CIVIC.MD CIVIC.MD

Administrare Cont

  • Creaţi un cont
  • Ați uitat login-ul?
  • V-ați uitat parola?
  • Solicitări de Asistență

Email de contact:

support@portal.civic.md

 


CIVIC.MD CIVIC.MD
  • Portal
  • Știri
    • Știri sociale
    • Povești de Succes
    • Interviuri
    • Responsabilitate Socială Corporativă
  • Anunțuri
    • Angajări
    • Granturi
    • Achiziții
    • Burse și Stagii
    • Instruiri
    • Voluntariat
    • Concursuri
    • Evenimente
    • Cauze sociale
    • Arhiva
  • Resurse
  • Organizații
    • Organizații necomerciale
    • Instituții Publice
    • Institutii de Invatamant
    • Organizații Străine
    • Comerciale
  • Servicii
    • Pachete de Promovare/Abonamente
    • Bannere Publicitare
    • Buletine Electronice
  • Ajutor
  • Căutare
  1. Sunteți aici:  
  2. Știri
  3. Știri sociale
  4. Elevă: La ludotecă se învață mai bine decât la școală!
Asociația Obștească ”CASMED”

Acest spațiu publicitar este liber


Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente

Știri sociale

Detalii
12/05/2025

Elevă: La ludotecă se învață mai bine decât la școală!

Acest anunț este arhivat.
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.

„La ludoteca de la noi din sat învățăm, dar altfel decât la școală. Acolo vin mulți copii șii eu prietenesc cu mulți dintre ei. Acolo o învăț pe surioara mea Victorița să scrie și să citească, acolo fac temele uneori și, cel mai important, acolo fac diferite lucrări pentru expoziția mea personală.”

Cristina*, elevă clasa a 8-a, s. Jevreni, r. Criuleni

Cristina, sau Cristinuța, cum îi spune mama cu drag, are multe responsabilități prin casă și prin ogradă. De fapt, fiecare dintre cei șapte copii ai Ecaterinei are un rol bine stabilit, astfel încât familia să funcționeze ca un întreg. Fetele și băieții muncesc cot la cot, fie pe câmp, fie acasă. Cei mai mari au grijă de cei mai mici, iar așa, susținându-se reciproc, familia rămâne unită și reușește să treacă peste toate greutățile. Prima și cea mai mare povară este lipsa unui tată. Cristina doar a auzit câteva lucruri despre el, dar „nu contează”, spune fata cu o ușoară jenă, lăsând subiectul în urmă cu o tăcere în care se simte o maturitate mult prea timpurie.

 

În fiecare zi , după școală și chiar și în perioada vacanțelor, Cristina frecventează ludoteca din sat. E cea mai frumoasă și dotată sală pentru copii ce a văzut-o vreodată și e la ea în sat! Doamna Veronica, coordonatoarea sălii pentru joacă și lectură, zâmbește larg când o vede pe Cristinuța cum se descalță la ușa ludotecii. 

„Îmi place tare să fac lucrări la ateliere. Doamna Veronica ne învață diferite tehnici și eu chiar lucrez la o mică expoziție. Sunt multe jocuri, distracții pentru noi, dar cred că trebuie să fie abordată mai sever partea asta cu tehnologiile. Copii au acces la tablete și stau toată ziulica și se joacă. Eu, dacă aș fi profesoară, nu le-aș permite”, ne mărturisește cu seriozitate Cristina. 

Temperamentul de pedagog ea l-a moștenit probabil de la bunica și îl pune în aplicare ori de câte ori se ivește ocazia. La ai săi 14 ani, eleva clasei a 8-a are deja patru ucenici: doi frați și două surori. „La ludotecă sunt multe materiale, mesele sunt bune și lumină multă. E perfect să ne jucăm de-a școala, să scriem și să citim. Acolo, la ludotecă, Victorița a învățat să numere până la zece, iar Sergiu devine tot mai bun la lectură”, ne spune cu mândrie Cristina. 

Ludoteca din satul Jevreni este una din cele cinci săli pentru joacă și lectură ce beneficiază de sprijinul Guvernului Elveției pentru a dezvolta servicii gratuite de educație alternativă. Zilnic, zeci de copii din sat și din localitățile din preajmă ai acces la jocuri de masă, jucării, documentare, desene animate, jocuri la tabletă, ateliere de creație, discuții tematice și multe altele.  

Ludotecara Veronica aplică bune practici de integrare socială vorbind, în contextul diferitor activități, despre rolul activ al oamenilor în lupta împotriva prejudecăţilor, stereotipurilor şi a oricărei forme de discriminare. Prin intermediul proiectului „Ludoteca - serviciu comunitar de educație alternativă”, incluziunea socială devine un proces firesc și natural, care are loc treptat, consecvent și în beneficiul întregii societăți. 

Concluzia Cristinuței: „Eu am înțeles că orice copil învață mai ușor când e distractiv, când se joacă, când îi pot explica pe înțelesul lui, simplu și interesant. Eu și frații mei ne simțim bine la ludotecă, și mama e mulțumită când vede că noi suntem cuminți și învățăm ceva și nu zburdăm prin sat fără rost.”

Ludoteca din satul Jevreni, precum și alte 14 ludoteci ce activează în diferite sate în Republica Moldova, au fost create și activează în continuare sub patronajul asociației obștești The Moldova Project. În colaborare cu mai mulți parteneri strategici, asociația dezvoltă palierul educației alternative la nivel național, sprijină integrarea educațională și socială a copiilor din familii social vulnerabile. 

În cadrul sălilor pentru joacă și lectură, activitățile sunt planificate din timp acoperind necesitățile tuturor copiilor, de toate vârstele. Activitățile valorifică competențele cognitive, memoria, motricitatea fină, abilitățile artistice, inteligența emoțională. Un rol aparte îl are terapia prin artă. Atelierele de creație organizate contribuie nu doar la dezvoltarea personalității copiilor, ci și la ocuparea utilă și plăcută a timpului liber, un aspect esențial în bunăstarea emoțională a copiilor, în special a celor din familii vulnerabile. 

Despre A.O. The Moldova Project

Asociația Obştească „The Moldova Project”, în colaborare cu administraţiile publice locale şi centrale, cu partenerii externi şi interni, oferă un spectru larg de servicii de asistenţă familiilor social-vulnerabile din Republica Moldova. Obiectivul prioritar al asociației este de a proteja copiii defavorizați din mediul rural și de a preveni situațiile de risc, precum abandonul, neglijarea și abuzul. Anual, asociația oferă asistență pentru circa 150 de familii din 37 de sate din zona centrală a Republicii Moldova.

Informații despre activitatea A.O. The Moldova Project:

www.themoldovaproject.org

https://www.facebook.com/themoldovaproject

//www.youtube.com/@themoldovaproject

*Numele a fost schimbat pentru a proteja identitatea copilului.

  • The Moldova Project
Articol precedent: Elevă: La ludotecă se învață mai bine decât la școală! Precedent Articolul următor: HERA 2025 INTERNATIONAL GRANTS COMPETITION Următor

Newsletterul oportunităților tale

buletinul informativ include lista articolelelor adăugate pe parcursul săptămânii

Vezi Exemplu Buletin

Asociația Obștească ”CASMED”

Top organizatii

  • Delegația Uniunii Europene (UE)
  • Ambasada SUA
  • Asociația Promo-LEX
  • Fundatia Soros-Moldova
  • Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
  • Asociatia Presei Independente (API)
  • Fundatia Est-Europeană
  • Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ)
  • OSCE Mission to Moldova
  • IDIS Viitorul
Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimentePortalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente


 
  • Despre Portal
  • Contacte
  • Confidențialitate
  • Întrebări frecvente
  • Creare cont
  • Resetare Parola
  • Reset user
  • Susține
  • Servicii de Promovare
  • Newsletter
  • Publicitate

2025 CIVIC DIGITAL SOLUTIONS 

Email: support@portal.civic.md