
DESPRE NOI
Femei pentru Femei este o organizație non-profit feministă care dezvoltă programe pentru a promova, pentru a susține și pentru a proteja drepturile femeilor și demnitatea acestora. Suntem o organizație bazată pe colaborare, suroritate, profesionalism, schimbarea la firul ierbii și respect reciproc. Misiunea noastră este de a însoți femeile și fetele în drumul lor spre autonomie și pentru a ne atinge misiunea, ne conducem după valorile: feminism intersecțional,, echitate, suroritate și libertate.
Pornind de la misiunea de a însoți femeile în drumul lor spre autonomie, organizația Femei pentru Femei (FpF) implementează proiecte care au scopul de a promova bunăstarea, emanciparea, independența și participarea la viața economică și socială a femeilor și fetelor. Prin proiectele implementate FpF își propune să contribuie la susținerea femeilor și fetelor din zonele rurale din Moldova, cu scopul de a reduce inegalitatea de gen, inclusiv violența în bază de gen și de a contribui, prin implicarea femeilor, la dezvoltarea durabilă a comunităților locale. La fel, creează programe de voluntariat și activism pentru tineret, dezvoltă programe de suport pentru femeile și fetele care au trecut sau trec prin violență și contribuie la activitățile care promovează și avansează drepturile femeilor în Republica Moldova.
DESPRE OPORTUNITATE
În perioada Ianuarie - Iunie 2025 FpF implementează proiectul „Fete și femei – solidaritate și autonomie 2”, în parteneriat cu UNICEF Moldova. Proiectul are scopul de a contribui la reducerea inegalităților de gen, inclusiv violența în bază de gen prin susținerea femeilor și fetelor din zonele rurale din Moldova și de a contribui, prin implicarea femeilor, la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.
În perioada ultimilor 2 ani, FpF a dezvoltat în cadrul proiectului 10 comunități de femei și fete din 8 localități rurale din Moldova. În 2026 ne propunem să implementăm proiectul încă în 2 sate. În vederea implementării proiectului și activităților aferente, FpF selectează o asistentă/ un asistent de proiect care va asigura buna implementare a acestuia.
RESPONSABILITĂȚILE ȘI SARCINILE VOR INCLUDE:
- Asigurarea suportului administrativ și logistic pentru realizarea tuturor activităților în cadrul proiectului;
- Asigurarea pregătirii, elaborării și colectării materialelor necesare pentru realizarea activităților;
- Asigurarea gestionării și menținerii bazei de date cu privire la activitățile realizate și grupul de fete și femei implicat în proiect;
- Elaborarea proceselor verbale, contractelor, termenilor de referință, datelor statistice și a altor documente relevante în cadrul proiectului;
- Colectarea și gestionarea documentației contabile (acte de predare-primire, oferte, facturi, listelor de rambursare etc.), în colaborarea strânsă cu managera financiară;
- Gestionarea bugetelor logistice în cadrul proiectului;
- Contractarea companiilor pentru prestare de servicii sau bunuri și coordonarea parteneriatelor respective;
- Asigurarea facilitării comunicării cu grupurile de femei și fete implicate în proiect și cu partenerii proiectului: APL-uri, coordonatoarele locale, alți parteneri locali, furnizori etc.;
- Colectarea datelor cantitative și calitative ale proiectului și contribuirea la elaborarea rapoartelor proiectului;
- Contribuirea la evaluări de impact ale proiectului;
- Participarea la ședințele de planificare ale proiectului și ale organizației;
- Deplasări în satele/locațiile în care se implementează activitățile proiectului;
- Participarea pro-activă la evenimentele organizate de către FpF și la evenimentele la care este invitată organizația;
- Colaborarea strânsă cu coordonatoarea de proiect;
- Colaborarea activă și responsabilă cu colegele din echipa FpF, în vederea realizării obiectivelor propuse;
- Realizarea altor activități și sarcini relevante postului.
CRITERII DE SELECȚIE:
1. Criterii generale
- Experiență profesională anterioară de minimum 2 ani în poziții similare;
- Înțelegerea violenței în bază de gen, a feminismului și a programelor pentru fete și femei;
- Motivație puternică de a contribui la misiunea organizației și la cauze sociale;
- Disponibilitatea de a lucra și în weekend*;
- Disponibilitatea de a se deplasa în afara Chișinăului (în localitățile unde vor fi implementate activitățile proiectului).
*În cazul în care va fi necesitatea de a lucra în zilele de weekend, angajata/ul va avea posibilitatea să recupereze zilele lucrate din timpul săptămânii de lucru.
2. Competențe profesionale
- Abilități excelente de organizare, planificare și gestionare a sarcinilor multiple;
- Capacitatea de a lucra autonom și la necesitate, în termeni restrânși;.
- Capacitatea de a lucra cu documente administrative și financiare (contracte, facturi, rapoarte, liste de participare, liste de rambursare etc.);
- Cunoștințe practice privind instrumente digitale (MS Office, Outlook, Google etc.);
- Capacitatea de redactare clară și corectă a textelor (rapoarte, corespondență etc.);
- Atenție la detalii și rigoare în completarea documentelor;
- Capacitatea de a organiza logistic activități, evenimente, deplasări;
- Cunoașterea avansată a limbii române, abilități excelente de comunicare;
- Cunoștințe de limba engleză la nivel mediu sau avansat (scris).
3. Competențe interpersonale și personale
- Abilități foarte bune de comunicare și colaborare într-o echipă diversă;
- Atitudine proactivă, spirit de inițiativă și capacitate de a lucra independent atunci când este necesar;
- Sensibilitate față de teme precum echitatea de gen, violența de gen, diversitatea și incluziunea socială;
- Flexibilitate și capacitate de adaptare la ritmul și nevoile specifice ale proiectului;
- Adaptabilitatea la situații neprevăzute și reziliență la un ritm dinamic de lucru;
- Integritate, confidențialitate și respect față de principiile etice ale organizației.
4. Criterii suplimentare (avantaj)
- Experiență de lucru sau voluntariat în organizații neguvernamentale;
- Cunoștințe de bază despre monitorizare și evaluare a proiectelor;
- Pregătirea de a lucra cu grupuri vulnerabile de persoane și înțelegerea specificului lucrului în comunități rurale;
- Cunoștințe în domeniul drepturilor omului și specific în drepturile femeilor;
- Cunoașterea limbii ruse.
TERMENI ȘI CONDIȚII DE ACTIVITATE:
- Asistenta/Asistentul va fi contractat/ă prin contract individual de muncă;
- Poziția este full-time: implicare 100%, în perioada Ianuarie - Iunie 2026, cu posibilitate de extindere în funcție de performanță și disponibilitatea de finanțare;
- Lucru cu prezență fizică la oficiu, cu flexibilitatea de a lucra la distanță după necesitate.
PACHETUL DE APLICARE VA INCLUDE URMĂTOARELE:
- CV-ul actualizat;
- Scrisoare de intenție;
- Minim 2 referințe (prenume/nume, funcția, e-mail și/sau nr de telefon) de la locuri de muncă precedente sau persoane care pot atesta experiența și competențele candidatei/ului.
CUM POȚI APLICA:
Dosarele pot fi depuse până la 25 noiembrie 2025, ora 23:59, fusul orar al Republicii Moldova la următoarea adresă de e-mail: office@fpfmd.org. Vă rugăm să menționați „Asistent/ă de proiect FpF” în subiectul email-ului.
! Dosarele expediate după termenul limită sau incomplete nu vor fi luate în considerare.
! Doar candidaturile preselectate vor fi contactate.
*În cazul candidatelor/ților cu abilități și experiență similare, prioritate va fi acordată persoanelor din grupuri sub-reprezentate, cum ar fi femeile, persoanele LGBTQI+, persoanele rome și alte grupuri marginalizate.
TOLERANȚĂ ZERO FAȚĂ DE EXPLOATAREA ȘI ABUZUL SEXUAL:
Femei pentru Femei are o toleranță zero față de exploatarea sexuală și abuzul sexual. Orice abuz comis va fi motiv de reziliere imediată a prezentului contract de către Femei pentru Femei și de întreprindere a măsurilor corespunzătoare. Toate/toți prestatorii/oarele de servicii sunt obligate/ți să adere la Codul de conduită, care includ principiile EAS, în orice moment (atât în timpul orelor de lucru, cât și în afara orelor de lucru).
Familiarizarea cu Codul de conduită și aderarea la acesta reprezintă o cerință esențială pentru prestatorii/oarele de servicii, pe lângă instruirea obligatorie. Toate/toți prestatorii/oarele de servicii trebuie să se asigure că înțeleg și acționează în conformitate cu această clauză.
ASIGURAREA EGALITĂȚII ȘI A NON-DISCRIMINĂRII:
Angajata/ul este obligat/ă să se abțină de la incitarea la violență sau la ură și de la discriminare pe motive de sex, naționalitate, vârstă, origine etnică, religie, orientare sexuală etc. Această obligație se aplică tuturor activităților întreprinse de angajat/ă, inclusiv celor care nu intră în cadrul prezentului contract. Orice încălcare a obligației menționate mai sus justifică rezilierea imediată a prezentului contract de către FpF și oferă dreptul FpF să solicite rambursarea integrală a contribuției sale.
Organizații vizate:








