele noi. Astfel, la 15 iulie 2010, Parlamentul Republicii Moldova adoptă o nouă lege cu privire la parcurile industriale, şi anume „Legea nr. 182”, care abrogă Legea nr. 162, modifică conceptul de parc industrial şi stabileşte noi reguli de creare şi funcţionare a parcurilor industriale.

Legea nr. 182 oferă, în mod structurat în cadrul articolului 12, facilităţi conturate la crearea şi funcţionarea parcurilor industriale, optimizează procedura de creare a parcurilor industriale, oferă suport tehnic şi consultativ şi permite investitorilor privaţi să participe cu drepturi depline la crearea parcurilor industriale, inclusiv în baza bunurilor şi din mijloacele proprii.

Noua lege a determinat iniţierea procedurilor de creare a mai multor parcuri industriale atît la iniţiativa autorităţilor publice cît şi a investitorilor privaţi. În acest sens, la iniţiativa Ministerului Economiei au fost elaborate studiile de fezabilitate şi întreprinşi primii paşi în vederea creării parcurilor industriale atât pe platforme industriale solide (S.A. Răut, oraşul Bălţi; S.A. Uzina de maşini de salubritate Făleşti; fosta Asociaţie de producţie Uzina de tractoare din Chişinău), cât şi pe zone de tip green field (parcul industrial din raionul Edineţ, raionul Cantemir, raionul Hînceşti). Suplimentar, Ministerul Economiei a venit cu propunerea de a revitaliza parcul industrial din localitatea Căinari, creat în baza Legii nr. 162. Acesta urmează să se întindă pe o suprafaţă de 23,44 hectare, iar Primăria oraşului Căinari este dispusă, după necesitate, să contribuie prin alocarea unui bloc administrativ pentru administraţia parcului şi a unei clădiri cu 5 etaje pentru prestarea serviciilor hoteliere sau cazare angajaţilor potenţialelor rezidenţi ai parcului industrial. Totodată, oportunităţile stabilite în Legea nr. 182 a cointeresat și agenţii economici privaţi care au inițiat procedurile de creare a parcurilor industriale în mai multe localități: în raionul Drochia (contract încheiat între compania elveţiana Mercando Green Technology AG şi SRL BioEnerAgro), raionul Orhei, raionul Ocniţa, oraşul Frunză (fosta Fabrică de Zahăr Frunză), etc.

În temeiul cadrului legal existent se conturează cîteva modalități de creare a parcului industrial reieșind din statutul juridic al inițiatorului. Astfel, parcul industrial se creează la inițiativa:

  1. autorităţilor administraţiei publice centrale (ministere, agenţii, servicii, birouri) pe terenurile şi activele proprietate de stat în baza întreprinderilor de stat sau cu participarea investitorului privat cu utilizarea mecanismului de parteneriat public-privat;

 

  1. autorităţilor administraţiei publice locale (primarul; consiliul; preşedintele de raion), inclusiv ale unităţii teritoriale autonome Găgăuzia pe terenurile şi activele proprietate a autorităţii publice locale în baza întreprinderilor municipale sau cu participarea investitorului privat cu utilizarea mecanismului de parteneriat public-privat;

 

  1. întreprinderilor de stat şi municipale sau societăţilor comerciale în baza terenurilor şi activelor proprietate publică, care au în gestiune sau proprietate terenuri sau infrastructură tehnică şi de producţie ce va fi utilizată la crearea şi funcţionarea parcului industrial;

 

  1. societăţilor comerciale înregistrate în Republica Moldova în baza terenurilor şi activelor proprietate privată.

Investitorul privat străin nu va putea de sine stătător solicita crearea parcului industrial ci va fi obligat să creeze sau să participe la capitalul social al unei societăţi comerciale rezidente.

Deşi la nivel de reglementare toate tipurile de societăţi comerciale prevăzute de legislaţie, inclusiv societăţile în nume colectiv şi societăţile în comandită, au posibilitatea de a iniţia procesul de creare a parcului industrial, atunci la nivel practic cel mai des calitatea de iniţiator o vor avea societăţile pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată care au în proprietate terenuri şi infrastructură, sau le deţin cu drept de folosinţă, sau doresc să obţină în folosinţă terenuri pe care să construiască infrastructura necesară funcţionării parcului industrial.

Modelul de funcţionare a parcurilor industriale îşi are specificul său, fiind diferit de cel al altor structuri reglementate de legislația naționala orientate spre îmbunătățirea climatului investițional, ca zonele economice libere, parcurile științifico-tehnologice sau incubatoarele științifice. Structural, în cadrul parcului industrial activează:

  1. întreprinderea administratoare – agentul economic care are ca obiect principal de activitate administrarea parcului industrial şi prestarea de servicii rezidenţilor parcului. Spre deosebire de prevederile legale anterioare întreprinderii administratoare îi este permis în baza Legii nr. 182 să desfăşoare şi activitatea de rezident al parcului industrial. Statutul de întreprindere administratoare îl poate avea întreprinderea de stat, întreprinderea municipală, societatea comercială cu capital public, public-privat sau privat, inclusiv care inițiază crearea parcului industrial. În situația parcurilor industriale din Republica Moldova, care există și care urmează să obțină titlu, întreprinderea administratoare este cea desemnată de agentul economic cu cea mai mare contribuție investițională în utilități și infrastructura de producere. Practic în majoritatea cazurilor, întreprinderea administratoare este desemnată de agentul economic privat.
  2. rezidenţii parcului industrial – agenţii economici înregistraţi conform legii, care desfăşoară activităţi economice în teritoriul parcului industrial în baza contractului încheiat cu întreprinderea administratoare, inclusiv producţie industrială, prestare de servicii, valorificare a cercetărilor ştiinţifice şi/sau dezvoltare tehnologică în cadrul parcului industrial, activități care presupun industrializarea regiunii în a cărei rază este localizat parcul industrial. Modul de selectare a rezidenţilor se efectuează conform regulilor stabilite de întreprinderea administratoare pentru parcurile industriale create în baza bunurilor proprietate privată, iar pentru cele create în baza bunurilor proprietate publică sau pe principii de parteneriat public-privat – conform Regulamentului privind modul de desfăşurare a concursului de selectare a rezidenţilor şi a proiectelor investiţionale pentru parcul industrial, aprobat de Guvern. O mare parte din prevederile unicului asemenea Regulament existent la moment sunt desuete fiind aprobate în baza Legii nr. 162, ceea ce creeaza un vid legislativ și dificultăți la domeniul aplicabilitate și care urmează a fi modificat și adus în concordanță cu prevederile Legii nr. 182.

Realitățile curente demonstrează că afacerea parcurilor industriale trebuie regîndită din perspectiva inovaţiei, mai ales în condiţiile în care Republica Moldova înregistrează progrese modeste la capitolul competitivităţii bunurilor şi serviciilor. Companiile inteligente realizează că a rămâne competitiv înseamnă a inova în toate aspectele afacerilor. Administratorul parcurilor industriale trebuie să chibzuiască în asemenea fel strategia de dezvoltare a acestora, încât să aducă valoare tuturor părţilor implicate (întreprinderi rezidente, întreprindere administratoare, autorităţi publice locale, autorităţi centrale, iar în primul rând clienţilor). Inovaţia, la urma urmei, nu este doar un produs al ştiinţei şi al invenţiei. Creaţia împreună cu clientela, producerea de valoare pe bază de colaborare împreună cu partenerii şi optimizarea lanţurilor de distribuţie sunt în mod egal esenţiale. Tot despre notorietatea inovaţiei la acest capitol poate fi revăzut Avizul Comitetului Economic şi Social European privind parcurile tehnologice, industriale şi ştiinţifice europene în contextul gestionării crizei, al pregătirii perioadei post-criză şi al strategiei post-Lisabona (aviz suplimentar).

Elementul obligatoriu pentru crearea şi funcţionarea parcului industrial este terenul pe suprafaţa căruia urmează să se dezvolte infrastructura necesară funcţionării parcului industrial. Conform art. 5 din Legea nr. 182, terenul, împreună cu clădirile şi utilităţile parcului industrial, trebuie să corespundă următoarelor condiţii cumulative:

  1. să fie libere de orice sarcini (ex. ipotecă, servitute, locaţiune, alte drepturi ale terţilor);
  2. să nu constituie obiectul unor litigii în curs de examinare şi/sau soluţionare în instanţele de judecată sau arbitraj;
  3. să aibă acces la căile de transport;
  4. să fie accesibilă racordarea infrastructurii tehnice şi de producţie a parcului industrial la utilităţile publice (ex. reţelele de alimentare cu apă, epurare şi canalizare, reţelele de alimentare cu energie electrică şi termică, conductele cu gaze naturale, reţelele de telecomunicaţii, etc.);
  5. să aibă o suprafaţă de cel puţin 5 hectare (cu referire la teren, nu şi la clădirile amplasate în perimetrul acestuia).

Aceleaşi condiţii au fost prevăzute şi de Legea nr. 162, care suplimentar impunea şi obligativitatea “îndeplinirii condiţiilor tehnice privind protecţia mediului”, or această obligaţie se include în principiile de bază ale protecţiei mediului stabilite de legislaţia ecologică pentru oricare persoană şi repetarea ei în Legea nr. 182 nu este necesară.

Suntem în prezența unei preluări regulatorii din art. 2 al Legii României nr. 490 din 11 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industrial, care suplimentar la condițiile cumulative prevăzute mai sus stabileşte ca suprafaţa terenului să fie de cel puţin 10 ha şi nu 5 ha ca în Republica Moldova, iar prin accesul la căile de transport se subînţelege accesul la un drum european sau naţional. Suplimentar, este necesar ca terenul pe care va fi amplasat parcul industrial să se afle în proprietatea sau folosinţa întreprinderii administratoare pentru un termen de cel puţin 30 de ani. Asemenea prevedere se regăseşte în legislaţia României, dar nu şi în Legea nr. 162.

În aceste condiții parcurile industriale ar rezolvă parțial o problemă sensibilă a Republicii Molodva – infrastructura drumurilor și accesul la utilități. Iar, în condițiile crizei dezvoltarea căilor de comunicații reprezintă un factor determinant pentru îmbunătățirea indicatorilor macroeconomici ai țării.

Pentru crearea parcului industrial urmează a fi parcurse următoarele etape obligatorii:

  1. Identificarea terenului pentru amplasarea parcului industrial. Preliminar demarării procedurii de pregătire a documentelor pentru crearea parcului industrial se identifică de către iniţiator terenul pe care urmează a fi amplasat parcul industrial şi care trebuie să corespundă condiţiilor cumulative enumerate mai sus. Iniţiatorul va asigura ca terenul să se afle sau să fie transmis în proprietatea sau folosinţa întreprinderii administratoare.
  2. Depunerea cererii la consiliul local al unităţii administrativ teritoriale. Cerere privind crearea şi funcţionarea parcului industrial, însoţită de copiile documentelor ce confirmă dreptul de deţinere, pentru cel puţin 30 de ani, a terenului destinat creării parcului industrial se depune la consiliul local al unităţii administrativ teritoriale (satului, comunii, oraşului, municipiului, raionului). Consiliul local va decide să susţină sau nu constituirea parcului industrial, în mod discreţionar. Pentru a nu permite abuzurile şi favorizările se propune ca Legea nr. 182 să fie modificată în vederea reglementării exhaustive a motivelor de refuz sau ca refuzul emis de consiliul local să nu împiedice examinarea cererii pentru obţinerea titlului de parc industrial de către Ministerul Economiei. În orice caz, refuzul emis de consiliul local va putea fi atacat în ordine de contencios administrativ în instanţa de judecată. Mai mult ca atât, Legea nr. 182 nu prevede nici termenul de acordare a acordului/refuzului la crearea parcului industrial de către consiliul local, aplicîndu-se în acest caz termenul general de examinare de 30 de zile.
  3. Constituirea comisiei pentru crearea şi funcţionarea parcurilor industriale. Dacă consideră oportună crearea parcului industrial consiliul local căruia i-a fost adresată cererea privind crearea şi funcţionarea parcului industrial va împuternici organul executiv al autorităţii administraţiei publice locale să creeze comisia pentru crearea şi funcţionarea parcului industrial din cadrul căreia vor face parte specialişti în economie, jurisprudenţă, energetică, protecţia mediului, industrie, construcţii, agricultură, în domeniul cadastral şi după caz alţi specialişti ai autorităţii administraţiei publice locale, instituţiilor de reglementare şi control şi ai organelor cadastrale teritoriale, precum şi din cadrul altor persoane juridice interesate (inclusiv din cadrul iniţiatorului). Scopul de bază al comisiei este de a asista iniţiatorul la realizarea tuturor procedurilor administrative şi obţinerea tuturor documentelor pentru crearea parcului industrial şi a infrastructurii acestuia, inclusiv cele referitoare la schimbarea destinaţiei terenurilor agricole, lansarea activităţii rezidenţilor parcului industrial, obţinerea permiselor, avizelor, autorizaţiilor, coordonărilor şi a altor acte permisive necesare. Comisia va acorda suport nu doar la etapa creării parcului industrial, dar şi pe parcursul funcţionării acestuia.
  4. Perfectarea setului de documente. În mod individual şi cu suportul Comisiei pentru crearea şi funcţionarea parcurilor industriale, iniţiatorul urmează să pregătească setul de documente prevăzut de art. 8 din Legea nr. 182, inclusiv studiul de fezabilitate care să confirme oportunitatea creării parcului industrial.
  5. Depunerea cererii pentru obţinerea titlului de parc industrial la Ministerul Economiei. Cererea privind acordarea titlului de parc industrial împreună cu setul de documente prevăzut de art. 8 din Legea nr. 182 se depune de către iniţiator la Ministerul Economiei.
  6. Examinarea cererii şi acordarea titlului de parc industrial. Ministerul Economiei examinează cererea privind crearea parcului industrial şi documentele care o însoţesc şi în termen de 30 de zile calendaristice din momentul recepţionării tuturor documentelor va emite avizul care să conţină decizia de acordare/refuzul de acordare a titlului de parc industrial. Avizul Ministerului Economiei se aduce la cunoştinţa iniţiatorului creării parcului industrial. Titlul de parc industrial se acordă în temeiul unei Hotărâri de Guvern. Proiectul unei asemenea Hotărâri de Guvern se elaborează de Ministerul Economiei. Legea nr. 182 nu prevede termene precise pentru redactarea proiectului Hotărârii de Guvern sau adoptarea acesteia, fapt care ar putea tergiversa nefondat şi pe o perioadă nedeterminată începutul desfăşurării activităţii parcului industrial. Aceste lacune urmează a fi excluse prin introducerea termenelor concrete acordate de lege pentru desfăşurarea fiecărei etape de creare a parcului industrial. De asemenea, se propune expunerea în mod transparent și clar a criteriilor pentru acordarea titlului de parc industrial, pentru ca inițiatorul parcului să ia cunoștință de cauză asupra elementelor ce influențează decizia Ministerului Economiei.

Conform Legii nr. 182, parcul industrial activează pe o perioadă de 30 de ani, în timp ce Legea nr. 162 prevedea un termen de la 15 la 50 de ani cu posibilitatea de prelungire pe o nouă perioadă de 20 de ani. Pentru a asigura o stabilitate mai înaltă a investiţiilor efectuate de întreprinderea administratoare şi de rezidenţii parcului industrial este recomandabilă majorarea termenului de acordare a titlului de parc industrial de la 30 la 50 de ani. Oricum, beneficierea de facilităţile de maxim interes prevăzute de Legea nr. 182 (e.g. scutirea de la plata tarifului pentru excluderea bunurilor din circuitul agricol; obţinerea cu titlu gratuit a bunurilor proprietate publică; privatizarea terenului aferent) poate fi realizată şi în termen de 30 de ani. În orice caz, majorarea termenului de activitate a parcului industrial urmează a fi făcută concomitent cu modificarea corespunzătoare a termenului minim de aflare a terenului pe care urmează a fi amplasat parcul industrial în proprietatea sau folosinţa întreprinderii administratoare.

Disponibilitatea investitorilor de a cheltui mijloace financiare considerabile în vederea creării infrastructurii parcurilor industriale poate fi alimentată doar de stimulente cuantificabile şi proporţionale investiţiilor ce urmează a fi efectuate. Legea nr. 182 prevede o serie de facilităţi menite să menţină interesul investitorilor faţă de parcurile industriale. O parte din aceste facilităţi au fost prevăzute şi de Legea nr. 162, dar reieşind din modelul parcului industrial reglementat de noma anterioară s-au dovedit a fi ineficiente.

Art. 12 din Legea nr. 182 stabileşte în mod structurat facilităţile acordate întreprinderii administratoare şi rezidenţilor parcului industrial, după cum urmează:

  1. scutirea de la compensarea pierderilor cauzate de excluderea terenurilor din categoria de terenuri cu destinaţie agricolă conform Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului. Această facilitate a fost acordată şi de Legea nr. 162, dar cu referire doar la terenurile proprietate publică. La moment, tariful pentru excluderea terenului din categoriile de terenuri cu destinaţie agricolă şi din circuitul agricol este de 19.873,34 lei pentru o unitate grad-hectar. Astfel, pentru un teren cu suprafaţa de 1 hectar şi cu o bonitate de 65 grade scutirea va constitui 19.873,34 *65 = 1,291,767.1 lei, ceea ce reprezintă un avantaj economic important, reieşind inclusiv şi din faptul că terenul destinat amplasării parcului industrial are o suprafaţă de cel puţin 5 ha;
  2. înstrăinarea cu titlu gratuit sau darea în comodat a bunurilor proprietate publică întreprinderii administratoare pentru crearea şi dezvoltarea parcului industrial la decizia proprietarului acestora conform Legii privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice. O facilitate similară a fost prevăzută şi de Legea nr. 162. Ca regulă, nu se permite înstrăinarea cu titlu gratuit sau darea în comodat persoanelor fizice şi persoanelor juridice cu capital privat a bunurilor domeniului privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale. Excepţie servesc bunurile destinate creării parcului industrial. Caracterul discreţionar al acestor norme favorizează posibilele abuzuri din partea autorităţilor publice.
  3. dreptul de a privatiza terenul proprietate publică aferent construcţiilor la preţul normativ al pământului, stabilit în momentul dării acestuia în folosinţă întreprinderii administratoare sau în arendă rezidenţilor parcului industrial, numai după procurarea şi/sau darea în exploatare a construcţiilor şi instalaţiilor cu destinaţie industrială şi conexe, conform Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului. Spre deosebire de Legea nr. 162 care permitea privatizarea terenului aferent doar la încetarea activităţii parcului industrial, Legea nr. 182 prevede această posibilitate mult mai devreme, stimulând astfel întreprinderea administratoare şi rezidenţii să investească cât mai curând în infrastructura parcului industrial. Preţul terenului se va determina conform formulei de calcul prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1428 din 16.12.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la vânzarea-cumpărarea terenurilor aferente.
  4. acordarea facilităţilor fiscale conform Codului fiscal. La momentul actual, Codul Fiscal nu prevede careva facilităţi fiscale specifice acordate parcurilor industriale. După cum rezultă din Analiza preliminară a impactului de reglementare a proiectului Legii cu privire la parcurile industriale elaborată de Ministerul Economiei la momentul elaborării Legii nr. 182 se preconiza instituirii posibilităţii amânării plăţii TVA la materialele şi echipamentele importate în scopul construirii infrastructurii şi utilităţilor comune ale parcului industrial. Facilitatea propusă a rămas doar la statutul de iniţiativă şi nu a avut vreo finalitate.
  5. aplicarea de către întreprinderea administratoare a coeficientului de micşorare pînă la 0,3 a tarifului la plata anuală pentru arenda terenului proprietate publică, stabilit conform Legii privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare a pământului, sau a tarifului de bază pentru chiria anuală a bunurilor proprietate publică, stabilit prin Legea bugetului de stat pe anul respectiv.
  6. optimizarea controalelor de stat asupra activităţii rezidenţilor parcurilor industriale prin efectuarea controalelor planificate conform graficului anual aprobat prin hotărâre de Guvern sau a controalelor inopinate, efectuate cu acordul Ministerului Economiei conform legislaţiei în vigoare.
  7. alocarea, după caz, a mijloacelor financiare pentru crearea infrastructurii tehnice şi de producţie.

În situaţiile de criză economică când disponibilitatea agenţilor economici de a face investiţii în infrastructură este semnificativ diminuată, menţinerea interesului faţă de parcurile industriale se poate realiza doar prin acordarea unor facilităţi sesizabile întreprinderii administratoare şi rezidenţilor parcului industrial, în special de ordin fiscal. În acest sens, ar fi binevenită implementarea amânării plăţii TVA la materialele şi echipamentele importate în scopul construirii infrastructurii şi utilităţilor comune ale parcului industrial precum şi introducerea altor facilităţi fiscale (e.g. diminuarea sau excluderea impozitului pe bunurile imobiliare sau a cotei impozitului pe venit), mai ales că începând cu anul 2012 va fi reintrodus impozitul pe venit pentru persoanele juridice care practică activitate de întreprinzător. De asemenea, parcul industrial nu trebuie văzut doar ca o platformă ce asigură infrastructura necesară desfășurării diferitor genuri de activități economice de către întreprinderile rezidente, dar acesta trebuie să asigure un cadru care este orientat și spre întreprinderile rezidente, cu un set complex de facilități de ordin fiscal și managerial.

Necesitatea promovării și susținerii prin măsuri continue a parcurilor industriale, va permite întreprinderilor autohtone de a implementa tehnologii performante, de a dobîndi know – how – uri menite de a reconcilia dezvoltarea economică cu orientarea socială (a forței de muncă). Totodată, parcurile industriale ar permite obținerea fondurilor europene în scopul de a ridica nivelul competitivității întreprinderilor autohtone. De asemenea, atragerea companiilor transnaționale în vederea desfășurării activității economice în parcul industrial, poate contribui la reformarea mediului de afaceri, adoptarea unor bune practici de comerț fundamentate pe eficiență, eficacitate și etică managerială.

Pentru a obține rezultate bazate de fapte, se recomandă ca în cadrul fiecărui parc industrial să existe cetre de calificare personală. De asemenea, cooperarea întreprinderilor rezidente cu centrele științifice, universități și întreprinderi care transferă cunoștințe, cum ar fi cele din industria consultanței în management, este o etapă esențială pentru ca parcurile industriale să fie valorificate și să aducă rezultate.

Dar nu în ultimul rînd, parcurile industriale trebuie promovate insistent, iar platforma acestora să servească drept locație a diferitor expoziţii naţionale şi internaţionale.

 

analiză realizată de Stratan Dumitru

Consultant Management Strategic ProConsulting

Cercet. științ. Institutul de Economie, Finanțe și Statistică



[1] Studiu de fezabilitate privind crearea parcului industrial în baza întreprinderii CAAN